Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Proiectul a fost elaborat în urma recomandărilor experţilor Comisiei Europene şi se referă la corespunderea Programului Agent economic autorizat (AEO) din Republica Moldova cu cel al Uniunii Europene, în perspectiva recunoaşterii reciproce a agenţilor economici autorizaţi între ţara noastră şi UE.
Serviciul Fiscal de Stat continuă acțiunile de conformare voluntară și informare a cetățenilor privind riscurile fenomenului „salariului în plic” și muncii ”la negru”. În acest scop au fost selectați 125 de contribuabili din toate domeniile de activitate economică ale Republicii Moldova (agricultură, comerț, producerea şi comercializarea produselor de panificare şi patiserie, construcție, producerea betonului, hârtiei etc.).
Serviciul Fiscal de Stat atenționează contribuabilii care utilizează în activitatea lor mașini de casă și control: potrivit prevederilor punctului 8 lit. e) din Regulamentul cu privire la aplicarea mașinilor de casă și control (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998) contribuabilii sunt obligați să utilizeze MCC în stare funcțională.
În primele nouă luni ale anului 2016, în Moldova a fost comercializată benzină și motorină în valoare de aproape 6 mld. de lei. Dintre acestea, peste 2,433 mld. de lei au fost achitate pentru cumpărarea cu amănuntul a benzinei, iar alte 3,563 de mld. de lei — pe motorina cumpărată de la stațiile de alimentare cu combustibil.
În Moldova numărul utilizatorilor de telefonie mobilă continuă să crească. În 9 luni ale anului curent numărul acestora a crescut cu 63,7 mii (+ 1,4%),înregistrând 4,49 mil. cartele SIM.
Polonia și-a anunțat disponibilitatea de a susține Moldova în dezvoltarea economică echilibrată și durabilă a orașelor, precum și în crearea unei politici naționale de dezvoltare urbană.
1. (29.1.7.1.28) Care este modul de impozitare cu impozitul pe venit a ajutorului material acordat angajaților?
Care cheltuieli potrivit prevederilor Codului fiscal limitează suma cheltuielilor permise spre deducere în scopuri fiscale, precum și corectitudinea confirmării documentare a acestora? Inițial este necesar de menționat că nu în toate cazurile sumele cheltuielilor constatate în contabilitatea financiară sunt identice cu cele recunoscute în scopuri fiscale de impozitare.
În 2016, din Republica Moldova au fost exportate 1,39 mil. litri de divinuri și brandy îmbuteliate.
Republica Moldova și Republica Belarus vor semna un Acord de colaborare ce prevede dezvoltarea sistemului de facilitare a comerțului reciproc, pe baza schimbului de informații privind deplasarea mărfurilor și mijloacelor de transport dintre ambele ţări. Acordul dat a fost susținut de Guvern.
În Monitorul Oficial din 22 iunie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului cu privire la acreditarea instituțională și la autorizarea de funcționare provizorie a programelor de formare profesională din învățământul profesional tehnic. Aceasta vizează instituţia privată de învăţământ „Colegiul de Studii Administrative și Fiscale” și acordarea acreditării pentru instituţia de învăţământ privată „Colegiul „MondostudArt”.
Proiectul regulamentului ce stabilește condițiile și procedura de acreditare a platformelor electronice de achiziții (PEA) în cadrul MTender, inclusiv condițiile și procedura de acreditare și sistare a acreditării, dar și atribuțiile Comisiei de acreditare a PEA este propus spre consultare de Ministerul Finanțelor. Conform documentului, în componența Comisiei, care reprezintă un organ colectiv cu statut permanent, abilitat cu funcția de luare a deciziilor privind acreditarea PEA, va fi inclus un secretar de stat al Ministerului Finanțelor, care va avea funcția de președinte al Comisiei.
Poate persoana fizică care nu practică activitate de întreprinzător să solicite restituirea sumei impozitului pe venit achitată în plus? Ce documente urmează a fi prezentate?
Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul hotărârii de Guvern privind aprobarea priorităților de politici sectoriale pentru anii 2019-2021. Documentul a fost elaborat pentru atingerea obiectivelor stabilite în Strategia națională de dezvoltare „Moldova 2020” – creșterea bunăstării, siguranței și calității vieții cetățenilor Republicii Moldova. Proiectul oferă o viziune clară a priorităților guvernării din Moldova pentru perioada 2019-2021, iar scopul final este obținerea unui impact economico-social pe fiecare dintre dimensiunile identificate prin accelerarea reformelor instituţionale, consolidarea capacităţilor autorităţilor publice, sporirea calităţii serviciilor publice.
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative ce vizează realizarea politicii fiscale și vamale pentru anul 2018 (în continuare – PFV 2018) a fost propus spre dezbateri publice începând cu 30 iunie curent, fiind organizată o ședință cu participarea tuturor părților interesate odată cu finisarea recepționării propunerilor.
Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de ieri, majorarea cu 20 la sută a salariilor la asistenții sociali comunitari, incepând cu 1 ianuarie curent.
Republic of Moldova Name of Project: Tax Administration Modernization Project (P127734) IBRD Loan or IDA Credit No: IDA Credit No. 5829-MD and IBRD Loan No. 8625-MD Identification Number: TAMP/4/IC-4
Vineri, la Chişinău, a fost celebrată Ziua Mondială a Justiţiei Sociale. În cadrul evenimentului a fost semnat un nou Program de cooperare între Republica Moldova şi Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM).
Economiștii Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) au realizat o notă analitică, care scoate în evidență faptul că Banca Națională a Moldovei încearcă să își impună poziția pe piața de capital, devenind regulator și concomitent proprietar al unei părți din infrastructura acesteia.
Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței va desfășura în semestrul III al anului curent 64 de verificări planificate, potrivit Graficului controalelor pentru anul 2019. Printre companiile ce urmează a fi supuse controalelor de către APCSP sunt: SA Combinatul de articole de carton; ÎS Fabrica de sticlă Chișinău; SRL „Artizana Grup”; SA ICAM; SRL Petrom Moldova; Î.M Piața agroalimentară din Drochia; SA Supraten etc. Domeniile de control vizează supravegherea pieței privind produsele nealimentare și conformitatea serviciilor, metrologie și siguranța ocupațională.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *