Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Trei regulamente, care rezultă din noua Lege a achizițiilor publice, au fost aprobate de Guvern. Astfel, unul din acestea este Regulamentul privind evidența Listei operatorilor economici calificați.
Reglementările sectorului micului bussines au fost discutate în cadrul unor dezbateri publice organizate de Congresul Autorităților Locale din Moldova și Asociația Micului Business. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației publice locale, Ministerului Economiei, agenți economici, oameni de afaceri etc.
În perioada 7-9 septembrie, conducerea de vârf a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat și a Ministerului Finanțelor, a realizat o vizită de studiu la Agenția Fiscală Suedeză. Scopul vizitei fiind posibilitatea extinderii colaborării și perfectării unui nou proiect de cooperare.
Proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale pentru 2017, aprobat de Guvern, conţine propuneri de modificare, perfecționare şi completare a unor acte legislative, care rezultă din obiectivele politicilor fiscale și vamale și politicii de administrare fiscală și vamală pentru anul 2017.
Ministerul Mediului a propu pentru consultări publice proiectul Legii petrolului, care stabilește cadrul normativ privind cercetarea și explorarea substanțelor minerale combustibile – hidrocarburi (petrol și gaze naturale).
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău, în scopul realizării părții de venituri la bugetul public național, în primele 10 luni ale anului 2016, a continuat dezvoltarea parteneriatului între SFS și contribuabili, susținând o activitate apropiată de cetățeni și mediul de afaceri.
Cabinetul de miniștri a aprobat Manualul de operațiuni privind implementarea creditului de asistență în sumă de 100 mil. euro oferit de Guvernul polonez. Documentul va facilita obținerea de către fermieri a finanțărilor.
În scopul diminuării restanţelor la bugetul public naţional, la capitolul datorii istorice, urmează a fi revizuită modalitatea de stingere a obligaţiei vamale cu termenul de prescripţie expirat. Un proiect ce conţine această prevedere a fost susţinut de cabinetul de miniştri.
Ce urmează să indice avocatul la completarea informaţiei generale din Declaraţia cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12) în rubrica „Inspectorat Fiscal de Stat” şi unde, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, acesta poate depune Declaraţia? În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19 iulie 2002 (în continuare – Lege), profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonomă, în condiţiile Legii nominalizate şi ale statutului profesiei de avocat, iar activitatea avocatului nu este activitate de întreprinzător.
Sistemul finanţelor publice joacă un rol cheie în dezvoltarea şi consolidarea economiei naţionale. Lucrătorilor din domeniu le revine misiunea de a executa programele statului pentru creşterea bunăstării populaţiei.
Firmele care vor cere Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) să fie înregistrate în scopuri de TVA vor fi supuse, de la 1 februarie, unei analize care implică documente şi informaţii complexe, interviu cu inpectorii şi control antifraudă, dacă apar suspiciuni de activităţi evazioniste. De luna viitoare, procedura de înregistrare în scopuri de TVA (primirea unui cod pentru operaţiuni impozabile) devine mult mai strictă. Aşa cum declara pentru Capital, în decembrie, preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, noile prevederi au ca scop combaterea evaziunii la TVA care a atins un nivel îngrijorător.
Potrivit Capitolului 3 din Codul Fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.
Proiectul Legii сontabilității transpune cerințelele europene în domeniul financiar și contabil și aduce îmbunătățiri la cadrul legal în domeniu. Noua lege conține prevederi și cerințe clare în ceea ce privește documentele primare și registrele contabile, prevederi clare privind persoanele responsabile de ținerea contabilității și raportării financiare în cadrul entității, a persoanelor care vor semna documentele financiare și clarificări în ceea ce privește perioada de gestiune ale entităților pentru care perioada de gestiune diferă de anul calendaristic, în cazul reorganizării și lichidării entității.
Pentru Republica Moldova, semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană (UE) a fost, în mod cert, unul dintre cele mai importante evenimente din perioada recentă. Se așteaptă ca Acordul de Asociere să deschidă porţile Moldovei către Comunitatea Europeană, oferindu-i totodată și beneficiile aferente. Totuși, modificările care urmează să se producă depind, în mod firesc, de îndeplinirea angajamentelor asumate de țara noastră, dar și de nivelul de informare corespunzătoare a populației și a mediului de afaceri.
Fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2017 se propun la venituri în sumă de 6141657,4 mii lei şi la cheltuieli în sumă de 6234451,3 mii lei, cu un deficit în sumă de 92793,9 mii lei.
Aspecte ale colaborării comercial-economice dintre R. Moldova și Austria, precum și posibilitatea inițierii unor proiecte investiționale bilaterale au fost discutate de viceministrul economiei Vitalie Iurcu la o întrevedere cu ambasadorul Austriei în țara noastră, Christine Freilinger.
Un proiect de lege ce propune modificări ale legislaţiei şi anume în partea ce ţine de importul medicamentelor a fost înregistrat în Parlament. Scopul proiectului este de a îmbunătăți accesul populaţiei la medicamente sigure, cost-eficiente şi de calitate.
În luna octombrie curent a fost efectuată o vizită de lucru la colegii de la Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF –, România, Direcția verificări fiscale. În anul 2011, Agenția Națională de Administrare Fiscală a inițiat procesul de creare a premiselor legislative şi organizatorice necesare implementării programului de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi/venituri mari, ca o expresie normală de integrare a României în tendințele globale de abordare a fiscalității.
Doritorii de a accesa în anul curent fonduri nerambursabile în cadrul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1” pot prezenta dosarele până la 31 octombrie 2016.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *