Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La data de 1 aprilie anul curent a intrat în vigoare Legea nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative (în continuare Legea nr. 34/2024), lege care vine să stabilească cadrul normativ de bază privind efectuarea decontărilor aferente operațiunilor de plată pe teritoriul Republicii Moldova, modul și limitele de efectuare a decontărilor, controlul respectării noilor prevederi, precum și sancțiunile aplicabile.
Cel puțin o dată la patru ani, în Republica Moldova va fi aprobată o strategie națională de supraveghere a pieței, la elaborarea căreia se vor lua în considerare toate etapele lanțului de aprovizionare a produselor, inclusiv importurile și lanțurile de aprovizionare digitale. Prevederea este inclusă în proiectul de lege cu privire supravegherea pieței și conformitatea produselor, elaborat de Ministerul Economie și propus pentru consultări publice, care vor dura până la 2 decembrie 2022.
Controlul fiscal reprezintă o metodă specială de asigurare a legalității, fiind reglementat de următoarele acte normative de bază: Codul fiscal (în continuare – CF), Legea pentru punerea în aplicare a titlului V al CF nr.408/2001, Constituţia RM.
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (asigurare RCA) este cel mai utilizat produs de asigurare din RM, ceea ce se explică prin faptul că, în primul rând, acestea sunt asigurări obligatorii pe teritoriul țării, dar și prin numărul semnificativ al accidentelor auto ce se soldează cu pagube și vătămări corporale. Asigurările RCA reprezintă un mijloc de protecție a populației în cazul celor mai frecvente accidente și au ca scop acoperirea prejudiciului produs de persoana asigurată unor terțe persoane, în condițiile în care acesta se face responsabil potrivit legislației. Spre deosebire de asigurările de bunuri, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA intervine și o a treia persoană - terțul păgubit.
Considerații generale Pentru satisfacerea necesităţilor de bunuri, lucrări şi servicii, autoritatea contractantă este obligată să planifice contracte de achiziţii publice, care urmează a fi încheiate ca rezultat al desfăşurării procedurilor de achiziţie publică, cu respectarea principiilor asigurării concurenţei, eficienţei, transparenţei, tratamentului egal, nediscriminării şi nedivizării acestora. Condiţiile de planificare a contractului de achiziţii publice, potrivit Regulamentului cu privire la modul de planificare a contractelor de achiziţii publice (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1419/2016), sunt următoarele: a) cunoaşterea exactă a necesităţilor de bunuri, lucrări sau servicii;
În prezentul articol sunt oferite răspunsuri la unele întrebări, care apar în activitatea agenților economici cu referință la modul de documentare și de contabilizare a operațiunilor derulate în cazul importului de mărfuri, care, până a fi puse în libera circulație, sunt plasate într-un regim vamal temporar, ce are drept efect suspendarea de drepturile de import. Ce acte normative reglementează regimul de antrepozit vamal?
Reglementarea juridică și modul de contabilizare a procesului de reorganizare a entităților prin fuziune se efectuează conform prevederilor:
Dreptul și mărimea scutirii pentru soție (soț) acordate persoanei fizice la calcularea impozitului pe venit este stabilit în art. 34 alin.(2) al Codului fiscal. Prevederile alin.(2) se vor aplica din luna următoare lunii în care au apărut circumstanţele necesare pentru exercitarea dreptului specificat în acestea. În scopul determinării mărimii și categoriei scutirii pentru soție (soț) care urmează a fi acordată angajatului (art. 34 alin. (2) din Codul fiscal), ultimul trebuie să prezinte patronului cererea privind acordarea scutirilor la impozitul pe venit reținut din salariu la care acesta are dreptul, anexînd la ea următoarele documente:
Dezvoltarea sistemului contabil al sectorului bugetar este pusă în vizorul organizațiilor internaționale, din considerentul că aceasta reprezintă o etapă importantă în tendința globală a perfecționării managementului finanțelor publice. Un management eficient și transparent al finanțelor publice le inspiră încredere investitorilor străini și deschide calea spre consolidarea relațiilor reciproce interstatale, care, în final, contribuie semnificativ la dezvoltarea economiei de piață și, nu în ultimul rând, la dezvoltarea economiei sociale.
În baza art. 33 alin. (1) din Codul fiscal, fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) care are un venit anual impozabil mai mic de 360 000 lei, cu excepţia veniturilor prevăzute la art. 901, are dreptul la o scutire personală anuală. Potrivit art. 33 alin. (2) din Codul fiscal, suma scutirii personale, stabilită la alin.(1), va constitui 30 000 lei pe an pentru orice persoană care:
În ianuarie-iunie 2019 agențiile de turism şi turoperatorii Moldovei au acordat servicii turistice la 151,6 mii de turiști și excursioniști, cu 12,2% mai mult decât în perioada corespunzătoare din anul 2018. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS), majorarea numărului de turişti şi excursioniști a fost condiționată de creșterea numărului de participanți la turismul intern — cu 23,0% față de indicatorii din I semestru al anului 2018, la turismul emițător – cu 11,3% și turismul receptor — 1,1%.
Orice informație deținută de Serviciul Fiscal de Stat (în continuare – SFS) este calificată drept secret fiscal. Excepție este informația cu privire la încălcarea legislației.
Erodarea bazei fiscale și transferul de profituri reprezintă probleme semnificative în domeniul fiscal global, afectând atât statele, cât și economiile acestora la nivel mondial.
Structurile asociative ale producătorilor și structurile asociative ale comercianților care plasează pe piață și comercializează produsele ambalate, care vor fi interesați în administrarea Sistemului de depozit pentru ambalaje (SDA), vor depune la Ministerul Mediului Planul de organizare a SDA de unică folosință
Începând cu data de 15 august 2024, au intrat în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal, aprobate prin Legea nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative, ce vizează politica bugetar-fiscală şi vamală. Modificări ce vizează impozitul pe venit
Îmbunătățirea guvernanței domeniului securității alimentare în scopul prevenirii și gestionării mai eficiente a potențialelor crize de insecuritate alimentară; facilitarea comerțului internațional în vederea asigurării securității alimentare; dezvoltarea unei piețe locale eficiente și sigure; creșterea productivității în sectorul agroalimentar; asigurarea accesului grupurilor vulnerabile la produse alimentare sunt obiectivele generale ale Strategiei securității alimentare a Republicii Moldova
Discuțiile la subiectul muncii la distanță, scopul cărora este perfecționarea cadrului normativ de reglementare a acestui mod de activitate a salariaților, continuă. Astăzi, 3 februarie, pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru în cadrul Grupului de lucru nr.4 „Rеduсеrеa oсupării informalе și a fеnomеnului salariilor în pliс”, au fost discutate mai multe aspecte ce vizează munca la distanță.
Concursurile comerciale și investiționale reprezintă una dintre modalitățile de atragere a investițiilor private în societățile comerciale cu capital public sau public-privat. Astfel, prin concurs comercial sau investiţional pot fi privatizate pachete de acţiuni sau părţi sociale care constituie mai mult de 50% din capitalul social al societăţii comerciale cu capital public sau public-privat, precum și complexe de bunuri imobile. Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice (Legea nr. 121/2007) definește concursul comercial drept concurs a cărui condiţie de bază este preţul maxim propus pentru bunul expus la vânzare, iar concursul investițional - concursul la care cumpărătorul, pe lângă preţul maxim propus pentru bunul expus la vânzare, își asumă obligaţii investiţionale, în mare parte capitale.
La finele anului 2024 a fost publicat Ordinul ministrului Finanțelor nr. 155 din 26.12.2024 cu privire la modificarea și completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobat prin Ordinul ministrului Finanțelor nr.216/2015 (în continuare – OMF nr. 155/2024), care au intrat în vigoare la 01.01.2025.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *