Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Decizia Guvernului, aprobată în ședința din 10 august 2017 privind inițierea negocierilor și semnarea Amendamentului la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și UE privind Programul de suport al instituirii Zonei de Liber Schimb, Aprofundat și Comprehensiv în RM, din 6 noiembrie 2014, a fost publicată în Monitorul Oficial din 18 august.
Anexa 1 la Acordul de comerț liber dintre Republica Turcia și Republica Moldova privind definiția noțiunii de ”produse originare” și metodele de cooperare administrativă va fi substituită. O decizie în acest sens a Comitetului mixt, constituit în baza Acordului indicat, a fost semnată la Ankara la 14 decembrie 2016, iar proiectul de lege privind ratificarea Deciziei nominalizate, aprobată de Guvernul de la Chișinău a fost publicată în MO din 25 august.
Moldova ar putea primi între anii 2014 – 2020 asistenţă financiară din partea UE în mărime de la 610 la 740 mil. euro, în cadrul bugetului UE aprobat anterior. Declaraţia a fost făcută de şeful Delegaţiei UE în Moldova, Peter Michalko, în cadrul unei intervenţii la un post privat de televiziune.
În ultima perioadă s-a răspândit fenomenul parteneriatului public-privat (PPP) în diferite domenii de activitate economică. Acest tip de cooperare dintre mediul public şi cel privat atât sub aspect financiar, cât şi managerial, are menirea de a îmbunătăți infrastructura socială a anumitor domenii particulare şi de a spori calitatea serviciilor prestate populației.
Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul privind accesul la piața serviciilor furnizate utilizatorilor de aeroporturi în aeroporturile din Republica Moldova. Documentul prevede accesul liber pe piață a prestatorilor de servicii din domeniu și asigură utilizarea eficientă a infrastructurii transportului aerian. Deschiderea accesului la piața serviciilor de handling la sol va permite reducerea costurilor de exploatare, dar și îmbunătățirea calității serviciilor prestate beneficiarilor de servicii avia.
Din totalul celor planificate pe componenta economică ale Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC/DCFTA) ale Acordului de Asociere RM-UE, pentru primul semestru al anului 2017 au fost realizate cu succes 38 de acțiuni, rata de implementare ale angajamentelor asumate a fost de 80 la sută pentru perioada ianuarie-iunie 2017.
Investiția anuală a BERD în Moldova a atins un record istoric în 2017, dat fiind că Banca a acordat fonduri de 130 mil. euro pentru a sprijini sectorul privat și pentru a dezvolta infrastructura din țara noastră. Șapte din 10 proiecte au fost din sectorul privat. Despre aceasta a vorbit șeful biroului BERD din Moldova, Dimitri Gvindadze, care a făcut bilanțul activității sale la sfârșit de mandat.
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței din 25 octombrie 2017, a adoptat prin vot unanim următoarea hotărâre: 1. Se diminuează rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 0.5 puncte procentuale, de la 7.5% până la 7.0% anual.
Va fi creat un organ de lucru care va coordona acţiunile părţilor la Acordul privind crearea zonei de comerţ liber între statele member GUUAM din 20 iulie 2002. Guvernul a susţinut Hotărârea cu privire la ratificarea Protocolului pentru aprobarea Regulamentului privind crearea respectivului organ. Este vorba de crearea unui cadru instituţional care va supraveghea modul în care se implementează Acordul de comerţ liber în cadrul GUUAM şi va înainta un şir de propuneri de modificare şi îmbunătăţire a acestuia şi nu presupune cheltuieli suplimentare, a specificat Ministerul Economiei, Octavian Calmâc.
În ședința din 23 iunie 2017, Guvernul a avizat pozitiv o inițiativă legislativă parvenită din partea unui grup de deputați, ce are drept scop accelerarea dezvoltării social-economice a UTA Găgăuzia, în partea ce ține de dinamizarea activității Zonei Antreprenoriatului Liber — Parcul de producție „Valkaneș”. Astfel, Zona Antreprenoriatului Liber va fi completată cu 50,3 ha din municipiul Comrat și cu 41,9 ha din orașul Ceadâr-Lunga.
La 1 noiembrie 2016, va intra în vigoare Acordul de comerț liber dintre R. Moldova și Turcia. Documentul are drept scop promovarea comerțului reciproc, dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două țări, eliminarea barierelor în calea comerțului şi extinderea schimburilor comerciale, precum şi crearea condițiilor pentru continuarea atragerii investițiilor, în special, pentru dezvoltarea investițiilor mixte în cele două state.
Republica Moldova și Republica Populară Chineză vor iniția pînă la finele anului curent, negocieri privind elaborarea și semnarea Acordului de liber schimb dintre cele două state. La o înţelegere în acest sens s-a convenit, la Beijing, în cadrul întrevederii viceprim-ministrului Octavian Calmîc, ministru al economiei, cu ministrul comerțului al Chinei, Gao Hucheng.
Notă: Acest articol este al doilea din seria de articole dedicate impozitării persoanelor fizice și juridice străine pentru activitatea în țara noastră, inclusiv prin prisma convențiilor de evitare a dublei impuneri la care Republica Moldova este parte. ENTITATE STRĂINĂ
Resursele financiare ar putea fi valorificate în industrie, infrastructură, agricultură și IT. Declarația a fost făcută de vicepremierul, ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, la Forumul Economic moldo-austriac din Viena, organizat de camerele de comerț și industrie a Moldovei și Austriei.
Proiectul de lege privind acceptarea Protocolului adițional V la Acordul de aderare și amendare la Acordul Central European de Comerț Liber (CEFTA) a fost susținut de Guvern în şedinţa din 13 septembrie curent. Prin semnarea la 26 mai 2017 a Acordului de aderare și amendare CEFTA, Republica Moldova și-a asumat mai multe angajamente privind simplificarea și facilitarea procedurilor vamale, precum și reducerea formalităților în comerțului cu țările membre ale acestui aranjament.
În prezent pe teritoriul Republicii Moldova activează 7 zone economice libere/zonele antreprenoriatului liber (în continuare ZEL), care sunt amplasate în toate regiunile țării. Accesul liber al mărfurilor în zonă, coroborat cu regimul mai liberal al impozitelor asupra profitului realizat în zonă, reprezintă premise favorabile atragerii de capital străin în zona liberă. Obiectivul articolului îl prezintă examinarea particularităților specifice aferente activității ZEL cu referire la contabilitatea și fiscalitatea acesteia.
Una dintre cele mai dificile tranziții pentru lideri este trecerea de la a face, la a conduce. Șefii pot chiar să vă admire voința de a vă «sufleca mânecile» pentru a executa misiuni tactice, dar… Pe măsură ce responsabilitățile dvs. devin mai complexe, apare lupta dintre a fi un lider eficient și totodată a păstra titlul de lider. Ceea ce poate fi dureros de evident.
Parlamentul a votat în lectură finală proiectul legii politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul 2018. Proiectul este elaborat în concordanță cu Programul de activitate al Guvernului, Strategia Națională Moldova 2020 și Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. La ce ne așteptăm în anul viitor?
După ce Parlamentul a votat, la finele sesiunii curente, un proiect de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, Guvernul a susținut pe 2 august curent inițierea negocierilor Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Serbia privind promovare și protejarea reciprocă a investițiilor.
În Monitorul Oficial Nr. 421-427 (6344-6350) de mâine, 1 decembrie 2017, vor fi publicate următoarele documente oficiale PARTEA I. Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova • Lege pentru ratificarea Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Republica Turcia (nr. 220, 27 octombrie 2017) şi Decretul privind promulgarea ei
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *