Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La 1 august 2025, s-a împlinit un an de când doamna Victoria Belous a fost învestită în funcția de ministră a Finanțelor. Un an marcat de schimbări și inițiative curajoase,
Serviciul Fiscal de Stat continuă să monitorizeze activitatea agenților economici din diverse domenii și să evalueze nivelul de conformare voluntară al acestora. În acest context, SFS continuă să popularizeze legislația fiscală prin informarea entităților din domeniile cu risc sporit de desfășurare ilicită a activității de întreprinzător. În cadrul acțiunilor de informare și conformare care vor continua în perioada următoare va fi acordată asistenţă şi consultanţă sub aspectul înregistrării activităţii în una din formele organizatorico-juridice prevăzute de legislație și se vor înmâna pliante informative.
Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a aprobat, în ședința de astăzi, raportul asupra proiectului de modificare a unor acte normative (politica bugetar-fiscală pentru anul 2021), pentru prima lectură. Documentul a fost elaborat de către Guvern, ținându-se cont de situația epidemiologică existentă la nivel național și internațional, dar și de condițiile climaterice nefavorabile și, respectiv, de necesitatea susținerii mai multor domenii economice, sectorului agroindustrial și populației. Potrivit autorilor, proiectul reflectă soluțiile optime de racordare la condițiile existente.
Serviciul Fiscal de Stat a publicat Ghidul de utilizare a sistemului informațional automatizat „Declarație electronică” (în continuare – SIA „Declarație electronică”), document elaborat cu scopul de a ajuta la crearea, verificarea și transmiterea rapoartelor fiscale prin intermediul rețelei internet de către contribuabili,
Serviciul Fiscal de Stat informează despre intrarea în vigoare, la data de 14 iulie 2025, a Protocolului de modificare a Convenției dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Marelui Ducat de Luxemburg pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele
Regulamentul privind mecanismul de informare și monitorizare cu privire la obstacolele majore în calea comerțului stabilește măsurile adecvate de combatere a obstacolelor care pot provoca perturbări grave ale liberei circulații a mărfurilor între RM și statele membre ale Uniunii Europene.
Entitățile contractante care desfășoară activitățile licențiate din sectorul termoenergetic și al gazelor naturale, precum și din cel electroenergetic, din sectorul serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare,
Astăzi, 9 septembrie, a fost lansată pagina https://ghidulafacerii.ebrd.md/ ce va oferi suport juridic și va ghida întreprinderile aflate într-un climat economic dificil. Pagina web conține șase ghiduri cu recomandări și instrumente pentru a ajuta întreprinderile să-și îmbunătățească reziliența în perioade dificile și anume: Restructurează afacerea; Gestionează eficient finanțele; Digitalizează afacerea; Gestionează eficient afacerea; Gestionează cu succes personalul Dezvoltă strategia de business.
Întreprinderile din întreaga lume au fost și încă rămân afectate de consecințele negative provocate de pandemie. Totodată, acestea trebuie să elaboreze strategii eficiente pentru etapa post-criză. Ce acțiuni sunt binevenite pentru continuitatea afacerii? Cum poate supraviețui businessul în timpul unei crize? Cum ne ajută comunicarea în aceste situații? Răspunsul la aceste și alte întrebări a fost propus în cadrul unui webinar dedicat IMM-urilor organizat de Echipa Consultanță pentru Micul Business, BERD Moldova, cu suportul EU4Business a UE, în parteneriat cu Organizația Internațională a Muncii (OIM), Consiliul Economic și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Asigurarea administrării fiscale prin crearea de condiții contribuabililor pentru conformare la respectarea legislației, aplicarea uniformă a politicii și reglementărilor în domeniul fiscal, reprezintă sarcina de bază a Serviciului Fiscal de Stat (SFS). Totodată, un alt organ cu atribuții de administrare fiscală prevăzut de legislație este serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale (SCITL), care funcționează
Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 131 din 5 decembrie 2025 cu privire la aprobarea formularului-tipizat al avizului de plată a impozitului unic din desfășurarea activității de antreprenoriat independent, publicat joi, 18 decembrie curent în Monitorul Oficial, va intra în vigoare din data de 1 ianuarie 2026.
Serviciul Fiscal de Stat a publicat Componența Consiliului de soluționare a disputelor, aprobată prin Ordinul nr. 41 din 3 februarie 2025. Astfel, a fost aprobată următoarea componență a Consiliului de soluționare a disputelor în cadrul Serviciului Fiscal de Stat: Sergiu Arhirii – director adjunct, președintele Consiliului;
În Republica Moldova există rute turistice care au fost create fără a se ralia la niște principii și criterii speciale pentru a corespunde normelor de calitate și a răspunde necesităților vizitatorilor. În același timp, nu există niște criterii stabilite în legislație care ar trebui să stea la baza elaborării rutele turistice naționale
„Guvernul Republicii Moldova a fost consecvent în consolidarea sectorului TIC în ultimii ani, elaborând o serie de politici pentru susținerea sectorului. Doar câteva dintre aceste măsuri de impact sunt „Strategia Moldova Digitală 2020”, două documente de politici dedicate creșterii competitivității industriei IT și promovarea inovației digitale, Legea privind parcurile IT și IT Viza. Un rol special în acest domeniu îi revine startup-urilor tehnologice, care sunt un motor pentru promovarea inovației digitale. În acest sens încurajez antreprenorii și potențialii investitori să dezvolte și să promoveze soluții digitale adaptate la piața actuală, iar noi vom munci și în continuare pentru a elabora instrumente de susținere în acest sens și a elimina constrângerile existente”, a declarat Anatol Usatîi, ministrul Economiei și Infrastructurii, în cadrul evenimentului de deschidere „Moldova Startup Week 2020”, care are loc în perioada 16-20 noiembrie.
O asociaţie patronală din Republica Moldova a contractat servicii de consultanţă de la o întreprindere din România. Apare sau nu obligaţia de achitare a TVA aferent acestor servicii? Conform art.1 şi art.5 din Legea patronatelor nr. 976 din 11 mai 2000, patronatele sunt organizaţii necomerciale, neguvernamentale, independente şi apolitice constituite în baza liberei asocieri şi egalităţii în drepturi a patronilor din diverse domenii de activitate în una din următoarele forme juridice de organizare: a) asociaţie patronală;b) federaţie patronală; c) confederaţie patronală.
Recent, pe data de 1 aprilie anul 2025, a intrat în vigoare noul Cod funciar nr. 22/2024 (în continuare – Codul funciar). În acest articol vom oferi explicații cu privire la prevederile acestuia și consecințele noilor reglementări pentru sectorul bugetar.
Lista de verificare privind controlul de stat al respectării cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă în industria extractivă prin lucrări miniere de suprafață sau subterane și în industria extractivă de foraj a fost modificată.În Monitorul Oficial din 11 septembrie curent a fost publicat Ordinul MSMPS nr. 714 din 4 august 2020 cu privire la modificarea Ordinului nr.1534/2018 „Cu privire la aprobarea listelor de verificare în domeniul securității și sănătății în muncă”, anexa nr.7 la ordin fiind completată cu încă 50 de întrebări.
Evidența contabilă a mijloacelor financiare ale Fondului Național pentru Mediu (prin intermediul conturilor extra bilanțiere) va fi asigurată de către Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului.
Încasările la impozitul pe venit din salariu în 6 luni ale anului curent au crescut cu 21,4% . Activitatea Serviciul Fiscal de Stat este orientată spre crearea condițiilor pentru conformarea benevolă a contribuabililor, iar prioritatea de bază a instituției este ca acțiunile de conformare voluntară întreprinse să contribuie
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *