Practica fiscală
Victoria Belous (Dolghi): „Răspunderea inspectorilor fiscali pentru încălcarea atribuţiilor de serviciu”
Pentru încălcarea îndatoririlor de serviciu, a normelor de conduită, pentru pagubele materiale pricinuite, contravenţiile sau infracţiunile, săvîrşite în timpul serviciului sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor funcţiei, inspectorul fiscal poartă răspundere disciplinară, civilă, administrativă, penală, după caz. Specificarea juridică a responsabilităţilor inspectorilor fiscali rezultă nemijlocit din prevederile art. 129 pct. 4) din Codul fiscal şi art. 56 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008. Pentru c...
Monitorul fiscal FISC.md Nr.10 2012
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Acest articol este destinat doar pentru utilizatorii abonați. Pentru a vă abona selectați abonamentul
Deja sunt abonatAutentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
3615 vizualizări
Data publicării:
29 Mai /2013 19:35
Catalogul tematic
Administrare fiscală
Etichete:
Monitorul fiscal FISC.md | inspectori fiscali
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.