Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Întreprinderile nou create, precum și ÎMM-urile, dar și autoritățile administrației publice locale vor avea o alternativă de finanțare prin intermediul platformelor de finanțare participativă (crowdfunding).
În conformitate cu prevederile art. 228 alin. (2) din Codul fiscal (în continuare – CF), pentru neplata impozitului, taxei în termenul şi în bugetul stabilite conform legislaţiei fiscale se plăteşte o majorare de întârziere, pentru fiecare zi de întârziere a plăţii lor
Angajatul conform cerereii, solicită concediu de odihnă anual plătit imediat după trei luni de concediu utilizat din cont propriu. Care este modul de calculul al indemnizației de concediu în situația menționată?
Ministerul Muncii și Protecției Sociale și-a consolidat eforturile de modernizare și reorganizare a Inspectoratului de Stat a Muncii, punând accent pe combaterea muncii nedeclarate în unitățile din țară.
Tinerii cu vârsta între 18 și 29 de ani, care își vor desfășura stagiile de practică în cadrul Cancelariei de Stat, a Parlamentului, Aparatului Președintelui Republicii Moldova, precum și în cadrul ministerelor și autorităților administrative din subordinea acestora, ar putea beneficia de o bursă.
CUPS vor putea fi instituite în cadrul APL de nivelul I doar cu acceptul autorității confirmat prin aprobarea deciziei respective de către consiliul local, iar instituirea centrelor în cadrul misiunilor diplomatice/oficiile consulare ale RM peste hotare
În conformitate cu legislația fiscală, contribuabilul poate dispune de sumele plătite în plus la buget în mai multe modalități, la discreția acestuia. Cele mai des utilizate modalități sunt stingerea obligației fiscale prin compensare din contul sumei plătite în plus și restituirea acesteia
Instanța judecătorească va putea acorda licență obligatorie în cazuri de interes public, determinate de situații de urgență națională sau de circumstanțe de extremă urgență (cum ar fi survenirea unei urgențe de sănătate publică, de apărare națională sau în domeniile agriculturii, protecției mediului, schimbărilor climatice și resurselor naturale, sau în caz de utilizare publică în scopuri necomerciale).
Conform Codului de procedură civilă, ședințele de judecată au loc în mod public. Cu titlu de excepție, pot avea loc ședințe închise numai în scopul protejării informației ce constituie secret de stat, taină comercială ori a unei alte informații a cărei divulgare este interzisă prin lege.
În cadrul ședinței Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară din 23 noiembrie 2022 a fost examinat și avizat pozitiv proiectul inițiativei legislative a unui grup de deputați care vin cu instituirea în Codul fiscal a normei ce prevede scutirea de impozitul pe venit obţinut din desfăşurarea nemijlocită a activității din sectorul zootehnic pentru o perioada de 5 ani, precum și a sumei reinvestită în sectorul zootehnic și cel de prelucrare a producției agroalimentare autohtone, indiferent de tipul de proprietate și domeniul de activitate a acestora.
Începând cu 1 ianuarie 2025, Codul fiscal (CF) prevede modalitatea simplificată de efectuare a controlului fiscal la persoanele fizice cetățeni în corespundere cu prevederile art. 2158/1. Norma dată a fost introdusă în CF prin Legea nr. 214/2024
Taxa pentru amenajarea teritoriului este o taxă locală, prevăzută de titlul VII al Codului fiscal, ce poate fi stabilită pe teritoriul unității administrativ-teritoriale, anual, de către autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale (consiliul local).
Posibilitatea de a accesa servicii alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani, organizate benevol de angajator la locul de muncă sau prestate de un îngrijitor calificat, va fi oferită părinților începând cu luna mai 2023.
Conform art. 44 din Legea nr. 271/2017 privind auditul situațiilor financiare, entitatea de interes public este obligată să constituie un comitet de audit, subordonat adunării generale a acționarilor sau fondatorului. În Monitorul Oficial din 2 mai curent a fost publicată Legea nr. 70 din 13 aprilie 2023 pentru modificarea unor acte normative, ce are ca scop reglementarea modului de desemnare și de activitate a
Conform Legii nr. 105/2033 privind protecția consumatorilor (în continuare – Legea nr. 105/2033), orice consumator are dreptul la remedierea sau înlocuirea gratuită, restituirea contravalorii produsului, serviciului ori reducerea corespunzătoare a preţului, repararea prejudiciului, inclusiv moral, cauzat de produsul, serviciul necorespunzător. Astfel, conform Legii nr. 105/2033, consumatorul beneficiază de dreptul de: 1. a restitui bunul, cu restituirea contravalorii acestuia; 2. a înlocui bunul cu altul, cu sau fără modificarea prețului acestuia.
Potrivit Codului civil (în continuare – CC), sucursala reprezintă o subdiviziune separată a persoanei juridice, situată în afara sediului acesteia, care are aparența permanenței, propria conducere și dotarea materială necesară pentru a desfășura o parte sau toate activitățile persoanei juridice.
Ori de câte ori formarea liberă a prețurilor nu este posibilă sau recomandată, pentru asigurarea echilibrului economic la nivel macro, în luarea deciziilor de preț intervine statul. Întru recuperarea costurilor pentru asigurarea securității aprovizionării și dezvoltării durabile a unor sectoare din sfera economică și, pe de altă parte, în vederea protecției consumatorului, devine evidentă tendința de controlare a economiei naționale.
In Republica Moldova, dreptul de acces la informațiile de interes public este consființit expres în Constituție prin art. 34 care prevede că dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor
În anul 2018 a fost majorat capitalul social al SRL cu mijloace fixe importate, iar în prezent se vând. În acest caz apare întrebarea: capitalul social se reduce cu suma care a fost majorată (prețul din declarația vamală 2018) sau cu diferența între valoarea contabilă și amortizarea calculată în ziua de vânzare?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *