În conformitate cu prevederile statuate de art. 214 alin. (1) din Codul fiscal, controlul fiscal are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă legislaţia fiscală într-o anumită perioadă sau în cîteva perioade fiscale. Întru asigurarea reducerii restanţei la buget prin încasarea acesteia în timp cît mai restrîns şi pe deplin, organul fiscal, în cadrul controlului fiscal total, urmează să elucideze şi să includă în actul de control următoarele aspecte ale administrării fiscale. Anterior emiterii deciziei privind efectuarea controlului fiscal, organul fiscal analizează fişa personală a contribuabilului, ce urmează a fi supus controlului, şi în cazul în care acesta admite restanţe la buget, în decizia privind iniţierea controlului fiscal se va efectua o înscriere, în partea ce ţine de controlul fiscal, cu reflectarea informaţiei privind restanţa la ziua iniţierii controlului fiscal. De asemenea, în cadrul controlului fiscal, organul fiscal urmează să constate identitatea restanţei, reflectate în evidenţa contabilă a entităţii economice, cu cea reflectată în fişa personală, inclusiv pe bugete şi pe tipuri de plăţi. La fel, în actul de control fiscal urmează a fi reflectate motivele admiterii restanţei, precum şi propunerile de înlăturare a acestora pe căile legal posibile de recuperare a arieratelor fiscale. Totodată, urmează a fi analizat fluxul de mijloace băneşti, atît în numerar, cît şi din conturile bancare, precum şi motivul nefolosirii acestor surse financiare întru stingerea restanţelor la buget, în cazul în care au fost constatate. Adiţional, urmează a fi analizat şi reflectat în actul de control aspectul privind datoriile bugetului faţă de contribuabilul controlat, în cazul în care acestea există, precum şi posibilitatea stingerii restanţelor din contul sumelor respective prin compensare sau altă metodă legală.

Pentru încălcarea îndatoririlor de serviciu, a normelor de conduită, pentru pagubele materiale pricinuite, contravenţiile sau infracţiunile, săvîrşite în timpul serviciului sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor funcţiei, inspectorul fiscal poartă răspundere disciplinară, civilă, administrativă, penală, după caz. Specificarea juridică a responsabilităţilor inspectorilor fiscali rezultă nemijlocit din prevederile art. 129 pct. 4) din Codul fiscal şi art. 56 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008.

Conform clauzelor contractuale, livrarea mărfurilor se realizează pe partide, în corespundere cu graficul şi volumul necesar pentru fiecare perioadă, cu acordul părţilor. Datele de livrare sunt determinate,şi, prin urmare şi cursul la euro la data livrării este diferit. Rugăm să ne explicaţi dacă entitatea trebuie să emită facturi fiscale pentru fiecare livrare, în lei convertită la cursul euro la ziua de livrare? Legislaţia civilă în vigoare permite părţilor contractelor civile să stabilească valoarea (retribuţia, preţul) contractului în valută străină sau unităţi convenţionale. Totodată, art. 21 alin. (1) din Legea privind reglementarea valutară nr. 62-XVI din 21 martie 2008, stabileşte că pe teritoriul Republicii Moldova plăţile şi transferurile între rezidenţi se efectuează în monedă naţională, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2) al articolului nominalizat.

Unele din obiectivele principale ale Legii nr. 1466 din 29.01.1998 „Cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe” sunt protejarea suveranităţii, asigurarea securităţii economice a ţării şi dezvoltarea economiei naţionale prin intermediul stimulării activităţii economice externe. Legea menţionată a fost adoptată în anul 1998 şi pînă în prezent a suferit unele modificări. Ultimele modificări au fost operate prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 33 din 06 martie 2012 (Monitorul Oficial nr. 99-102/330 din 25 mai 2012) (în continuare Lege). Legea prevede modificări tehnice ce favorizează în continuare implementarea eficientă a prevederilor Legii nr. 1466-XIII din 29 ianuarie 1998, precum şi ajustarea acesteia la obiectivele principale stipulate în Strategia naţională de dezvoltare a Republicii Moldova.

În conformitate cu prevederile statuate de art. 227 alin. (2) din Codul fiscal, stingerea obligaţiei fiscale poate fi garantată prin gaj legal, în conformitate cu legislaţia cu privire la gaj. Astfel, potrivit art. 454 din Codul Civil şi art. 1 din Legea cu privire la gaj nr. 449/2001, gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj.

În conformitate cu prevederile statuate de art. 193 din Codul fiscal, condiţiile de declanşare a executării silite a obligaţiei fiscale sunt: existenţa restanţei, ţinîndu-se cont de prevederile art. 252 din Codul fiscal;neexpirarea termenelor de prescripţie reglementate de către Codul fiscal;necontestarea faptului de existenţă a restanţei şi mărimii ei în cazurile reglementate de art. 194 alin. (1) lit. c) şi d) din Codul fiscal;contribuabilul nu se află în procedură de lichidare (dizolvare) sau de aplicare a procedurilor de depăşire a insolvabilităţii, conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Modalităţile de executare silită sunt reglementate de art. 194 din Codul fiscal şi constau în: încasarea mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului, cu excepţia celor de pe conturile de credit şi provizorii (de acumulare a mijloacelor financiare pentru formarea sau majorarea capitalului social);ridicarea de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar;urmărirea bunurilor contribuabilului, cu excepţia celor consemnate la liniuţa unu şi doi;urmărirea datoriilor debitoare ale contribuabilului prin modalităţile descrise la liniuţa unu, doi şi trei. De menţionat că, urmărirea bunurilor contribuabilului se efectuează prin sechestrare, comercializare şi ridicare.

Reformele în sistemul de administrare fiscală din Moldova sunt implementate de peste 20 de ani, însă pînă în prezent, serviciul fiscal şi contribuabilii se află pe diferite părţi ale baricadelor. Noi îi acuzăm pe inspectorii fiscali de corupţie şi idei preconcepute, iar ei – de nedorinţa de a ne onora obligaţiile financiare faţă de stat. Şi unii, şi alţii au suficiente motive pentru aceste acuzaţii. Ion Prisăcaru, care a fost numit în vara acestui an în funcţia de şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, a decis să spargă aceste stereotipuri. El propune inspectorilor fiscali să aibă grijă de contribuabili, iar contribuabililor – să-şi împartă conştient veniturile cu statul. Despre aceasta Ion Prisăcaru i-a relatat, într-un interviu, jurnalistei Irina Astahova.

Începînd cu 14.03.2013, în Republica Moldova, în legătură cu adoptarea Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012, procedura privind declararea stării de insolvabilitate a întreprinderilor se va simplifica, iar termenii de realizare a acestora vor fi reduşi. Legea insolvabilității este aplicabilă la practica europeană avînd o abordare unică față de procedura de insolvabilitate a întreprinderilor. În acest context, legea prevede un şir de modalități şi un spectru larg de instrumente legale întru identificarea unei hotărîri în cazul în care întreprinderea insolvabilă poate fi salvată de la lichidare.

I. Aplicarea măsurilor de asigurare în vederea stingerii restanţelor contribuabililor faţă de buget 1. Metodologia aplicării suspendării operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului restanţier Suspendarea operaţiunilor la conturile bancare, cu excepţia celor de împrumut, a conturilor bancare deschise, conform prevederilor acordurilor de împrumut încheiate între Republica Moldova şi donatorii externi, şi a conturilor bancare provizorii (de acumulare a mijloacelor financiare pentru formarea sau majorarea capitalului social), precum şi celor ale persoanelor fizice care nu sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător, este o măsură prin care organul fiscal limitează dreptul contribuabilului de a folosi mijloacele băneşti care se află şi/sau se vor depune la conturile lui bancare şi de a folosi noile conturi, deschise în aceeaşi sau în o altă instituţie financiară (sucursala sau filiala acesteia).

Ţin să mulţumesc organizatorilor Mesei rotunde pentru iniţiativa de a organiza acest eveniment şi pentru invitaţia de a participa la el. Este o idee foarte bună. Multe probleme în societate apar din lipsa de comunicare la toate nivelurile. Această Masă rotundă este o posibilitate pentru noi să ne expunem pe marginea problemelor, cu care se confruntă contabilii în relaţiile cu Serviciul Fiscal în munca de zi cu zi. Contabilul este, poate, persoana cea mai responsabilă şi pregătită din punct de vedere profesional în cadrul unei entităţi pentru calculul corect şi plata în buget a impozitelor şi taxelor. Dările de seamă contabile sunt întocmite de contabil, toate controalele fiscale, de asemenea, încep şi să termină în contabilitate.

Insolvabilitatea reprezintă un element necesar al economiei de piaţă. Aceasta este esenţa însăşi a relaţiilor preponderent de piaţă, care implică întotdeauna lipsa de certitudine, riscul de pierdere în obţinerea rezultatelor de afaceri în activitatea de întreprinzător. Insolvabilitatea, ca sistem de proceduri judiciare, ajută societatea să se elibereze de întreprinderile sufocante şi să creeze noi posibilităţi în cîmpul de muncă. Principalul în fenomenul real al insolvabilităţii este responsabilitatea faţă de creditori. Care este ordinea de executare a creanţelor creditorilor în cadrul procesului de insolvabilitate?

În conformitate cu prevederile statuate de art. 227 alin. (2) din Codul fiscal, stingerea obligaţiei fiscale poate fi garantată prin gaj legal, în conformitate cu legislaţia cu privire la gaj. Astfel, potrivit art. 454 din Codul Civil şi art. 1 din Legea cu privire la gaj nr. 449/2001, gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj.

La finele lunii septembrie, 187 de ţări s-au reunit la Washington pentru a discuta despre criza economică cu care se confruntă economia globală. Miniştri de finanţe, guvernatori ai băncilor centrale, oameni de afaceri, lideri ai societăţii civile, uniunilor sindicale s-au adunat la şedinţa anuală a Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale. Cuvintele de ordine ale acesteea au fost urgenţa şi nevoia de a acţiona, de a se implica pentru guvernele din întreaga lume, şi, în special, din ţările zonei Euro, pentru a restabili încrederea investitorilor, a pieţelor, atît în soarta monedei unice europene, cît şi în stabilitatea financiară a lumii, aşa cum o cunoaştem astăzi. „În lumea noastră, atît de interconectată, evenimentele din economiiile avansate afectează pe toată lumea – de la fermierul din Kenya sau designerul brazilian, la omul de afaceri chinez”, a declarat în cadrul reuniunii directorul executiv al FMI, Christine Lagarde.

Pot fi sau nu contestate, conform titlului V al Codului fiscal sau conform Legii contenciosului administrativ răspunsurile organului fiscal expuse pe marginea interpelărilor contribuabililor în partea ce ţine de impozitarea unor surse de venit? Răspunsul organului fiscal, care cuprinde punctul de vedere cu privire la interpretarea unei legi sau a unui act administrativ normativ, nu poate fi considerat drept un act administrativ, deoarece răspunsul în cauză nu produce nici un efect juridic faţă de persoana care l-a solicitat. Totodată, se atenţionează că, în temeiul Legii contenciosului administrativ, contribuabilul nu poate contesta conţinutul unui răspuns la o cerere adresată organului fiscal, deoarece petiţionarul, în conformitate cu legislaţia în vigoare, nu poate să pretindă ca răspunsul la cerere să fie dat conform propriei sale formulări sau într-un anumit sens, după dorinţa personală, stabilirea răspunsului fiind atributul exclusiv al autorităţii publice competente. În cazul în care organul fiscal nu a răspuns la toate solicitările expuse în adresare, contribuabilul este în drept să se adreseze instanţei de contencios administrativ cu o cerere privind obligarea organului fiscal de a-i răspunde la toate solicitările.

Consider că declanşarea procedurilor de insolvabilitate este ultima şansă din partea Serviciului Fiscal de Stat de a încasa restanţele admise de către contribuabili şi respectiv subiectului dat urmează de a fi atras o atenţie deosebită. Dar să nu uităm că pînă la declanşarea procedurii de insolvabilitate (ce este o procedură judiciară destul de vastă şi complicată la care în calitate de participanţi figurează nu numai inspectoratele fiscale teritoriale), organele Serviciului Fiscal de Stat urmează să aplice pe cale extrajudiciară (cu referinţă la prevederile Codului fiscal şi nu numai) toate măsurile de executare silită întru încasarea restanţelor.