Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În scopul aprobării unor măsuri de susţinere a angajatorilor şi salariaţilor din sectorul real în condiţiile aplicării măsurilor de restricţie pe perioada pandemiei de COVID 19, de către Executivul RM a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr.316/2021 (în continuare – HG nr.316/2021). Aceasta include 3 anexe: Regulamentul privind acordarea din bugetul de stat a indemnizațiilor salariaților cu copii cu vârsta de până la 12 ani și copii cu dezabilități, care beneficiază de zile libere în cazul suspendării procesului educațional în regim cu prezență fizică (în continuare – Anexa nr. 1);
Fondatorul entității „X” decide majorarea capitalului social din contul profitului nerepartizat al anilor precedenți. Care sunt consecințele fiscale? Este obligată entitatea să calculeze și să achite impozitul pe venit în urma acestei operațiuni economice?
Modificarea va oferi autorităților publice locale din țară posibilitatea să asigure cu locuințe funcționarii publici din zonele critice, contribuind în acest mod și la dezvoltarea regiunilor.
Serviciul Vamal informează că în primele șase luni ale anului curent, a colectat la bugetul de stat circa 16,3 mld. lei, fiind atestată o creștere de 4,9 % față de încasările înregistrate în perioada similară a anului 2022. Doar în perioada 26 iunie – 02 iulie 2023, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat constituie peste 632,4 mil. lei.
În Monitorul Oficial din 14 noiembrie au fost publicate listele de verificare în domeniile de competență ale Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor
Rezidenții parcurilor pentru tehnologii informaționale care achită dividende acționarilor (asociaților) săi pe parcursul perioadei fiscale urmează să achite impozit pe venit din profitul perioadei fiscale în curs? În scopuri fiscale, potrivit prevederilor art.12 pct.3) din Codul fiscal (CF), dividend reprezintă venitul obținut din repartizarea profitului net între acționari (asociați) în conformitate cu cota de participație depusă în capitalul social, cu excepția venitului obținut în cazurile lichidării complete a agentului economic.
Unul din cele mai importante sectoare ale sistemului contabil naţional reprezintă contabilitatea de gestiune, care este un „sistem de colectare, prelucrare, pregătire şi transmitere a informaţiei contabile pentru planificarea, calcularea costurilor, verificarea şi analiza executării bugetelor, în scopul pregătirii rapoartelor interne pentru luarea deciziilor manageriale”1. Acest important sistem foloseşte metode şi procedee proprii, are trăsături distinctive şi formează un cerc vast de indicatori, care, la rândul său, influenţează nemijlocit conţinutul şi scopurile contabilităţii financiare. Importanţa acesteia rezultă din tipul de conexiune care prevede realizarea legăturilor reciproce cu ajutorul conturilor de control (adică a
Veniturile bugetului de stat pentru anul curent se vor majora cu 2634,9 mil. lei (cu 5,3% față de indicatorul aprobat inițial) și vor constitui 52701,5 mil.lei, în timp ce cheltuielile vor spori cu 6884,9 mil.lei (cu 10,6%) și vor constitui 72 087,5 mil.lei. La rândul său, deficitul bugetar va fi majorat cu 4250,0 mil. lei, până la 19386,0 mil. lei. Parlamentul a aprobat în lectură finală în ședința de astăzi, 5 mai, cu 59 de voturi, proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2022, acestea fiind determinate atât de criza din sectorul energetic și creștere prețurilor la produsele de bază, cât și de impactul crizei din regiune, precum și
Vineri, 10 noiembrie, fiind publicat în „MO”, a intrat în vigoare Conceptul Sistemului informațional de gestiune a garanțiilor financiare pentru
Inspectoratul de Stat al Muncii va avea o nouă structură organizatorică, cu un număr de personal optimizat de la 104 la 84 de unități, dintre care 26 vor active în cadrul aparatului central. Totodată, vor fi create subdiviziuni noi responsabile de acordarea consultanței angajaților și angajatorilor, dar și reformate subdiviziunile din domeniul combaterii muncii nedeclarate și ale sănătății și securității în muncă (SSM).
Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte că pe data de 25 mai 2022 expiră termenul-limită de declarare şi de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat. În conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, categoriile de angajatori specificaţi la pct. 1.1, 1.2, 1.3, 1.5 au obligaţia să declare, prin intermediul Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21) şi să achite contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna aprilie 2022 până la data de 25 mai 2022 inclusiv.
Правительство на заседании 4 октября утвердило проект поправок в Закон о государственном бюджете на 2023 год, сократив его доходную и расходную части на 497,8 млн леев
În cazul distribuirii dividendelor, la momentul repartizării dividendelor din profitul aferent perioadelor 2023 – 2025, agenții economici care aplică prevederile art.87 alin.(1/1) CF vor fi supuși obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit,
Deschiderea piețelor externe de desfacere constituie pentru contribuabilii rezidenți o oportunitate de diversificare a activității, de majorare a rentabilității, cât și de formare a unui registru de clientelă internațională, cu mari oportunități de dezvoltare. Pentru realizarea obiectivelor și proiectelor respective, contribuabilii adesea optează pentru deschiderea conturilor bancare în străinătate, fapt care facilitează organizarea și dezvoltarea activității de întreprinzător.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) este în proces de colectare și examinare a propunerilor și recomandărilor părților interesate pentru elaborarea proiectului de hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale. Autoritatea precizează că modificările urmează a fi operate în Legea 489/1999, acestea având drept scop suplinirea pct. 1.5 din Anexa nr. 1 a acesteia cu un șir de activități auxiliare aferente agriculturii.
Serviciul Fiscal de Stat informează că încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 40,1% în primele 4 luni ale anului 2023 și constituie 17,2 mil. lei, comparativ cu perioada similară a anului 2022.
Serviciul Fiscal de Stat informează că la data de 25 mai 2023 au intrat în vigoare modificările efectuate la Codul fiscal ce țin de componența venitului impozabil al organismelor de plasament colectiv alternative (OPCA), introduse prin Legea nr. 301/2022 pentru modificarea unor acte normative în scopul punerii în aplicare a Legii nr. 2 din 06.02.2020 privind organismele de plasament colectiv alternative.
Legea a intrat în vigoare la data publicării, iar persoanelor care au beneficiat anterior de indemnizație în rate, li se va achita suma restantă într-o singură tranșă.
În perioada decembrie 2021 - mai 2022 sunt desfășurate activități de pregătire a noului proiect investiţional de sprijin pentru sectorul microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, care are drept scop oferirea de suport Guvernului Republicii Moldova privind facilitarea şi întărirea competitivității la export, reducerea poverii administrative pentru companiile autohtone și îmbunătățirea accesului exportatorilor la finanțare. În conformitate cu art. 6 al Legii nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional, Unitatea de implementare a proiectului de ameliorare a competitivității (UIPAC) iniţiază, începând cu 10 februarie 2022, consultările publice asupra documentelor de proiect (i) Cadrul de Management de Mediu şi Social (CMMS); (ii) Planul de implicare a părților interesate (SEP); (iii) Proceduri de management al muncii (LMP) şi (iv) Planul de angajament de mediu si social (ESCP).
Principalele obiective ale proiectului sunt identificarea instrumentelor pentru creșterea economică, simplificarea mecanismului de calculare și achitare a impozitelor și taxelor, precum și îmbunătățirea proceselor de raportare fiscală, dar și armonizarea legislației naționale cu cea a UE.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *