Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
PROACTIVE organizează și în acest an conferința MOLDTAX pentru a aduce mai multă claritate pe mai multe aspecte contabile, financiare și fiscale actuale, dar și pentru a prezenta schimbările care ne așteaptă în 2023.
Angajarea şi transferul unor categorii de lucrători la alt lucru se vor face conform avizelor medicale eliberate în temeiul examenelor medicale. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la сoncedierea salariatului pentru refuzul de a trece examenul medical obligatoriu. Cheltuielile ce ţin de organizarea şi efectuarea examenului medical sunt suportate de angajator.
Conform art. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 337/2022 privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli (în continuare - Legea nr. 337/2022), persoanele eligibile pentru Programul de rambursare a TVA sunt considerate întreprinderile:
Ideea de a deschide o afacere trebuie să reiasă în urma analizei pieței de desfacere, preferințele consumatorilor, noilor tendințe în prestări de servicii și producere.
Esența procesului de vămuire se bazează pe respectarea de către toți participanții la activitatea economică externă a regulilor, normelor și cerințelor legislației vamale naționale în vigoare din data de 1 ianuarie anul 2024, pentru circulația mărfurilor și bunurilor peste frontiera vamală.
Potrivit Legii nr. 397/2003 privind finanțele publice locale, veniturile proprii ale bugetelor locale sunt formate, conform Codului fiscal și a altor acte legislative, din impozite, taxe și alte plăți care se încasează direct și integral la bugetele respective.
Unul din cele mai importante sectoare ale sistemului contabil naţional reprezintă contabilitatea de gestiune, care este un „sistem de colectare, prelucrare, pregătire şi transmitere a informaţiei contabile pentru planificarea, calcularea costurilor, verificarea şi analiza executării bugetelor, în scopul pregătirii rapoartelor interne pentru luarea deciziilor manageriale”1. Acest important sistem foloseşte metode şi procedee proprii, are trăsături distinctive şi formează un cerc vast de indicatori, care, la rândul său, influenţează nemijlocit conţinutul şi scopurile contabilităţii financiare. Importanţa acesteia rezultă din tipul de conexiune care prevede realizarea legăturilor reciproce cu ajutorul conturilor de control (adică a
În cadrul ședinței secretarilor generali a fost examinat un proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației, ce are ca scop de a oferi previzibilitate pentru investitorii din domeniul IT.
Serviciul Fiscal de Stat informează despre aprobarea Regulamentului privind rambursarea TVA pentru producătorii agricoli, conform Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 3 din 13.01.2023, în vigoare din 19.01.2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.10-12 din 19 ianuarie 2023). Potrivit Regulamentului, rambursarea TVA pentru producătorii agricoli
Începând cu 1 noiembrie 2022 și pe durata valabilității stării de urgență (conform pct. 91 din Dispoziția CSE nr.46/2022) se aplică un multiplicator majorat de la 2,2 la 2,6, utilizat la evaluarea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului.
Serviciul Fiscal de Stat calculează impozitele şi taxele contribuabililor în urma controalelor fiscale, dacă au fost stabilite cazuri de nerespectare a legislaţiei fiscale,
Agenții economici care activează în domeniul agriculturii și care au suportat pierderi ale producției agricole de peste 50% pe o suprafață de minim 50% din totalul terenurilor deținute în folosință și/sau posesie ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2022, determinate conform actelor de constatare aprobate de către comisiile pentru situații excepționale, vor putea pretinde la rambursarea TVA.
Ministerul Finanțelor este în proces de elaborare a unei strategii pe termen mediu privind salarizarea în sectorul bugetar. O declarație în acest sens a făcută astăzi de ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM). Părțile au discutat despre Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, majorarea fondului de salarizare, precum și reformele preconizate în acest domeniu.
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) în comun cu Ministerul Sănătății au elaborat Regulamentul privind procedura de restituire a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală achitate în sumă fixă pentru anul 2023 (Regulament), proiectul căruia a fost discutat în cadrul ultimei ședințe a secretarilor generali de stat.
Odată cu intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de debitor, procedura individuală a creditorilor de urmărire a datoriilor va înceta. În continuare toate creanţele vor fi urmărite în mod colectiv de către toţi creditorii. Conform art. 53 din Legea insolvabilității nr. 149/2012, în cadrul proceselor de insolvabilitate
Până în anul 2030 autoritățile își propun ca ponderea TIC în produsul intern brut să fie de cel puțin 10%, iar în totalul exporturilor, ponderea produselor și serviciilor TIC - de cel puțin 15%.
În anul 2025, conform Raportului ANRE (ianuarie - septembrie), au fost activi 13 furnizori, care au înregistrat procurări și vânzări de volume de gaze naturale
Suspendarea procedurii de executare silită înseamnă oprirea temporară a acţiunilor de executare până la încetarea motivelor de suspendare prevăzute de lege şi indicate în actul de suspendare. Conform prevederilor art. 10 din Codul de executare (în continuare CE), executarea silită reprezintă un ansamblu de măsuri, prin care creditorul realizează, prin intermediul executorului judecătoresc, cu
După depunerea planului procedurii de restructurare, dar nu mai târziu de 5 zile de la data expirării termenului prevăzut pentru depunerea lui, persoana care a propus planul publică, în conformitate cu art. 6, un anunț privitor la convocarea adunării creditorilor de examinare și votare a planului (art. 199 alin. (1) din Legea insolvabilității).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *