Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Veniturile persoanelor fizice de la darea în arendă a terenurilor agricole urmează a fi impozitate la sursa de plată la cota de 7%. Scopul acestei măsuri, incluse în proiectul Politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul 2017, precum a menționat șeful Direcției generale politică și legislație fiscală și vamală al Ministerului Finanţelor Dorel Noroc în cadrul dezbaterilor publice pe marginea documentului, este eficientizarea administrării fiscale și impulsionarea procesului de conformare fiscală a persoanelor fizice, care obțin venituri din darea în arendă a terenurilor agricole.
În anul 2018, la Cahul va fi construită o Stație de epurare a apelor reziduale, totodată, va fi modernizată Stația de tratare a apei potabile, vor fi restabilite rețelele de distribuție a apei potabile și a celor de sanitație, prin intermediul proiectului „Asigurarea alimentării cu apă și sanitație în raionul Cahul”.
Compensația pentru serviciul de transport – astfel se va numi prestația după ce vor fi comasate compensația pentru călătorii în transportul în comun urban, suburban și interurban și compensația pentru cheltuielile de deservire cu transport.
Ministerul Economiei și Grupul Gas Natural Fenosa în Moldova au semnat Aranjamentul pentru regularizarea recuperării devierilor tarifare, înregistrate ca urmare a neajustării tarifelor la energia electrică în perioada anilor 2012 – 2015.
Care sunt principalele forme de desfăşurare a comerțului? Activitatea de comerț este o activitate de întreprinzător inițiată în baza raporturilor stabilite în domeniul comercializării mărfurilor produse, prelucrate sau procurate, precum şi în domeniul executării diverselor lucrări şi prestării serviciilor, avînd ca scop satisfacerea intereselor economice private şi asigurarea unei surse de venit.
Modificările efectuate la Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008 — I Prin Legea nr. 208 din 17 noiembrie 2016 privind modificarea și completarea Codului contravențional al Republicii Moldova nr. 218 din 24 octombrie 2008 (în continuare – Lege) (MO, 2016, nr. 441-451/879) au fost operate unele modificări și completări la Codul contravențional al Republicii Moldova (în continuare – Cod), care vizează și activitatea Serviciului Fiscal de Stat.
Proiectul politicii fiscale și vamale pe 2017, expus pentru consultări publice, conţine mai multe concretizări în ceea ce privește mecanismul de impozitare a creșterii de capital.
Reamintim, că potrivit prevederilor art. 12 din CF, venit impozabil se consideră venitul brut, inclusiv facilităţile acordate de patron, obţinut de contribuabil din toate sursele într-o anumită perioadă fiscală, cu excepţia deducerilor şi scutirilor, aferente acestui venit, la care are dreptul contribuabilul, conform legislaţiei fiscale.
În cazul în care persoana fizică a primit de la organul fiscal o scrisoare de conformare, în care era prevăzut că aceasta urmează să prezinte Declarația cu privire la impozitul pe venit și să achite impozitul pe anul respectiv, este pasibilă de aplicarea sancțiunilor conform Codului fiscal?
Ministerul Economiei a elaborat proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Listei oficiale a mijloacelor de măsurare şi a măsurărilor supuse controlului metrologic legal, care conține categoriile şi sortimentele mijloacelor de măsurare utilizate la măsurările din domeniile de interes public, modalitățile de control metrologic aplicabile fiecărui sortiment de mijloace de măsurare, intervalul maxim admis între două verificări metrologice succesive precum și categoriile de măsurări efectuate în domeniile de interes public.
În conformitate cu prevederile art. 104 c1) din CF, reprezintă livrări impozitate cu T.V.A. la cota zero importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor, serviciilor destinate: proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita tratatelor la care aceasta este parte;
Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministrul Economiei, a avut o întrevedere cu reprezentanții mitingului de protest, organizat de Asociația Micului Business, în cadrul căreia a fost discutată problema activității de întreprinzător în bază de patentă.
Poate subiectul impunerii cu T.V.A. să treacă în cont T.V.A., referitor la valorile materiale, serviciile procurate care nu sunt destinate utilizării de către el în procesul desfășurării activității sale de întreprinzător, iar cheltuielile suportate la procurarea acestora sa fie compensate de către alt subiect? În conformitate cu prevederile art. 1171 alin. (1) din CF, refacturarea cheltuielilor compensate se efectuează prin înscrierea lor într-un rînd separat în factura fiscală eliberată pentru livrarea de mărfuri, servicii.
Dispoziții generale Prin Legea nr. 281 din 16 decembrie 2016 (MO, 2016, nr. 472-477/947) au fost realizate unele modificări şi completări în legislaţia fiscală, care intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2017.
La începutul anului 2014, de organele cadastrale a fost stabilită în scopuri fiscale valoarea estimată a imobilului cu destinație locativă și nelocativă.Ce dări de seamă și în ce termen urmează să prezinte compania în 2014?
Cetățenii Republicii Moldova vor beneficia de un număr mai mare de servicii medicale acoperite din mijloacele fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Guvernul a aprobat, în ședința din 11 mai, o decizie privind modificarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
În perioada 4-8 aprilie anul curent, în conformitate cu Planul de activitate a Serviciului Fiscal de Stat pentru anul 2016 și relevanța implementării unei noi forme de instruire la distanță destinată funcționarilor fiscali, în cadrul Centrului de instruire a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat a fost desfășurată prima etapă a planului de implementare a sistemului de instruire la distanță e-learning cu participarea
Regulamentul privind achizițiile publice de lucrări a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, autoritatea contractantă are obligația de a asigura publicarea în Buletinul de achiziții publice, prin intermediul Agenției Achiziții Publice, a anunțurilor de intenție și de participare la achiziția publică de lucrări, în conformitate cu legislația în vigoare în acest domeniu.
Mărfurile care aduc atingere unui drept al proprietății intelectuale nu pot fi introduse pe teritoriul vamal al RM, scoase de pe teritoriul ei vamal, exportate, reexportate, plasate sub un regim vamal suspensiv sau în zonele economice libere.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *