Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Premierul Pavel Filip declară că proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2016 a fost discutat cu Misiunea Fondului Monetar Internațional, ba mai mult, acesta a fost transmis și deputaților din Parlament pentru a fi consultat.
Reformarea sistemului energetic național și interconexiunea lui cu cel comunitar, problema ajustării tarifelor reglementate la energia electrică pentru consumatorul final, elaborarea și implementarea noii legi privind energia electrică și alte probleme sectoriale au fost discutate astăzi de viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, cu delegația Secretariatului Comunității Energetice (SCE), aflată în Republica Moldova.
Într-un raport al Băncii Naționale se indică faptul la 26 august 2015, activele oficiale de rezervă au fost în creștere creştere cu 56.62 milioane de dolari. Totodată instituția a cumpărat valută în sumă de 5,7 milioane de dolari, după o întrerupere de circa patru luni.
Președintele Parlamentului Andrian Candu a solicitat sprijinul autorităților spaniole pentru semnarea acordurilor de protecție socială a cetățenilor moldoveni aflați în Spania. Subiectul a fost discutat de speakerul Andrian Candu astăzi în cadrul unei întrevederi cu Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării al Regatului Spaniei, Ignacio Ybáñez, aflat într-o vizită în țara noastră, relatează Moldpres cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.
Ministerul Finanţelor prezintă pentru consultare publică proiectul Ordinului Ministerului Finanţelor cu privire la aprobarea Regulamentului privind evaluarea calităţii şi raportarea activităţii de audit intern în sectorul public.
Guverntorul Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, a fost întrebat în cadrul conferinței de presă miercuri, 1 februarie, la ce etapă se află investigația companiei Kroll care se ocupă de recuperarea miliardului dispărut din cele trei bănci moldovenești.
În Moldova Serviciul Fiscal de Stat gestionează eficient procesul de acumulare a veniturilor la bugetul public național, înregistrând în primele 9 luni ale anului 2016 venituri în sumă de 20050,2 mil.lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 1885,2 mil. lei sau cu 10,4% față de aceeași perioada a anului 2015.
Dezvoltarea tehnologiilor informaționale creează noi oportunități și facilitează progresul economic al societății, dar ne expune și la o nouă gamă de riscuri și atacuri asupra securității.
În Republica Moldova este lansat în regim de testare un nou sistem al achiziţiilor publice, care are drept scop îmbunătăţirea procesului de achiziţie prin intermediul tehnologiilor informaţionale şi creşterea gradului de transparenţă al procesului de achiziţii publice.
Va fi semnat un Acord de grant între Republica Moldova şi Japonia în domeniul agriculturii. În acest sens, Guvernul a aprobat iniţierea negocierilor în vederea semnării Acordului de grant, prin schimb de note, între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Japoniei privind impementarea Proiectului „Agricultura conservativă – dezvoltarea unui sistem durabil de gestionare a solurilor în Republica Moldova”.
Miniştrii de finanţe ai ţărilor membre ale Uniunii Europene au recunoscut la sfârşitul săptămânii trecute că cele mai mari 20 de economii ale lumii (G20) nu-şi vor putea atinge ţinta legată de generarea de creştere economică suplimentară prin intermediul reformelor până în anul 2018 şi au cerut să se reflecteze asupra motivelor din spatele acestui eşec.
Noile echipamente vor ajuta muncitorii din Moldova să evite pericolele datorate cablurilor subterane în timpul lucrărilor de excavare cu scopul reabilitării infrastructurii urbane. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în parteneriat cu mai multe companii și organizații ale societății civile din Marea Britanie, a livrat gratuit în Moldova dispozitive de localizare a cablurilor (sau CAT-uri) și a oferit instruire pentru utilizarea acestora.
Vor fi interzise oricare plăți în avans, precum și acordarea de garanții, rezervarea de bani prin intermediul conturilor, recunoașterea explicită a datoriilor, precum și alte plăți efectuate de consumator înainte de sfârșitul termenului de revocare al contractului de utilizare al produselor de vacanță. Un proiect ce conține această prevedere, precum și alte prevederi a fost votat astăzi de parlament în prima lectură.
Statele Uniunii Europene au aprobat propunerea Comisiei Europene privind bugetul pe anul 2017, proiect care prevede reducerea fondurilor alocate statelor europene mai puţin dezvoltate şi creşterea bugetului pentru securitate şi gestionarea migraţiei.
Un proiect de lege ce propune modificări ale legislaţiei şi anume în partea ce ţine de importul medicamentelor a fost înregistrat în Parlament. Scopul proiectului este de a îmbunătăți accesul populaţiei la medicamente sigure, cost-eficiente şi de calitate.
Interviu acordat AIS Moldpres de către preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Valeriu Lazăr Întrebare: Camera de Comerț și Industrie constituie un pilon important pentru stimularea și dezvoltarea antreprenoriatului. Care sînt activitățile curente ce contribuie la susținerea întreprinzătorilor autohtoni?
Deputații ar putea înregistra în Parlament un proiect de lege prin care va fi stabilită din nou cota de 0% la impozitul pe venit în agricultură. Singura condiție pentru fermieri va fi să reinvestească venitul obținut în dezvoltarea afacerii. Propunerea a fost analizată astăzi, la prima ședință a comisiei speciale care urmează să elaboreze un pachet de modificări legislative pentru susținerea agricultorilor.
În Moldova există cinci proceduri care preced înregistrarea bunurilor imobile, motiv din care Clasamentul internațional Doing Business a plasat țara noastră pe poziția 21 la acest capitol.
Medicamentele, precum și alte produse de uz medical ar putea fi achiziționate direct de către Ministerul Sănătății sau de către o altă autoritate desemnată de Guvern, prin intermediul platformelor de procurări specializate pentru aciziționarea medicamentelor, gestionate de organizațiile internaționale precum UNICEF sau ONU.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *