Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat desfășoară continuu măsuri de combatere a comerțului ilicit cu articole din tutun și țigări electronice prin efectuarea regulată a controalelor fiscale și prin metoda verificării operative a persoanelor
În perioada 15-19 aprilie anul 2024 s-a desfășurat cea de-a 58-a Sesiune a Comitetului tehnic de evaluare în vamă, organizată de către Organizația Mondială a Vămilor (în continuare – OMV). În cadrul Sesiunii, a fost raportat și supus aprobării de către Consiliul de cooperare vamală al OMV,
Joi, 26 decembrie, Parlamentul, în cadrul ședinței plenare, a votat în lectura a doua și a treia proiectul legii pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica fiscală și vamală), în temeiul căruia prevederile Legii nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative, se vor aplica din 1 aprilie 2025, adică,
Entitățile specializate în creșterea păsărilor, de regulă, dispun de secții proprii de preparare a nutrețurilor, numite în literatura de specialitate „Bucătării furajere”. În cadrul acestei unități structurale se prepară furaje prin condiționarea materiilor prime (cerealierilor și altor componente furajere procurate de la furnizori și/sau obținute din producția proprie – crescute pe teren) pentru nutriția păsărilor în
Ce reprezintă centrele de asistenţă tehnică pentru mașinile de casă și de control/imprimantele fiscale?
Aplicarea Planului de remediere în procedura contravențională reprezintă un beneficiu pentru persoana vizată, întrucât în acest caz acesteia nu i se va aplica o sancțiune contravențională, dar i se va acorda un termen pentru remedierea încălcării. Planul de remediere reprezintă o anexă la procesul-verbal cu privire la contravenție, în care agentul constatator stabilește,
În conformitate cu art.2 pct.21) din Legea nr.213/2024 privind controlul comerțului cu mărfuri strategice (Legea nr.213/2024), mărfuri strategice sunt:
În anul curent Serviciul Fiscal de Stat operează cu cu opt categorii de riscuri, care au fost înregistrate în Registrul riscurilor de neconformare fiscală. Activitățile economice au fost evaluate prin prisma acestora și impactului neconformării asupra veniturilor bugetului public național administrate de SFS, fiind stabilite prioritățile de monitorizare pentru anul 2023.
Serviciul Fiscal de Stat a înaintat pentru consultări publice proiectul Ordinului SFS cu privire la modificarea Ordinului SFS nr.427/2018 cu privire la stabilirea modului, structurii şi termenelor de prezentare a informației de către subiecții nominalizați1 în art.92 şi art.22611 din Codul fiscal (CF).
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a efectuat în ianuarie-iunie anul curent, conform Planului anual al controalelor de stat asupra activității de întreprinzător, 8 020 controale planificate și 3 526 controale inopinate (în baza petițiilor, sesizărilor, autosesizărilor). Totodată în perioada analizată au fost eliberate 24 963 acte permisive - autorizații de funcționare, pentru mijloace de transport, certificate pentru produse agroalimentare.
Desfășurarea procedurii de insolvabilitate se poate realiza în mai multe modalități, în funcție de starea financiar-economică a debitorului și scopul urmărit de debitor/creditori.
În anul 2023 întreprinderea a procurat anvelope de iarnă pentru automobilul propriu, care au fost instalate la data de 30.10.23. Conform SNC "Stocuri" pct. 53 și politicile contabile, întreprinderea a calculat uzura în mărime 100% la transmiterea (instalarea)
Prin derogare de la prevederile art. 56 alin.(1) și (2) din Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative, noile reglementări ce urmează a fi operate prin proiectul modificărilor unor acte normative va intra în vigoare la data publicării în MO și va produce efecte juridice începând cu 1 ianuarie 2023, prevede inițiativa legislativă înregistrată în Parlament, ce are drept scop ajustarea, inclusiv tehnică, a reglementărilor introduse prin Legea nr.356/2022 (politica bugetar-fiscală pentru anul 2023).
Deja mai mult de doi ani sunt discutate intens aspectele ce țin de aplicarea prevederilor Codului fiscal (CF) cu privire la prețurile de transfer, care au intrat în vigoare din 1 ianuarie anul curent. Trebuie să recunoaștem că mecanismul dat, în cadrul entităților și nu numai, este asociat sau interpretat a fi aplicat exclusiv de către entitățile cu tranzacții de peste 20 mil. lei.
Specialiștii de profil contabil din cadrul întreprinderilor care dispun de centrale fotovoltaice (în continuare – CFV) conectate la rețeaua energiei electrice (în continuare – e/e), se confruntă cu un șir de întrebări specifice privind modul de contabilizare
Avizele de evaluare în vamă, elaborate de Comitetul tehnic de evaluare în vamă al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și aprobate de Consiliul de cooperare vamală, sunt emise în scopul asigurării unei interpretări uniforme pe plan tehnic al Acordului privind aplicarea articolului VII din Acordul General de Tarife Vamale și Comerţ (GATT) 1994 (Acord). Comitetul tehnic de evaluare în vamă este instituit sub auspiciile Consiliului de cooperare vamală, în vederea asigurării, la nivel tehnic, a uniformităţii interpretării și aplicării prevederilor din Acord.
În Monitorul Oficial din 29 decembrie curent a fost publicată Legea nr. 428 din 28 decembrie 2023 pentru modificarea unor acte normative (politica vamală pentru anul 2024).
În sensul art. 11 din Legea nr. 1380/1997 cu privire la tariful vamal (Legea nr. 1380/1997), valoarea în vamă a mărfurilor importate constituie valoarea de tranzacție, respectiv prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când acestea sunt „vândute pentru export în Republica Moldova”.
In conformitate cu prevederile art.24 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător. Potrivit prevederilor alin.(3) al aceluiaşi articol, deducerea cheltuielilor de
Astăzi, 29 noiembrie, marcăm 28 de ani de la punerea în circulație a valutei naționale. Cu această ocazie, pe parcursul zilei Banca Națională a Moldovei organizează mai multe evenimente: expoziția din incinta BNM, la care vizitatorii vor putea să se familiarizeze cu istoria leului moldovenesc (cu respectarea măsurilor anti Covid) sau atelierul de instruire cu genericul „Cum ajung banii în circulație”, organizat la Facultatea de jurnalism şi ştiinţe ale comunicării din cadrul USM. Totodată, BNM pune în circulație ca mijloc de plată și în scop numismatic a unor monede jubiliare și comemorative:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *