Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Viceministrul economiei, Vitalie Iurcu, a prezentat oportunitățile investiționale și de afaceri din Republica Moldova reprezentanţilor unui grup de companii germane, care activează în România.
Сontinuare la articolul din nr. 2 (36) 2017 În acest articol va fi ilustrată modalitatea de analiză a activităţii financiare a unei entități auditate.
Aspecte privind regimul fiscal aferent dividendelor În perioada 2010-2011 la majorarea capitalului statutar din contul profitului net și/sau alte surse de venit, inclus în capitalul propriu nu se efectua reținerea impozitului pe venit la sursa de plată din considerentul că profitul s-a reinvestit în dezvoltarea întreprinderii.
Grupul italian Iezzi îşi propune să lanseze o afacere în Republica Moldova. Compania intenţionează să deschidă în ţara noastră o fabrică de producere a produselor din metal, cu o investiție de circa 1,5 mln de euro.
Din punct de vedere fiscal anul 2016 ne aduce pe de o parte măsuri de relexare fiscală prin reduceri de preţuri la produse şi servicii în urma scăderii cotei TVA la 20%, iar în unele cazuri la 9% şi chiar 5%, reducerea impozitului pe dividende la 5%, dar
Adunarea generală a arbitrilor Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCI a ales luni conducerea Curții pentru următorii patru ani. Astfel, Președinte al Curții de arbitraj a fost reinvestit cu vot unanim Dumitru Postovan. În calitate de vicepreședinți ai Curții au fost aleși Ion Căpățină și Zinaida Guțu, fiind recomandați ca buni profesioniști și cu o experiență vastă în domeniu.
Anul 2016 începe cu reduceri de preţuri la produse şi servicii în urma scăderii cotei TVA la 20%, iar în unele cazuri la 9% şi chiar 5%, cu ieftinirea energiei electrice cu 5%-6%, reducerea impozitului pe dividende la 5%,dar aduce şi scumpiri la poliţele RCA şi la impozitele pe locuinţe şi terenuri.
Patru proiecte de legi, cunoscut sub denumirea de „pachetul agricol” au fost adoptate de către Parlament în prima lectură. La acestea se vor alătura alte trei proiecte de legi care vor fi adoptate după investirea Guvernului, urmând ca tot pachetul să fie adoptat în a doua lectură abia în sesiunea de toamnă, informează Agora.
____________________________________________ Potrivit prevederilor CF: Veniturile persoanelor fizice nerezidente, specificate la art.71, care nu țin de o reprezentanță permanentă în RM urmează a fi supuse impunerii la sursa de plată, potrivit art.91, fără dreptul la deduceri, cu excepția veniturilor specificate la art.71 lit.n) și o) (art.73 alin.(3)).
Comisia Europeană a lansat, joi, o procedură de infringement împotriva Germaniei, apreciind că legea care va taxa folosirea drumurilor germane este discriminatorie pentru străini, deoarece şoferii germani vor beneficia de o reducere a taxei.
Investițiile străine directe nete în economia Republicii Moldova în trimestrul I al anului 2015 au crescut de aproape trei ori, pe fundalul creșterii fluxului capitalului străin cu aproape 40% și diminuarea refluxului de capital de două ori, informează Noi.md.
Bugetul de stat va suporta pierderi colosale de pe urma punerii în aplicare a Pachetului Agricol votat recent în Parlament și nu-i va ajuta aproape deloc pe agricultori. Este una dintre concluziile experților de la Institutul de Politici și Reforme Europene, care au elaborat o Notă Analitică pe marginea noului pachet de legi.
Proiectele legislative de dezvoltare a agriculturii și susținere a producătorilor agricoli autohtoni, elaborate de Comisia specială parlamentară, urmează a fi introduse în circuitul legislativ în această săptămînă, a relatat pentru Moldpres Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Agricultorii vor beneficia de subvenții majorate doar dacă viitorul Guvern va reuși să semneze un nou acord de finanțare cu FMI. Declarația aparține ministrului Finanțelor, Anatol Arapu, și a fost făcută la ședința Comisiei speciale pentru elaborarea și aprobarea de către Parlamentul Republicii Moldova a pachetului de modificări legislative în vederea susținerii agricultorilor, informează Unimedia.
Companiile din România intenţionează să-şi menţină sau chiar să-şi reducă gradul de îndatorare bancară, având în vedere că 64% dintre firme nu ar accesa un credit în lei, iar 68% nu ar contracta o finanţare în euro, indiferent de cost, potrivit unui sondaj efectuat de BNR.
Proiectele legislative de dezvoltare a agriculturii și de susținere a producătorilor agricoli autohtoni, elaborate de Comisia specială parlamentară, au fost înregistrate în Parlament, informează Moldpres cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Patru asociații ale producătorilor agricoli, cele mai reprezentative, au anunțat într-o conferință de presă, că nu vor mai desfășura, precum a fost preconizat anterior, acțiuni de protest pe 27 mai. Ei au spus că au avut o discuție cu președintele parlamentului Andrian Candu, care a acceptat o bună parte din propunerile lor. De asemenea, legislativul a aprobat o decizie, votată unanim de deputați, pentru care au transmis mulțumiri, privind crearea unei comisii speciale, ce va analiza legislația în domeniul sectorial și va propune proiecte de legi în vederea dezvoltării agriculturii și susținerii producătorilor agricoli.
Investiţiile în acţiunile producătorilor de ţigarete şi de băuturi alcoolice au fost cele mai profitabile din istoria recentă a finanţelor, arată un studiu realizat de London Business School, citat de Financial Times.
Proiectele Codului fiscal și Codului de procedură fiscală au fost aprobate în ședința de guvern de miercuri. Principalele decizii de politică fiscală vizează reducerea TVA, scăderea contribuțiilor sociale de stat, impozitarea stimulativă a microîntreprinderilor, eliminarea impozitului pe dividende, scăderea cotei unice, scăderea accizelor, eliminarea taxei pe construcții speciale, stabilirea unui cadru pentru impozite și taxe locale.
În conformitate cu prevederile art. 20 lit. a) din CF, sumele şi despăgubirile de asigurare, primite în baza contractelor de asigurare şi coasigurare, exclusiv primite în cazul înlocuirii forțate a proprietății, conform art. 22 din CF, se consideră sursele de venit neimpozabile, care nu se include în venitul brut.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *