Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În Moldova a fost simplificată procedura lansării afacerilor în sfera comerțului, grație implementării „ghișeului unic” și trecerii la sistemul de notificare. Acest fapt îl prevăd amendamentele la Legea privind comerțul interior, care au fost adoptate anterior de Parlamentul Moldovei și au intrat în vigoare ieri, după publicarea în Monitorul Oficial.
Fostul viceministru al Finanţelor, Victor Barbăneagră, a fost recunoscut în calitate de bănuit şi este cercetat pentru neglijenţă în serviciu în dosarul Băncii de Economii.
În ianuarie, am asistat la o depreciere a leului moldovenesc, iar în februarie, preţurile la mai multe produse au crescut simţitor. Acum însă, când situaţia s-a mai stabilizat, preţurile oricum rămân ridicate. Iar nemulţumirea consumatorilor este la fel în creştere.Începutul anului 2015 a fost unul nu tocmai favorabil pentru cetăţenii RM. Fluctuaţiile valutei, deprecierea leului, majorarea preţurilor la unele mărfuri şi servicii, i-a indispus pe mulţi moldoveni.
Pe parcursul lunii ianuarie a acestui an oferta de valută străină din partea persoanelor fizice a fost de două ori mai mică față de cererea din partea agenților economici. Deficitul de valută a depășit 100 milioane de dolari și a fost acoperit de intervențiile Băncii Naționale prin vânzare de valută străină.
Şase companii petroliere au notificat Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) despre majorarea preţurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei şi motorinei cu 3,6% – 9,1% sau în medie cu un leu per un litru de benzină cu cifra octanică A-95 şi 98 de bani la motorină, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă remis de ANRE.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Miercuri se decide soarta BEM, Banca Socială și Unibank În această miercuri ar putea fi decisă soarta Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank. Într-un interviu acordat adevarul.md, premierul Valeriu Streleț a declarat că săptămâna aceasta ar putea fi luată decizia de lichidare a băncilor cu probleme.
Relansarea economică va întârzia încă mult timp. Ceea ce s-a întâmplat în anii 2014-2015 va fi resimțit încă o perioadă lungă de timp. Situația este gravă în principalele sectoare economice ca urmare a ratării reformelor economice, care trebuiau realizate în ultimii ani. Este concluzia Economic Outlook, prezentat de experții IDIS Viitorul.
Prăbuşirea preţurilor petrolului a alimentat un val masiv de disponibilizări, iar tendinţa ar putea continua, scrie CNN Money. De când preţurile petrolului au început să scadă la mijlocul anului 2014, petrolul ieftin a reprezentat cauza eliminării a 195 mii de locuri de muncă în Statele Unite, relevă un raport publicat recent de firma Challenger, Gray & Christmas. Reducerile sunt semnificative mai ales având în vedere că locurile de muncă tind să fie bine plătite.
În contextul aprobării Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM) pentru anul 2016, este iniţiat procesul de revizuire a listei medicamentelor compensate.
Ministerul Culturii inițiază concursul privind finanţarea din bugetul de stat a proiectelor culturale ale asociaţiilor obşteşti pentru anul 2017. Concursul este desfășurat în conformitate cu „Regulamentul cu privire la modul de finanţare din bugetul de stat a proiectelor culturale desfăşurate de asociaţiile obşteşti”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 834 din 08.10.2014.
În cadrul unui interviu acordat portalului Tribuna, Serghei Pușcuța, Șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, a vorbit despre masa rotundă cu genericul: „Serviciile fiscale electronice: realizări și perspective”, despre activitatea Fisc în primele nouă luni ale anului curent, despre combaterea fenomenului salariilor „în plic” etc.
Cei care intenționau să inițieze lucrări de reparație în locuințe ori să-și construiască o casă vor trebui să-și revadă bugetele. Materialele de construcţie s-au scumpit, în medie, cu 10 la sută, din cauza deprecierii leului în raport cu euro și dolarul.
Mijloacele financiare acumulate de Întreprinderea de Stat MoldATSA la Eurocontrol au fost deblocate. Asta după ce instanța de judecată din Belgia a luat o decizie în acest sens, în urma eforturilor depuse de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, dar și conducerea Consiliului de Administrație al întreprinderii.
Planul Guvernului de la Viena de a reduce taxa pe bănci şi de a o lega de profituri ar trebui să îmbunătăţească competitivitatea sectorului bancar austriac faţă de rivalele europene şi să accelereze redresarea, dar generarea capitalului este încă modestă, se arată într-un raport al agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings.
Barilul de petrol marca Brent a ajuns să coste 50 de dolari la deschiderea bursei de la Londra. Această cotație nu a fost atinsă din luna noiembrie a anului 2015. La ora 4:30 dimineața, un baril de petrol marca brent valora 50,05 dolari, iar un baril de petrol marca WTI costa 49,87 de dolari americani.
Un grup de specialiști de la Parcul industrial Ankara va efectua o vizită în Găgăuzia și va acorda asistență pentru elaborarea Planului general al Parcului Industrial Comrat și atragerea investitorilor.
UNICEF va oferi 200.000 de dolari Ministerului Educaţiei pentru promovarea educaţiei incluzive. Ca urmare, numărul copiilor cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în şcolile de cultură generală urmează să sporească cu cel puţin 30%.
În 8 luni ale anului 2015, veniturile bugetului de stat pe toate componentele au constituit 17.910 miliarde de lei, ceea ce este cu 788,1 milioane de lei mai puțin sau la nivel de 95,8 la sută faţă de prevederile perioadei de raportare. Partea de cheltuieli a bugetului de stat pe toate componentele s-a executat în sumă de 19,191 miliarde de lei, cu 4,479 miliarde de lei mai puțin sau la nivel de 81,1 la sută faţă de prevederile perioadei de raportare. Astfel, deficitul a ajuns la aproape 1,3 miliarde de lei.
„Este o pură întîmplare că marți la magazinele noastre a fost înregistrat un flux mai mare de cumpărători ca de obicei. Acest lucru nu are nicio legătură cu prăbușirea valutei naționale în raport de dolarul și moneda euro”, a declarat pentru NOI.md șeful Serviciului de presă al rețelei de magazine „Metro”, Vadim Rotaru.
Republica Moldova a înregistrat rezultate bune privind reducerea sărăciei și încurajarea prosperităţii împărtășite, dar, factorii principali care au contribuit la îmbunătăţirea situaţiei în trecut par să implice acum un rol mult mai limitat, este menţionat în noul Raport al Băncii Mondiale privind sărăcia în Republica Moldova.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *