Știri
Strategia securității alimentare: evitarea potențialelor crize
Îmbunătățirea guvernanței domeniului securității alimentare în scopul prevenirii și gestionării mai eficiente a potențialelor crize de insecuritate alimentară; facilitarea comerțului internațional în vederea asigurării securității alimentare; dezvoltarea unei piețe locale eficiente și sigure; creșterea productivității în sectorul agroalimentar; asigurarea accesului grupurilor vulnerabile la produse alimentare sunt obiectivele generale ale Strategiei securității alimentare a Republicii Moldova pentru anii 2023-2030 (Strategie), aprobată în cadrul ședinței Guvernului din 9 noiembrie 2022.
Documentul reflectă politica publică de planificare pe termen mediu, viziunea și prioritățile Guvernului privind asigurarea securității alimentare a țării, dezvoltarea unor sisteme alimentare sustenabile și de management al riscurilor în contextul situațiilor de criză la nivel internațional.
Astfel, în vederea realizării obiectivelor enumerate supra, se preconizează elaborarea Registrului fermierului și stabilirea mecanismului de colectare de date în conformitate cu necesitățile de monitorizare, analiză și prognoză privind statutul de securitate alimentară. Totodată, este pusă sarcina creării unui comitet interministerial pentru securitatea alimentară, consolidarea coordonării eforturilor Guvernului și ale agenților economici în vederea depozitării și păstrării produselor alimentare strategice prin reevaluarea politicilor și reglementărilor în domeniu, de intervenție în cazuri de situații de urgență.
În contextul asigurării securității alimentare, urmează a fi dezvoltată infrastructura de piață (piețe agroalimentare naționale și regionale, târguri) cu o rată mai înaltă de implicare a întreprinderilor micro și mici și asigurarea unui cadru de reglementare și de suport pentru încurajarea participării active a fermierilor și procesatorilor de scară mică în lanțul de aprovizionare agroalimentar.
Se prevede că, pentru finanțarea implementării Strategiei, din bugetul de stat vor fi utilizate atât mijloacele financiare alocate prin intermediul Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, cât și cele prevăzute pentru finanțarea programului sectorial, ale cărui acțiuni sau măsuri sunt relaționate cu cele încorporate în planul de acțiuni de implementare a Strategiei.
Suplimentar, prin intermediul platformei donatorilor externi, Guvernul și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare vor asigura atragerea de surse investiționale, inclusiv cu titlu de grant, pentru implementarea proiectelor macroeconomice în partea ce ține de stimularea dezvoltării bazei de producere locală de semințe și material săditor; investițiilor în activități de producere și procesare a grâului și porumbului alimentar; creării unităților logistice pentru legume și fructe cu servicii de stocare/depozitare, sortare, spălare, ambalare și livrare către distribuitori/comercianți; investiții în sectorul producției de lactate în scopul acoperirii deficitului de lapte și al substituirii importului; dezvoltarea infrastructurii de abatorizare conforme standardelor UE.
Pe plan local, circa 27, 2% din populație este afectată de un nivel moderat sau sever al insecurității alimentare (comparativ cu 19,3% în perioada 2014-2016), din care 4,5% din populație este afectată de un nivel sever al insecurității alimentare (comparativ cu 1,6% în perioada 2014-2016), în timp ce media europeană în perioada 2018-2020, a constituit 8,1%, comparativ cu 1,3% în perioada 2014-2016. O pondere mai mare a populației afectate de un nivel moderat sau sever de insecuritate alimentară în zona Europei este înregistrată doar în cazul Albaniei, ea constituind circa 33,8% din populația totală a acesteia, se constată în analiza situației la nivel national.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
767 vizualizări
Data publicării:
09 Noiembrie /2022 16:06
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
securitate alimentara | criza
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.