Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Peste 70 de companii din Moldova au prezentat produse la concursul Marca Comercială a anului 2014. Concursul își propune să promoveze imaginea corporativă a companiilor, să evidențieze rolul mărcilor în identificarea produselor și serviciilor, în diferențiere lor de cele similare de pe piață. Iar rezultatele acestuia vor fi prezentate, tradițional, în cadrul expoziției naționale ”Fabricat în Moldova”, care se va desfășura între 28 ianuarie și 1 februarie 2015.
Pentru a doua oară consecutiv, creditorii internaţionali îşi încheie misiunea fără o scrisoare de intenţie semnată cu Guvernul român. De data aceasta, subiectele în dezacord au fost sectorul energetic şi majorarea preţului gazelor pentru populaţie.
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis astăzi să elibereze întreprinderii de stat Vestmoldtransgaz licență pentru transportul gazelor naturale prin conducta Iaşi — Ungheni, iar, în perspectivă, și pînă în Chișinău. Licența a fost acordată pe un termen de 25 de ani, potrivit hotărîrii Consiliului de Administrație al ANRE, informează Moldpres.
Fundaţia Friedrich Ebert Stiftung şi-a anunţat intenţia de a dezvolta proiecte sociale în UTA Gagauz-Yeri şi de a extinde colaborarea cu organizaţiile neguvernamentale din regiune. Despre aceasta a declarat preşedintele Oficiului Fundaţiei germane în R. Moldova, Matthias Jobelius, aflat astăzi într-o vizită de documentare la Comrat, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al administraţiei autonomiei.
Compania de asigurări Anthem, a doua ca mărime din Statele Unite, a dezvăluit miercuri seara că a fost victima a ceea ce se crede a fi cel mai mare atac cibernetic din acest sector, în urma căruia au fost expuşi 80 de milioane de clienţi ai acesteia, relatează Financial Times, în ediţia electronică.
60 de tineri care fac parte din grupuri dezavantajate, din Republica Moldova şi din România, au însuşit abilităţi de lider şi abilităţi de muncă în echipă, în cadrul unui proiect transfrontalier implementat de către Centrul de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie (CSSCF) de la Chişinău şi Fundaţia Cote de peste Prut. Totalurile proiectului, care a durat 14 luni, au fost prezentate marţi, 17 februarie, la o conferinţă de presă la IPN.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Republica Moldova impulsionează cooperarea cu Comisia Economică pentru Europa a ONU Impulsionarea cooperării dintre Republica Moldova și Comisia Economică pentru Europa a ONU (UNECE) în domeniul energiei durabile, economiei verzi, comerțului, achizițiilor publice, au fost principalele subiecte abordate la întrevederea din 17 iunie a Secretarului de Stat al Ministerului Economiei, Lilia Palii, cu, Secretarul executiv UNECE, Christian Friis Bach.
Întreprinderile mici şi mijlocii din Republica Moldova vor putea în curând beneficia de un nou program de sprijin financiar din partea Uniunii Europene şi a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Programul va ajuta ÎMM-urile să obţină împrumuturi avantajoase pentru a-şi îmbunătăţi capacităţile de producţie şi pentru a valorifica noi oportunităţi comerciale în UE, transmite IPN.
Desi concurenta se spune ca e un element activ si definitoriu pentru o economie de piata, intreprinzatorii ce activeaza dupa reguli noi, moderne, ar putea gasi argumente solide care sa infirme ideea. Din conceptia ca o alianta cu concurenta e mai profitabila decat un razboi s-a nascut conceptul de cobranding, o alianta intre branduri ce urmareste rezultate de tip castig/castig ce apare uneori si sub numele de brand alliance.
Guvernul elen a anunţat că intenţionează să înceapă un program de acordare de vouchere în valoare de 500 de euro persoanelor cu venituri scăzute pentru achiziţia de PC-uri, abonament la internet şi lecţii de utilizare a tehnologiei IT&C. Iniţiativa Solidaritatea Digitală a Ministerului Infrastructurii reprezintă o încercare de a utiliza resursele financiare din programul Convergenţa Digitală, finanţat de UE, înainte ca acestea să fie pierdute, scrie cotidianul elen Kathimerini.
Valoarea totală a fuziunilor şi achiziţiilor desfăşurate la nivel global a crescut cu 47% în 2014, ajungând la 3.340 de miliarde de dolari. În perioada cea mai încinsă din punct de vedere al achiziţiilor din 2007 încoace, megadeal-urile au explodat pe piaţă, în condiţiile în care ratele mici ale dobânzilor şi creşterea preţurilor acţiunilor pe bursă au facilitat încheierea a numeroase tranzacţii care au marcat restructurări majore în industrii precum farma, IT sau media, scrie Financial Times în ediţia de marţi 23 decembrie 2014.
Centrul de Guvernare Electronică în colaborare cu CBS-AXA a organizat în noiembrie-decembrie 2014 cel de-al treilea Sondaj Anual Național, care a inclus localități din mediul rural și urban din toate regiunile țării, cu un eșantion de 3005 persoane.
În Republica Moldova Internetul este utilizat preponderent pentru socializare şi comunicare. Mai puţin sunt utilizate serviciile oferite populaţiei de diferite structuri, inclusiv de instituții publice. Cel puțin așa rată datele unui studiu efectuat de CBS AXA la comanda Centrului de Guvernare Electronică.
Într-o lume în care băncile tradiţionale, zdruncinate de criză şi de înăsprirea supravegherii, sunt reticente să crediteze, PayPal, sistemul de plăţi online deţinut de eBay, se înrădăcinează pe piaţa alternativă de creditare popularizată de start-up-uri cu dezvoltare rapidă precum Lending Club. PayPal a acordat deja împrumuturi de peste 200 mil. dolari persoanelor fizice şi afacerilor mici, scrie Financial Times. Noul program de împrumuturi al PayPal este modest în comparaţie cu cele ale liderilor pieţei, printre care Lending Club şi OnDeck.
La 19 decembrie, curent, la Ministerul Economiei a avut loc o întrevedere între reprezentanții ministerului și experții proiectului european East – Invest, finanțat de Comisia Europeană și implementat de EUROCHAMBERS (Asociația Europeană a Camerelor de Comerț și Industrie).
Noțiunea de „diferență de sumă” a fost pusă în aplicare în limbajul nostru profesional-contabil (în publicații, articole, explicații fiscale) cîțiva ani în urmă, pe neașteptate, fără ca această noțiune să se regăsească în careva acte normative privind reglementările contabile sau fiscale.
Republica Moldova se află pe ultimul loc în Europa Centrală și de Est, într-un top ce cuprinde 18 state, la capitolul trafic de date prin smartphone și tabletă, consumatorii de internet din țara noastră preferând în continuare PC-urile atunci când vizitează anumite pagini online, arată un studiu realizat de compania poloneză de cercetare şi consultanţă Gemius.
Societatea Europe3000 SRL cu sediul in Bergamo, Italia in colaborare cu scolile hoteliere italiene promoveaza stagii de practica in Italia. Aceste proiecte prevăd stagii de formare practică pentru elevii înmatriculați la instituțiile de învățământ cu profil turistic/ hotelier si alimentație publică, cu durata de 3 până la 6 luni, în perioada de vară sau iarnă, în structuri hoteliere şi restaurante din Italia și sunt dezvoltate de către agenţia noastră de mai bine de 10 ani.
Reprezentanţi ai instituţiilor de dezvoltare şi promovare a turismului din R. Moldova şi-au demonstrat recent ofertele pentru zona Dunării şi Prutului Inferior în cadrul unei reuniuni regionale desfăşurate în orașul Tulcea (România). Ulterior, aceste oferte urmează să fie prezentate operatorilor de resort ca parte a activităților Centrului de competență al Dunării-DANUBEPARKS şi vor fi expuse la Tîrgul Internațional de Turism de la Berlin din 2015, transmite MOLDPRES.
Corporația Financiară Internațională (IFC), membru al Grupului Băncii Mondiale, a acordat 155 mil. dolari grupului agroindustrial integrat din Moldova Trans-Oil pentru promovarea activităților în domeniul exportului agricol și sporirii veniturilor producătorilor locali din acest sector. Potrivit unui comunicat al IFC, mijloacele vor fi oferite prin mecanismul de finanțare pre-export pe termen scurt. IFC participă cu o sumă de 30 mil. dolari alături de Societe Generale Corporate Investment Banking (CIB) și un consorțiu format din alte bănci.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *