Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Stimați cititori, vă informăm că în Monitorul Oficial nr. 291-296 din 13.12.2013 au fost publicate modificările și completările la la noile Standarde Naţionale de Contabilitat aplicabile cu titlu obligatoriu din 01.01.2015.
Începînd cu 13.01.2012, prin legea nr. 267 din 23.12.2011, a fost modificată noţiunea de „Royalty (redevenţă)”, la aplicarea impozitului pe venit. Această modificare a fost făcută cu scopul de a evita dublarea normelor existente în Codul fiscal, şi anume a art. 12 pct. 1) şi art. 71 lit. j). Totodată, această noţiune se completează în contextul celei definite în Convenţiile (Acordurile) pentru evitarea dublei impuneri încheiate de Republica Moldova cu alte State, cu toate că scopul iniţial al acestei modificări a fost definirea noţiunii de royalty (redevenţă) în conformitate cu cea din Modelul Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) (versiunea 2010). În tabelul de mai jos se prezintă reglementările care au fost/sînt în vigoare pînă la/după data de 13.01.2012.
Datoria externă a Republicii Moldova constituia, la sfârşitul lui septembrie curent, 6,218 mld. de dolari, majorându-se de la începutul anului cu aproape 235 mil. de dolari, potrivit unui raport al Băncii Naţionale a Moldovei. Cu o populație de 3,5 mil. persoane, datoria externă pe cap de locuitor constituie circa 1766 dolari.
Ieri, 11 februarie 2014 în sala de şedinţe a IFPS a avut loc conferinţa de presă cu ocazia lansării în faza pilot a serviciului electronic „e-Factura”. La eveniment au participat dl Iurie Leancă, Prim-ministrul Republicii Moldova; dl Anatol Arapu, Ministrul finanţelor; dna Stela Mocan, Directorul Centrului de Guvernare Electronică; dl Ion Prisăcaru, Şef al IFPS şi dl Vitalie Coceban, Administrator al Î.S. „Fiscservinform”.
Acum o lună Serviciul Vamal a lansat serviciul e-customs la toate posturile vamale de frontieră. Acest serviciu de vămuire electronică, oferă exportatorilor posibilitatea să perfecteze declaraţia de export la distanţă, fără contact direct cu colaboratorii serviciului vamal. Drept urmare costurile aferente procedurilor de export pot fi micşorate de peste două ori, sunt reduse la minim riscurile de corupţie, iar întreagă procedură devine absolut transparentă şi poate fi supravegheată în regim on-line.
În activitatea sa, Serviciul Fiscal de Stat operează zilnic cu un număr semnificativ de documente fiscale arhivate. Astăzi, SFS dispune de o arhivă în volum de circa 14 mln. de documente, acumulate şi păstrate pe parcursul a 6-7 ani de zile de la data recepţionării. Astfel, volumul foarte mare de documente fiscale face ca managementul documentelor, datelor şi informaţilor din ele să constituie una dintre funcţiile importante ale administrării şi întreţinerii arhivei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
În cadrul executării a fost aplicat sechestrul pe mai multe bunuri mobile ale debitorului. Bunurile au fost scoase la licitaţie de mai multe ori, dar nu au fost vîndute. Conform Codului de executare, Creditorul are dreptul de a prelua bunurile, care nu s-au vîndut la licitaţie, în contul stingerii datoriei. Noi am solicitat transmiterea acestor bunuri in proprietatea noastră, în contul stingerii datoriei. În Codul de executare se stabileşte că bunurile sunt transmise prin emiterea unei încheieri şi întocmirea unui proces verbal de transmitere a bunurilor, în contul stingerii datoriei. Totodată, în temeiul Legii contabilităţii, faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare – factura sau factura fiscală, după caz. Prin urmare, la transmiterea bunurilor de către executorul judecătoresc, in contul stingerii datoriei, de ce document trebuie să fie însoţite aceste bunuri?
Grecia este în grafic pentru încheierea acordului de bailout cu UE şi FMI anul viitor şi nu va mai avea nevoie de noi împrumuturi de la instituţiile financiare internaţionale, potrivit premierului Antonis Samaras, citat de CNBC. "În 2014, Grecia va intra din nou pe pieţele financiare şi va începe revenirea la normalitate. În noul an, datoria Greciei va fi declarată oficial viabilă, astfel că nu va fi nevoie de noi împrumuturi şi noi acorduri de bailout", a afirmat Samaras luni seară, într-o intervenţie televizată.
Premierul britanic David Cameron a făcut vineri un apel la adresa liderilor europeni să nu împiedice proiectele pentru gaze de şist cu reglementări împovărătoare, avertizând că investitorii în energie vor merge în caz contrar în alte părţi ale lumii, relatează Financial Times. Cameron a spus la Forumul Economic Mondial de la Davos că Europa are nevoie să înveţe din lecţiile Americii, unde exploatarea gazelor de şist a redus preţurile energiei destinate industriei, încurajând companiile să creeze locuri de muncă în Statele Unite.
Cele mai bine plătite locuri de muncă în România sunt în domeniile inginerie şi producţie (cu un maxim de 30.000 de euro/an), servicii bancare şi financiare (67.000 euro/an), contabilitate şi asigurări (108.000 euro/an), niveluri comparabile cu cele din Cehia, Ungaria sau Turcia.
Stimați cititori, vă informăm că a fost prezentat opiniei publice proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. Conform acesteia se propune completare Codului Fiscal care va acorda dreptul contribuabililor ( persoană juridică sau fizică) odată cu prezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit, în lipsa datoriilor faţă de bugetul public naţional, de a desemna un cuantum procentual de pînă la 2% din suma impozitului pe venit achitat anual, către organizaţiile necomerciale de utilitate publică.
România va primi fonduri de 110 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) în baza unui împrumut pentru acoperirea contribuţiei bugetului de stat la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) aferentă perioadei iulie 2013 — decembrie 2015, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice. Împrumutul a fost semnat la 24 decembrie de ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, din partea statului român, iar din partea BEI de către şeful biroului din România, Flavio Schiavo Campo de Gregorio, şi Stella Renita, consilier juridic.
Economia moldovenească continuă să se recupereze, însă nu suficient de rapid. În luna octombrie, Indicele Compozit Anticipator (ICA) a avansat cu 2 puncte față de luna precedentă (98,9 față de 96,9 puncte), marcând continuarea trendului ascendent conturat pe parcursul anului curent. Totuși, față de recuperarea din 2010, tendința este una mult mai lentă și mai volatilă, fapt ce denotă persistența mai multor riscuri, atât externe, cât și interne, care frânează creșterea și dezvoltarea economică.
Contractul prevede doar modalitatea de achitare a plăţii de arendă, asigurarea măsurilor biotehnice în vederea păstrării diversităţii fondului de animale, dar şi paza lor contra braconierilor. Conform lit. b) art. 283 al Codului fiscal, de plata impozitului pe bunurile imobiliare (terenuri, loturi de pămînt) sînt scutiţi proprietarii şi beneficiarii ai căror terenuri şi loturi de pămînt sînt destinate fondului silvic şi fondului apelor, în cazul în care nu sunt antrenate în activitate de producţie. Reieşind din cele expuse şi din faptul că întreprinderea municipală nu desfăşoară activitate de producere, are sau nu întreprinderea municipală obligaţiunea de a prezenta calculul impozitului funciar şi, respectiv, de a achita impozitul?
Încrederea investitorilor în economia Germaniei a crescut în decembrie pentru a cincea lună consecutiv, la maximul ultimilor şapte ani, confirmând redresarea celei mai mari economii din Europa. Indicele privind aşteptările investitorilor şi analiştilor pentru următoarele şapte luni a urcat de la 54,6 puncte în noiembrie la 62 de puncte în decembrie, cel mai ridicat nivel după aprilie 2006, fiind peste aşteptările analiştilor, relatează Bloomberg.
În perioada 01– 10 noiembrie 2013, inspectorii fiscali din cadrul Direcţiei Control Fiscal au efectuat 9 controale fiscale prin verificarea operativă, fiind depistate următoarele încălcări:
Volumul vânzărilor Sudzucker Moldova în 2013 a constituit 959 mil. lei, ceea ce este cu 50 mil. mai puţin faţă de anul precedent. Iar profitul brut din vânzări a fost cu 90 de milioane de lei mai mic decât în 2012. În consecinţă, pentru prima dată în ultimii cinci ani, compania a înregistrat pierderi de 4,9 mil. lei.
Indicele de convergență dintre economia transnistreană și cea din dreapta Nistrului Procesul de divergență dintre economiile din dreapta și stânga Nistrului continuă. Conform ultimelor date disponibile, în Q1:14, indicele de convergență, calculat de EXPERT-GRUP, și-a continuat dinamica negativă începută în 2013, fiind cauzată de performanțele mai modeste ale economiei transnistrene în raport cu celei din dreapta Nistrului.
Autorităţile din Marea Britanie au lansat o investigaţie oficială contra producătorului auto şi de motoare de avioane Rolls-Royce, pentru fapte de corupţie şi dare de mită în Indonezia şi China, caz ce riscă să păteze reputaţia uneia din cele mai mari companii britanice, scrie revistamiscarea.ro. Biroul pentru Fraude Grave, agenţie însărcinată cu inculparea faptelor de corupţie de amploare şi a altor delicte, a anchetat timp de un an Rolls-Royce, inainte de a decide că sunt suficiente motive de începere a unei investigaţii penale, relatează New York Times.
Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE Art. 1. – Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 se aprobă la venituri în sumă de 10 534 774,1 mii lei şi la cheltuieli în sumă de 10 614 774,1 mii lei, cu o depăşire a cheltuielilor asupra veniturilor în sumă de 80 000,0 mii lei.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *