Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Potrivit pct. 12 din Dispoziţia nr.2/2021 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova s-a extins perioada de implementare a Programului de subvenţionare a dobânzilor pe perioada ianuarie-mai 2021 inclusiv. Astfel, beneficiari ai Programului de subvenţionare a dobânzilor sunt întreprinderile care întrunesc cumulativ următoarele condiţii: 1. au contractat credite în perioada 1 mai 2020-31 mai 2021 inclusiv; 2. veniturile declarate în dările de seamă fiscale, constatate conform datelor contabilităţii financiare pentru perioada fiscală 2020, sunt mai mici decât cele obţinute şi declarate pentru perioada fiscală 2019.
Fiecare plătitor, menţionat la art.90 din Codul fiscal, de dobînzi în folosul persoanelor fizice, cu excepţia celor efectuate în folosul întreprinzătorilor individuali şi al gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), este obligat să reţină din fiecare dobîndă şi să achite din plată, ca parte a impozitului o sumă în mărimea stabilită la art.89 din Codul fiscal.
Contribuabilul care pe parcursul anului obține dreptul la scutirea personală majorată în mărimea prevăzută la art.33 alin.(2) din CF, și pentru a putea beneficia de acest drept urmează să depună o cerere nouă în care va indica informația necesară și documentele confirmative. Entitatea va reflecta sumele scutirilor separat în perioadele corespunzătoare, fără a fi necesar să se efectueze vreun recalcul.
Prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 94 din 30 iulie 2020, a fost aprobată Instrucţiunea cu privire la modul de completare a Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală și a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC 21), (în continuare – Instrucţiune). Pct. 3 din Instrucţiune prevede modul de prezentare a dărilor de seamă de tipurile „corectată” și „după control fiscal”. La aspectul ce ţine de prezentarea Dării de seamă după control fiscal este menţionat că, în cazul în care ca rezultat al controlului,
În anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale (în continuare Anexa nr.1) sunt prevăzute categoriile de plătitori şi de asiguraţi, tarifele şi termenele de virare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (CAS). Astfel, tarifele CAS pentru fondatorii de întreprinderi individuale (ÎI) sunt prevăzute la pct. 1.6 din Anexa nr.1, în care se menţionează despre obligativitatea de a achita lunar, câte 1/12 din taxă fixă anuală în conformitate cu legea bugetului asigurărilor sociale de stat anuală. Pentru anul 2021 aceasta constituie suma de 11331 lei (sau 944,25 lei lunar), care urmează a fi achitaţi la BASS până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune.
Cu toate că P. P. „Monitorul Fiscal FISC.md” vine în sprijinul contabililor cu publicarea lunară a calendarului fiscal și reamintește data prezentării dărilor de seamă și de achitare a obligațiilor fiscale ale contribuabililor, astăzi propunem o recapitulare a subiectului. Ținând cont de faptul că luni, 25 octombrie, este termenul-limită de prezentare a rapoartelor privind reținerea impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii și a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, TVA, accize etc., ținând cont de faptul că în activitatea cotidiană a contabililor apar diferite situații, recomandăm să examinați unele din articolele publicate de noi, selectate în funcție de darea de seamă.
Conform art. 1 din Codul muncii (CM), angajator este persoană juridică (unitate) sau persoană fizică care angajează salariaţi în bază de contract individual de muncă încheiat conform prevederilor CM, iar salariat – persoană fizică care prestează o muncă conform unei anumite specialităţi, calificări sau într-o anumită funcţie, în schimbul unui salariu, în baza contractului individual de muncă. Definiția contractului individual de muncă este oferită în art.45 din CM și reprezintă înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii,
Conform art.117 alin.(1) din Codul fiscal, subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) factura fiscală pe livrarea în cauză. Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul apariţiei obligaţiei fiscale, stabilit prin art.108, cu excepţia cazurilor prevăzute de CF. Pentru livrările impozitate1 conform art.104 lit.a), eliberarea facturii fiscale nu este obligatorie. La moment pe teritoriul RM sunt în circulație 3 tipuri de facturi fiscale cu aceeași forță juridică, obligații/drepturi privind TVA:
Conform art.8 alin.(1) lit. c) din Codul fiscal, contribuabilul are dreptul să-şi reprezinte interesele în organele cu atribuții de administrare fiscală personal sau prin intermediul reprezentantului său. Potrivit prevederilor art.83 alin.(4) din Codul fiscal, în cazul persoanelor fizice (cetăţeni ai Republicii Moldova, cetăţeni străini şi apatrizi, inclusiv membri ai societăţilor şi acționari ai fondurilor de investiţii), Declaraţia cu privire la impozitul pe venit se completează conform modului stabilit de Ministerul Finanțelor și se prezintă Serviciului Fiscal de Stat nu mai tîrziu de data de 30 aprilie a anului următor anului fiscal de gestiune.
Societatea pe acțiuni ,,Moldovagaz” informează consumatorii casnici – persoane fizice despre faptul că, în februarie 2019, va fi modificată modalitatea de facturare a gazelor furnizate în luna ianuarie 2019, deoarece, în legătură cu actualizarea sistemului informațional de evidență a gazelor naturale operată pentru optimizarea calității serviciilor prestate consumatorilor finali, în luna februarie 2019 facturile, care conțin datorii pentru luna ianuarie 2019, vor fi repartizate mai târziu.
Legislația în vigoare prevede expres obligația prezentării, până la 1 martie al anului fiscal imediat următor celui în care au fost efectuate plăţile, beneficiarilor acestor plăţi (cu excepţia celor ce au obţinut venituri conform art.901 şi art.91 alin.(1) din Codul fiscal) a informaţiei privind tipul venitului achitat, suma acestuia, suma scutirilor acordate conform art.33-35, suma deducerilor prevăzute la art.36 alin.(6) şi (7), precum şi suma impozitului reţinut, în cazul reţinerii (în continuare – Informație) (art.92 alin. (4) din CF).
Comitetul de coordonare al Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii a aprobat modificări la Regulamentul Programului de promovare a participării agenților economici la târguri și expoziții. Modificările operate reprezintă conformarea la noile realități de activitate a sectorului IMM și restricțiilor impuse de situația pandemică. Astfel, entitățile ce intenționează să participe la târguri și expoziții vor ține cont de următoarele condiții:
Pe durata stării de urgenţă, termenele de prescripţie şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 49 din 31 martie 2021. Prevederea este inclusă în Dispoziția nr. 3 din 15.04.2021 a Comisiei pentru Excepţionale a Republicii Moldova.
În conformitate cu prevederile art. 654 alin. (1) din Codul civil, superficie este dreptul real imobiliar de a poseda şi folosi terenul altuia în vederea edificării şi exploatării unei construcţii a superficiarului, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente a superficiarului. Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune.
Nivelul minim al drepturilor şi garanţiilor de muncă pentru salariaţi se stabileşte de Сodul muncii (CM), adoptat prin Legea nr. 154-XV din 28.03.2003 (Lege nr. 154/2003), şi de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii. În schema de mai jos găsiţi 10 norme de bază ale dreptului muncii pe care fiecare angajat și angajator trebuie sa le cunoască. Orice înţelegere prin care se urmăreşte renunţarea salariatului la drepturile sale de muncă sau limitarea acestora este nulă, deoarece salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin CM.
În cazul organizațiilor sindicale și patronale care practică activități economice, măsura de sprijin ce constă în scutirea de impozitul pe venit a acestora, acordată în baza prevederilor art. 533 din Codul fiscal, constituie ajutor de stat. În Monitorul Oficial din 23 aprilie curent a fost publicată Decizia Consiliului Concurenței nr. ASO-12 din 16 aprilie 2021, aprobată în urma analizei raportului privind monitorizarea schemei de ajutor de stat existent referitor la scutirea de impozit pe venit a organizațiilor sindicale și patronale.
Agenții economici care își desfășoară activitatea pe teritoriul municipiului Chișinău pot participa la concursul ,,Cel mai bun antreprenor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii", care este organizat de Primăria municipiului. La concurs pot participa agenții economici - subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, care cad sub incidența Legii nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii.
Serviciul Fiscal de Stat întreprinde în permanență măsuri de conformare și informare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile cu privire la obligațiile stabilite de actele normative în vigoare privind înregistrarea contractelor de locațiune. Astfel, în primul semestru din anul curent, la Serviciul Fiscal de Stat s-au înregistrat 8 612 contracte de locațiune/chirie.
Potrivit art. 92 alin. (2) din Codul fiscal, plătitorii veniturilor prezintă Serviciului Fiscal de Stat, până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plățile, darea de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate. În tabelul nr.2 al dării de seamă (forma IPC21), a aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.94 din 30.07.2020, contribuabilii urmează să declare contribuțiile de asigurări sociale și informația privind evidența nominală a asiguraților. În același timp, art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 489-XIV din 08 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale, stabilește că angajatorii care în luna de gestiune nu calculează contribuţii de asigurări sociale şi nu au angajaţi nu au obligaţia prezentării dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna respectivă. Prin urmare, în cazul în care în luna de gestiune nu au fost efectuate plăți în folosul persoanelor fizice, nu au fost calculate contribuții de asigurări sociale şi nu au angajaţi, contribuabilul nu va prezenta darea de seamă pentru luna respectivă (Forma IPC21).
Proiectele de subvenționare ce corespund măsurii de stimulare a creditării producătorilor agricoli de către băncile comerciale şi instituţiile de intervenție financiară nebancare vor avea prioritate la recepționarea dosarelor. În Monitorul Oficial din 30 aprilie curent a fost publicată Legea nr. 44 din 26 martie 2021 pentru modificarea Legii nr. 276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural. Potrivit noilor prevederi, proiectele de subvenționare ce se referă la măsura menționată supra vor face excepție de la principiul autorizării plăţilor în ordinea recepţionării dosarelor cu documentele solicitate, conform regulii „primul venit, primul servit”, prevăzut în art.32 din Legea nr.276/2016.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *