Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Pentru ținerea evidenței persoanelor care solicită o locuință socială, autoritățile administrației publice locale vor completa un registru de evidență a cererilor de locuințe, în care vor indica: localitatea, data depunerii cererii de solicitare, numele/prenumele solicitantului,
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) reamintește că 25 aprilie este data limită pentru depunerea cererilor de acordare a subvenției în avans pentru proiectele investiționale de îmbunătățiri funciare întru implementarea Programului de îmbunătățiri funciare
Primirea cadourilor de către funcționarii publici este reglementată prin prevederile art. 16 din Legea nr. 82/2017 integrităţii (Legea nr. 82/2017) şi art. 11 din Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public (Legea nr. 25/2008). Modalitatea de aplicare a acestor prevederi este prevăzută în Regulamentul cu privire la regimul juridic al cadourilor (Regulament), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 116/2020 (HG nr. 116/2020).
Contabilitatea societăților de asigurări are un șir de particularități ce decurg din specificul activității sectorului de asigurări. Începând cu ediția actuală 4(81), vom publica un ciclu de articole cu privire la particularitățile organizării contabilității in cadrul societăților de asigurări
Începând cu 1 ianuarie 2025, Codul fiscal (CF) prevede modalitatea simplificată de efectuare a controlului fiscal la persoanele fizice cetățeni în corespundere cu prevederile art. 2158/1. Norma dată a fost introdusă în CF prin Legea nr. 214/2024
Valoarea tranzacției, în temeiul prevederilor Acordului privind aplicarea articolului VII din Acordul General de Tarife Vamale şi Comerţ, (GATT) 1994 (în continuare – Acord), constituie metoda principală de evaluare și se bazează pe prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile vândute pentru export către țara de import.
Sunt pasibile repatrierii împrumuturile/creditele acordate agenților economici nerezidenți în scopul efectuării în străinătate a operațiunilor aferente investițiilor directe? Este în drept agentul economic să schimbe destinația mijloacelor bănești din investiții directe în împrumuturi de mijloace bănești?
În Monitorul oficial din 8 august curent a fost publicat Ordinul ministrului Finanțelor nr. 79 din 16 iulie 2024 prin care este aprobat Regulamentul cu privire la plasarea, vânzarea și răscumpărarea valorilor mobiliare de stat destinate persoanelor fizice din Republica Moldova (Regulament),
În perioada de referință, angajații Serviciului Fiscal de Stat au efectuat 298 vizite fiscale la 271 de contribuabili.
Achitarea obligațiilor fiscale se efectuează în monedă națională prin utilizarea instrumentelor de plată electronice fără numerar sau prin intermediul băncilor (sucursalelor sau filialelor acestora) cu plata în numerar. Achitarea impozitului în mărime de 7% din valoarea lunară a contractului se va asigura lunar cel târziu până la data de 25 a lunii în curs (art.90/1 alin.(3/4) din Codul fiscal).
Persoanele obligate să se asigure în mod individual în sistemul asiguărilor obligatorii de asistență medicală beneficiază în primele trei luni ale anului de facilități la achitarea primei de asigurare în sumă fixă, reamintește Compania Națională de Asigurări în Medicină. Mărimea acesteia variază de la 1.264 până la 5.054 de lei, în funcție de categoria din care face parte persoana.
Entitatea a încheiat contracte de împrumut pînă la intrarea în vigoare a Legii nr.34/2024, iar restituirea urmează a fi efectuată inclusiv și după intrarea în vigoare a legii. Urmează în acest caz să fie respectată limita prevăzută de Legea nr.34/2024?
Restituirea sumelor plătite cu titlu de amendă contravențională, în cazul anulării sancțiunii de către instanță, reprezintă un drept esențial al contribuabililor. Cu toate acestea, procesul de restituire nu este simplu și implică respectarea unor proceduri legale bine stabilite.
În perioada 20 - 26 octombrie 2025, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 886,3 milioane de lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control pentru perioada de referință în mărime de 104,5%. De la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 32,7 miliarde lei.
Plăţile prealabile contestate în instanţele de judecată, creanţele formate în baza documentelor ridicate de către organele competente în vederea examinării legalităţii relaţiilor juridice și cheltuielile anticipate nu se consideră creanţe cu termen expirat, prevede noua redacție a pct. 9 din Anexa la Ordinul nr.121/2016 al ministrului Finanţelor cu privire la modul de determinare şi de raportare a creanţelor cu termen expirat şi a datoriilor cu termen de achitare expirat (arierate) (Ordinul nr.121/2016), care a intrat în vigoare din 1 ianuarie 2021, în „Monitorul oficial” fiind publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr.172 din 28 decembrie 2020. Prevederile acestuia sunt aplicabile autorităților/instituțiilor bugetare care nu cad sub incidența prevederilor Legii nr.287/2017.
Joi, 4 decembrie curent, fiind publicat în Monitorul Oficial, a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 115 din 30 octombrie 2025 privind modificarea OMF nr.60/2012 cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la inventariere.
Dezvăluirea informației în Note explicative la situațiile financiare reprezintă o cerință stipulată în diverse acte normative autohtone, cum ar fi: Legea nr. 287/2017 contabilității și raportării financiare (Legea nr. 287/2017), Standardele Naționale de Contabilitate (SNC), Standardele Internaționale de Raportare Financiare (SIRF sau IFRS).
Termenul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli a fost extins pentru perioadele fiscale ale lunilor iulie 2023 și până în luna iunie 2024 inclusiv. Astfel, se prelungește cu încă 12 uni perioada de implementare a Legii nr. 337/2022 privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli.
Deși reflectarea în evidența contabilă a autorităților/instituțiilor bugetare a cheltuielilor de reparații curente/capitale, la prima vedere, pare a fi una destul de simplă, totuși încă mai există interpretări diferite cu privire la modul de contabilizare a acestor operațiuni economice.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *