Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Întrebare: Urmează a fi prezentată informația conform art.226/11 alin.(2) pct.11) din Codul fiscal, în cazul în care valoarea unui automobilul depășește suma de 300 mii lei, fiind eliberată factura fiscală, însă achitarea nu a fost efectuată sau a fost efectuată parțial în sumă mai mică decât 300 mii lei?
În Monitorul Oficial din 2 aprilie curent a fost publicată Legea nr. 17 din 4 martie curent pentru modificarea Legii nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior. Legea a fost completată cu prevederi ce reglementează activitatea producătorilor casnici. Astfel, la sezon, locurile pentru amplasarea unităților comerciale vor fi acordate producătorilor casnici după principiul „primul venit, primul servit”. Producătorii casnici vor putea comercializa doar surplusul producției agricole de sezon, precum și surplusul din producția din zootehnie în formă naturală, în masă vie și sacrificată, pentru care a fost asigurată respectarea cerințelor sanitare,
În Republica Moldova, regimul fiscal destinat persoanelor fizice include mai multe mecanisme care permit reducerea impozitelor prin deducerea unor cheltuieli specificate de legislația fiscală. Aceste deduceri pot reprezenta o oportunitate importantă pentru contribuabili de a
Directorul Serviciului Fiscal de Stat Petru Rotaru a fost numit în funcție la sfârșitul lunii martie. Cu toate că agenda noului conducător al autorității fiscale este foarte încărcată, Dumnealui a acceptat să răspundă la câteva întrebări formulate de „Monitorul fiscal FISC.md”.
Întreprinderea X SRL beneficiază de servicii prestate de persoane fizice interdependente rezidenți ai RM. Care este modalitatea de aplicare a impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat în aceste circumstanțe? Când și în ce condiții întreprinderea este în drept să deducă cheltuielile aferente serviciilor prestate? Cum se reflectă cheltuielile în cauză în Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru agenții economici (forma VEN12)?
Dezvoltarea sistemului contabil al sectorului bugetar este pusă în vizorul organizațiilor internaționale, din considerentul că aceasta reprezintă o etapă importantă în tendința globală a perfecționării managementului finanțelor publice. Un management eficient și transparent al finanțelor publice le inspiră încredere investitorilor străini și deschide calea spre consolidarea relațiilor reciproce interstatale, care, în final, contribuie semnificativ la dezvoltarea economiei de piață și, nu în ultimul rând, la dezvoltarea economiei sociale.
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) informează despre lansarea serviciului nou în beneficiul antreprenorilor și persoanelor fizice și anume suport în obținerea semnăturii electronice.
Produsele cuplate (asociate, colaterale) se obțin la prelucrarea complexă a materialelor, în condițiile în care din unul și același material se fabrică, concomitent și inevitabil, mai multe feluri de produse. Un exemplu clasic în acest sens reprezintă caz
Modul de compensare a dobânzilor la credite bancare și/sau nebancare investiționale, contractate de întreprinderile mici și mijlocii, a fost lansat astăzi, 22 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă organizată de Ministerul Economiei și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), care este și instituția implementatoare a programului.
Conform art.5 pct. 361) din Codul fiscal (CF) activităţi independente reprezintă activităţi de comerţ desfăşurate de către o persoană fizică rezidentă doar în mod individual, fără a constitui o formă organizatorico-juridică, în urma desfăşurării cărora se obţine venit.
În acest articol vom oferi explicații cu privire la particularitățile privind întocmirea și prezentarea rapoartelor financiare de către autoritățile/instituțiile bugetare, precum și vom analiza modificările operate în normele metodologice, care au intrat în vigoare pe parcursul anului 2024.
O problemă des întâlnită este gestiunea defectuoasă a sistemului public de alimentare cu apă și canalizare. Administrarea neconformă a bunurilor publice și managementul necorespunzător al patrimoniului public generează riscuri de înstrăinare a proprietății publice și de neacumulare a veniturilor generate din administrarea patrimoniului.
Furajele preparate sunt înregistrate la intrări pe parcursul lunii gestionare, fiind perfectate prin documentul primar Actul de înregistrare a furajelor preparate (fig. 3). Exemplul 2. În ziua de 1 octombrie 2021 entitatea avicolă SRL „X” are la nutriție 16 434 pui broiler pentru carne și 10 500 puicuțe de găină, rasă mixtă, iar norma de consum a furajului
Începând cu perioada de gestiune 2020, entitățile-mamă ale grupurilor mari de entități, precum și ale celor mici și mijlocii în cazul în care una dintre entitățile afiliate este entitate de interes public, în conformitate cu prevederile stipulate în art. 27 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (Legea nr. 287/2017) și pct. 12 din Standardul Național de Contabilitate (SNC) „Prezentarea situațiilor financiare consolidate” (Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 93/2019 cu modificările ulterioare) sunt obligate să întocmească și să prezinte bilanțul consolidat, situația consolidată de profit și pierdere și nota explicativă la situațiile financiare consolidate.
Orice om ar dori să-și crească economiile cât mai mult și cât mai repede posibil. De această dorință profită organizatorii de piramide financiare, cu toate că acestea în niciun caz nu pot fi considerate instrumente de economisire, contrar imaginației multor persoane naive.
Dat fiind faptul că actele normative din domeniul contabilității și raportării financiare nu prevăd reguli speciale privind particularitățile contabilității în Asociațiile de proprietari din condominiu, în contextul legislației existente în vigoare, în continuare va fi analizat modul de organizare și ținere
Un aspect important în calcularea costului produselor fabricate și serviciilor prestate îl constituie contabilizarea și repartizarea costurilor indirecte de producție (CIP). Potrivit pct. 5 din Indicațiile metodice, aprobate prin OMF nr. 118/20131 (Indicații metodice), astfel de costuri includ costurile aferente gestiunii și deservirii subdiviziunilor de producție ale entității. Altfel spus, acestea sunt legate de fabricarea mai multor tipuri de produse (servicii) și urmează a fi incluse în costul lor prin repartizare, în modul stabilit de entitate și, după caz, prevăzut în politicile contabile ale acesteia.
Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (Legea nr. 287/2017) se aplică organizaţiilor necomerciale înregistrate în Republica Moldova (ONC). Criteriile de atribuire a categoriei prevăzute în art. 4 al Legii nr. 287/2017 nu se aplică ONC în scopul raportării financiare. În conformitate cu art. 5 alin. (5) din Legea nr. 287/2017, ONC țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situații financiare
Sistemele informaționale de stat, prin intermediul cărora autoritățile/instituțiile publice prestează diverse servicii, impun în mod direct deținerea instrumentului de identificare a persoanei în lumea virtuală și de semnare electronică a documentelor întocmite în cadrul acestora. Pornind de la necesitatea obținerii semnăturii electronice pentru utilizarea serviciilor electronice de către mediul de afaceri, dar și de către persoanele fizice, cetățenii RM devin titulari ai unui instrument care deschide accesul către o multitudine de date personale și confidențiale ale persoanei juridice
Tot mai mulți angajatori atât din sectorul public, cât și din cel privat, aleg cardurile Up pentru a-și motiva angajații. Astfel, timp de aproape cinci ani de când Up Moldova a apărut pe piața tichetelor de masă, peste 700 de companii din țară au ales cardurile Up. Până în prezent, au fost emise peste 60 de mii de carduri de masă, iar 1 500 de comercianți fac parte din rețeaua de parteneri.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *