Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Potrivit prevederilor art. 283 alin. (2) din Codul fiscal, beneficiază de scutire la plata impozitului pe bunurile imobiliare pentru obiectele impunerii cu destinație locativă, unde acestea și-au înregistrat domiciliul (în lipsa domiciliului-reședința) următoarele categorii de persoane fizice:
Inițiativa legislativă a unui grup de deputați, prin care se propune stabilirea pensiei persoanelor cu dizabilități din copilărie, care au atins vârsta de 18 ani, indiferent de stagiul de cotizare, nu a fost susținută de Executiv. Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Stela Grigoraș a spus că amendamentul deputaților prezintă o derogare de la principiile de organizare și funcționare a sistemului public de asigurări sociale, și anume, principiul egalității.
Urmează oare a fi sancționat contribuabilul care prestează servicii de transport internațional al mărfurilor în cazul în care reprezentanții acestuia efectuează decontări în numerar, costul cărora depășește limita prevăzută la art. 10 pct. 5 din Legea nr. 845/1992 pentru motorină, servicii de reparație și piese de schimb procurate în afara Republicii Moldova?
Publicaţia Periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” reaminteşte cititorilor săi fideli faptul că pe parcursul anului 2017 au fost operate circa 250 de modificări în Codul fiscal ce ţin de domeniile administrării fiscale, impozitare, taxe, scutiri etc.
Guvernul a avizat pozitiv o inițiativă legislativă ce se referă la consolidarea capacităților administrative și instituționale ale Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Proiectul prevede creșterea efectivului limită al Centrului, de la 21 de unități la 45, precum și majorarea cuantumului salariului lunar al conducătorilor instituției. Astfel, salariul directorului va crește de la 7000 la 8300, iar a directorului-adjunct — de la 6500 la 7500.
Contabilii reprezintă veriga între noi – autorități și comunitatea de business – și cred că numai datorită faptului că voi sunteți integri și dați dovadă de un înalt grad de corectitudine și acuratețe, am reușit să avem acele încasări la bugetul de stat. Tot datorită profesionalismului Dvs am reușit să obținem performanțe în topurile internaționale. Ceea ce trebuie să facem noi, este doar să nu vă încurcăm să vă faceți bine activitatea, a menționat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Veronica Vragaleva, în cadrul celei de-a IV ediții a Conferinței Naționale a Contabililor, dedicată Zilei Profesionale a Contabilului.
Chiar dacă mașinile de casă și de control cu memorie fiscală ce aparțin agentului economic sunt înregistrate la o singură adresă, baza impozabilă a taxei pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii nu se determină în funcție de numărul acestora, ci în funcție de genul de activitate desfășurat, tipul de obiecte ale impunerii, locul amplasării, suprafața ocupată, categoria mărfurilor comercializate și a serviciilor prestate, regimul de activitate (art.297 alin. (6) lit. a) din Codul fiscal).
1. (28.21.56) Se va permite deducerea TVA aferentă procurărilor în cadrul realizării unui proiect de asistenta tehnică sau investițional (grant), derulat pe teritoriul Republicii Moldova, care parțial este finanțat din contul împrumutului (grantului), iar parțial din alte mijloace financiare?
Despre aceasta anunță unii reprezentanți ai businessului care sunt nevoiți și astăzi să prezinte instituțiilor de stat acte permisive pe care acestea continue să le solicite în pofida modificării legislației.
Legea nr. 166 cu privire la tichetele de masă, adoptată la 21 septembrie 2017, poate fi completată cu prevederi noi. În Parlament a fost înregistrată o iniţiativă legislativă, conform căreia reglementarea procedurii de acordare a tichetelor de masă va fi precizată. Astfel, numărul total al tichetelor de masă pe suport de hârtie pentru persoanele ce desfășoară muncă în schimburi va fi egal cu rezultatul calculului: numărul total de ore lucrate pe parcursul lunii precedente împărțit la opt.
În Monitorul Oficial Nr. 397-398 (6320-6321) şi Nr. 399-410 (6322-6333) de mâine, 17 noiembrie 2017, vor fi publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
Serviciul Fiscal de Stat a realizat în ultimul timp o reformă fără precedent. Despre rezultatele acestei restructurări și prioritățile în activitatea Serviciului Fiscal de Stat pentru perioada imediat următoare, am discutat cu Serghei Pușcuța, Director al autorității fiscale naționale. — Acum mai bine de un an Serviciul Fiscal de Stat a trecut printr-un proces de reorganizare. Considerați că această reformă și-a atins scopul?
Parlamentul a votat un proiect de lege ce prevede modificarea și completarea Legii apiculturii.
Guvernul a susținut în şedinţa de astăzi inițiativa legislativă adresată de başcanul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, ce prevede scutirea de taxa pe valoarea adăugată, taxa vamală şi de taxa pentru efectuarea procedurilor vamale a mărfurilor şi serviciilor importate sau livrate pentru construcţia Casei de Creaţie în mun. Comrat, UTA Găgăuzia.
Conform art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303 din 13 decembrie 2013, activitatea de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă și/sau de canalizare la nivel de regiune, raion, municipiu și oraș se supune reglementării prin licențiere.
Asociația Moldova IT Park a semnat ieri contractele cu primele 47 de companii care au devenit oficial rezidenți ai primului Park IT din Republica Moldova. Reprezentanții asociației susțin că aceasta este o premieră mondială, or, un asemenea model antreprenorial nu există deocamdată nicăieri în lume.
Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi modificări la Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei (BNM) şi privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) menite să fortifice independenţa acestor două instituţii, comunică Moldpres.
Cotele maxime a impozitului pe bunurile imobiliare care nu au fost evaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate sunt specificate în anexa nr. 2 la Legea pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal nr. 1056-XIV din 16.06.2000 după cum urmează:
Prin Legea cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative nr.185 din 21 septembrie 2017 (MO, nr.371-382 din 27.10.2017) au fost efectuate modificări în Codul fiscal nr.1163/1997 (republicat în MO din 8 februarie 2007),cu modificările şi completările ulterioare, prin completarea cu articolul 1441 cu următorul cuprins:“Eliberarea şi retragerea certificatului de înregistrare în calitate de centru de asistenţă tehnică pentru maşinile de casă şi de control”.
Din totalul celor planificate pe componenta economică ale Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC/DCFTA) ale Acordului de Asociere RM-UE, pentru primul semestru al anului 2017 au fost realizate cu succes 38 de acțiuni, rata de implementare ale angajamentelor asumate a fost de 80 la sută pentru perioada ianuarie-iunie 2017.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *