Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Desfășurarea procesului de producţie implică o coordonare și reflectare cât mai rațională a tuturor costurilor și cheltuielilor necesare pentru realizarea produsului finit. Corelația între cost, volumul producţiei și profit reprezintă un instrument important de gestiune, care permite managerilor să ia decizii argumentate privind planificarea și să efectueze, din punct de vedere economic, controlul comportamentului costurilor și cheltuielilor în cursul unei perioade de timp.
Contribuabilul a efectuat o donație sub formă de mijloace bănești și un bun imobil în folosul altei persoane fizice. Ce obligații fiscale apar în cazul dat dacă aceste persoane se află în relații de afinitate de gradul I (soacră — noră)?
Care sunt condiţiile ce urmează să le realizeze entitatea pentru a beneficia de subvenţii pentru crearea locurilor noi de muncă? În conformitate cu prevederile pct. 8 din Regulamentul privind subvenționarea creării locurilor de muncă, aprobat prin HG nr. 1145/2017, cuantumul subvenției pentru un loc de muncă creat și destinat subiectului subvenției este de 40 000 lei pentru anul 2018.
Responsabili din cadrul Instituției publice ”Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF), Ministerului Finanțelor (MF) și Asociației Contabililor și Auditorilor Profesioniști (ACAP) au participat, în perioada 28-29 noiembrie, la un seminar regional privind învățământul și instruirile în domeniul contabilității, care s-a desfășurat la Viena. Acesta este al treilea seminar organizat în cadrul programului PULSAR de către Ministerul Finanțelor din Austria și Banca Mondială (BM) pentru țările din Balcanii de Vest și din Parteneriatul Estic.
Activitatea de bază a întreprinderii Y, care nu e înregistrată ca plătitor de TVA, este fabricarea mobilei. Pe parcursul anului curent compania a înstrăinat un teren. Cum va influența această operațiune venitul din vânzări?
Potrivit Legii cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative nr. 138/2016 au fost operate modificări la Codul fiscal (CF) (Legea 138/2016), fiind completat cu Titlul VI1 „Impozitul pe avere”. Conform art. 2871 din CF, Impozitul pe avere reprezintă impozitul aplicat asupra averii contribuabilului sub formă de bunuri imobiliare cu destinație locativă, inclusiv căsuțele de vacanţă (cu excepția terenurilor) (bunuri imobiliare cu destinație locativă), în cazul în care acestea satisfac condițiile specificate în CF.
În conformitate cu alin. (12) al art. 117 din Codul fiscal (CF), în redacția Legii cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 288 din 15.12.2017 (Legea nr. 288/2017), începând cu 1 iulie 2019, la efectuarea livrării impozabile în cadrul achizițiilor publice pe teritoriul tarii, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului), pentru livrarea respectivă, factura fiscală electronică (e-factura).
Întreprinderea X activează în cadrul unui proiect de asistență tehnică și investițională în derulare, care se realizează sub egida Acordului-cadru dintre Guvernul RM și Comisia Comunităţilor Europene privind asistenţa externă, semnat la Bruxelles la 11 mai 2006 și ratificat prin Legea nr. 426-XVI din 27.12.2006. Cum urmează a fi supuse impozitării plățile salariale acordate angajaților rezidenți, dar și nerezidenţilor RM, răspunde expertul care consultă entitatea în cadrul desfășurării procesului tehnologic. Care este corectitudinea reflectării acestor plăți în dările de seamă și în notele de informare?
Autoritatea administrației publice centrale doreşte să transmită o clădire, aflată în gestiunea Întreprinderii de stat X, în proprietatea publică a unei unități administrativ-teritoriale, aflate în gestiunea Întreprinderii municipale Y. Cum are loc această transmitere şi ce aspecte trebuie să ia în considerare părțile care transmit şi primesc bunul respectiv?
1. Destinația și importanța sistemului PERLAS în analiza activității AEÎ Asociațiile de economii și împrumut (AEÎ) prezintă anual, trimestrial și lunar către Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), dar și altor părți interesate situații financiare și rapoarte speciale, în conformitate cu prevederile Indicațiilor metodice privind particularitățile contabilității și prezentării informațiilor în situațiile financiare ale asociațiilor de economii și împrumut (aprobate prin ordinul MF nr. 166 din 30.12.2016, în continuare – Indicații) și Instrucțiunea cu privire la raportarea asociațiilor de economii și împrumut (aprobată prin Hotărârea CNPF nr. 54/3 din 11.12.2017, în continuare - Instrucțiunea), care stabilesc formele și regulile de întocmire și prezentare a situațiilor financiare și rapoartelor specifice (în continuare – rapoarte).
Pe parcursul lunii ianuarie a anului 2019 entitatea D SRL i-a achitat entităţii nerezidente Z (rezident al Germaniei) plata pentru servicii de deservire a utilajului și a reținut impozit pe venit la sursa de plată din fecare plată în baza prevederilor art. 91 din CF. În luna curentă nerezidentul i-a prezentat entității D SRL certifcatul de rezidenţă fscală pentru a benefcia de prevederile Acordului între state pentru evitarea dublei impuneri. Urmează de stabilit dacă trebuie să fe efectuate niște rețineri la sursă entitatea D SRL, dacă e necesară reflectarea plăților în continuare în dările de seamă IPC18 și cum poate fi restituit nerezidentului impozitul achitat de la începutul anului?
În 12 luni expirate de la lansarea Ghișeului unic de raportare electronică, numărul total de rapoarte financiare și statistice expediate de autoritățile/ instituțiile publice, agenții economici și cetățeni către autoritățile de stat din domeniul finanțelor publice și statisticii prin intermediul acestei platforme a depășit cifra de 1,866 mil. Majoritatea absolută dintre acestea — peste 1,846 mil. — au fost transmise de către autorități /instituții publice și agenți economici și mai bine de 20 mii – de către cetățeni. Ghișeul unic a fost lansat la 27 ianuarie 2018, acesta fiind primul serviciu electronic centralizat de raportare financiară și statistică
Caracterul global al proceselor social-economice contemporane, globalizarea procesului de producere (mărfuri, servicii) necesită comparabilitatea și coerența informațiilor statistice, prezentate de către diferite țări, precum și de către diverse organisme internaționale. Unul dintre aspectele importante ale soluționării problemelor comparabilității informațiilor la nivel internațional este armonizarea sistemelor statistice naționale cu standardele internaționale, în special, armonizarea clasificărilor naționale atât pe verticală (nivel mondial, european, național), cât și pe orizontală (cu alte sisteme), care asigură coerența reciprocă a fluxurilor de informații cu scop funcțional diferit.
O simplă analiză a procedurilor de achiziții publice, în special a celor de lucrări, scoate în evidență faptul că numărul de operatori economici care au decis să depună o ofertă scade cu cât complexitatea lucrărilor, inclusiv valoarea estimată a acestora este mai mare.
Organizația necomercială din RM, în scopul desfășurării activității de bază, invită reprezentanți străini la evenimente pentru obținerea fondurilor de finanțare. Organizația oferă invitaților pe cont propriu transport și alimentare. În aceste condiții apare necesitatea ajustării în scopuri fiscale a veniturilor și cheltuielilor organizației necomerciale?
Care este modul de ţinere a evidenţei tichetelor de masă de către angajator, atât a celor pe purtători de hârtie cât şi electronice? Modul de ținere a evidenței este practic similar în ambele cazuri. Angajatorul urmează să păstreze copiile comenzilor de tichete de masă și a tabelelor de distribuire a tichetelor către salariați. Clienții Edenred primesc un tabel de distribuire generat în mod automat de sistem și livrat împreună cu tichetele de masă pe hârtie sau cu cardurile pentru tichetele electronice. Este important ca angajatorul să solicite salariaților săi să confirme primirea tichetelor prin aplicarea semnăturii olografe în acel tabel.
În activitatea oricărei entități din anumite motive fie întemeiate, fie mai puțin întemeiate pot apărea creanțe ale entităților, creanțe aferente bugetului, avansurilor acordate, ale personalului etc. al căror termen de prescripție a expirat. Respectiv, conform actelor normative în vigoare, creanțele compromise urmează a fi casate. Casarea acestora atrage după sine o serie de ajustări în scopuri fiscale. În prezentul articol ne propunem să analizăm atât sub aspect contabil, cât și fiscal modul de casare a acestora, documentele confirmative care stau la baza derecunoașterii lor în contabilitate, momentul în care creanțele urmează a fi calificate ca compromise, modul de reflectare în Declarația VEN 12 și în Declarația privind TVA.
În acest articol ne-am propus să dezvăluim unele aspecte aferente întocmirii documentelor primare la prestarea serviciilor medicale în cadrul sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală. Conform prevederilor Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală nr. 1585/1998 (Legea nr. 1585/1998), asigurarea obligatorie de asistență medicală reprezintă un sistem autonom garantat de stat de protecție financiară a populației în domeniul ocrotirii sănătății prin constituirea, pe principii de
În prezentul articol vor fi expuse aspectele generale privind modificările și completările operate la Planul general de conturi contabile. Potrivit Ordinului MF nr.100 din 28 iunie 2019 au fost aprobate modificările și completările la Planul general de conturi contabile (în continuare — Planul de conturi), care vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2020.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *