Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a acceptat astăzi cererea de demisie a directorului general al companiei ”Air Moldova”, Mircea Maleca. Cererea a fost depusă la minister încă săptămîna trecută, informează Noi.md.
În Monitorul Oficial Nr. 216-228 (6139-6151) de mâine, 30 iunie 2017, vor fi publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova • Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 354/2004 cu privire la formarea bunurilor imobile (nr. 84, 25 mai 2017) şi Decretul pentru promulgarea ei
Pentru o buna funcționare și realizare a sarcinilor trasate în fața unei autorități locale aceasta are nevoie de surse financiare.
Secretarul de stat al Ministerului Economiei, Angela Susanu, a reprezentat țara noastră la conferința cu genericul „Stimularea investițiilor pentru competitivitate în Europa de Sud-Est”, organizată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) la Paris în perioada 19-20 aprilie.
Directorul general al combinatului de panificaţie din Chişinău „Franzeluța”, Victor Cojocaru și-a dat demisia din funcție.
Serviciul Fiscal de Stat s-a întrunit, recent, cu reprezentanții contribuabililor mari care comercializează țigări cu amănuntul pe întreg teritoriul țării. Scopul ședinței l-a constituit conformarea benevolă la cadrul legal a contribuabililor care practică acest gen de activitate.
În Monitorul Oficial din 30 octombrie, a fost publicat Ordinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină nr. 368-A din 19.08.2015 despre aprobarea formularelor listelor de evidenţă nominală a persoanelor asigurate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală.
Republica Moldova și Georgia vor negocia proiectul Acordului privind constituirea Comisiei interguvernamentale mixte de colaborare economică, aprobat printr-o decizie de Guvern. Negocierile și, ulterior, semnarea, se vor desfășura în perioada 27- 28 aprilie 2017, la Tbilisi, unde astăzi și mâine va avea loc prima ședință a Comisiei.
Angajaţii celor trei bănci aflate în proces de lichidare sunt îndemnaţi de reprezentanţii sindicatelor să nu cedeze presiunilor la care sunt expuşi în prezent şi să nu scrie cereri de demisie din proprie iniţiativă. În cazul depunerii cererilor, ei nu vor mai putea beneficia de drepturile ce le sunt asigurate prin lege.
Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură (AIPA) va fi reorganizată în baza Legii cu privire la principiile de bază ale activității de subvenționare în agricultură și mediul rural, adoptată de către Parlament la 16 decembrie 2016 și publicată recent în Monitorul Oficial (03.03.17).
În Monitorul Oficial Nr. 85-91 (6008-6014) de mâine, 24 martie 2017, vor fi publicate următoarele documente oficiale.
Guvernul a aprobat o decizie, prin care vor fi inițiate negocieri, cu semnarea ulterioară a Addendum-ului la Acordul de finanțare dintre Executivul de la Chișinău și UE privind Programul de Suport al implementării reformei învățământului vocațional/tehnic din Moldova. Prin Addendumul propus Ministerul Educație solicită extinderea termenului de implementare a acestui proiect de la 31 decembrie 2016 la 10 iulie 2017.
În Monitorul Oficial Nr. 155-161 (6078-6084) de mâine, 19 mai 2017, vor fi publicate următoarele documente oficiale PARTEA I Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
La ultima ședință a Guvernului condus de Chiril Gaburici au fost votate cele mai multe legi din ultima perioadă. Din cele peste 66 de proiecte doar reforma CNI, și proiectul privind declararea averii și intereselor personale nu a fost susținută, astfel aceste proiecte nu vor ajunge în Parlament pentru examinare. Restul însă, au fost votate de guvernul Gaburici, relateaza timpul.md.
În legătură cu modificările efectuate prin Legea cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative nr. 138 din 17 iunie 2016 (Monitorul Oficial, 2016, nr. 184-192
Într-un interviu, guvernatorul băncii centrale a Moldovei, Sergiu Cioclea, și ministrul Finanțelor al Republicii Moldova, Octavian Armasu, au vorbit despre modul în care țara a depășit anii care au condus la programul FMI și despre sarcinile pe care le văd în continuare, înainte ca Republica Moldova să poată să stea din nou în picioare. Economia moldovenească a trecut printr-un patch brut, dar sa îmbunătățit recent. Cum ați abordat cele mai mari provocări?
Situaţia încasărilor din TVA în România s-a înrăutăţit inexplicabil în luna iulie. Dacă pe primele şase luni din an încasările din TVA au scăzut cu 4%, an la an, în iulie faţă de iulie 2016 ele sunt mai mici cu 8%. Gaura pe tot anul poate ajunge la 6 mld. lei. Dacă trendul continuă şi vom avea o scădere pe semestrul doi de 8%, atunci vor lipsi din buget 6 mld. lei, faţă de programarea de 54 mld. lei. Astfel, Finanţele şi-au propus să strângă din TVA 54 mld. lei, dar, dacă această tendinţă din iulie se va menţine, vor strânge, în realitate, doar 48 mld. lei. În 2016, încasările din TVA au fost de 52 mld. lei. De aici vine, cel mai probabil, nervozitatea din cadrul partidului de guvernământ care se vede complet descoperit şi încearcă, prin reinventări de taxe, să acopere golurile.
”Fabrica de sticlă din Chișinău” a pierdut la Curtea Supremă a Justiție, într-un dosar în care a acționat în judecată Serviciul Fiscal de Stat (SFS). La sfâșitul anului 2014, întreprinderea s-a adresat în instanță, după ce SFS a adoptat o decizie în care se menționa că fabrica nu și-a onorat corect obligațiunile fiscale către buget și i-a fost restituit TVA, într-un volum mai mare, cu peste 2 milioane de lei.
Pentru a facilita comerțul și a oferi cetățenilor accesul la o piață diversă de produse, guvernele Republicii Moldova și Republicii Populară Chineză au inițiat discuții privind semnarea unui acord de liber schimb, care este o componentă importantă a agendei Regulamentului de lucru al comitetului de cooperare. Anunțul a fost făcut dumunică de către vicepremierul Octavian Calmîc în cadrul ”Belt and Road Forum for International Cooperation”, care se desfășoară în capitala Chinei, orașul Beijing.
Cabinetul de miniştri în exerciţiu, în ultima sa şedinţă a aprobat cererea de demisie din funcţia de Secretar General al Guvernului a lui Victor Bodiu. “Victor Bodiu porneşte de la ideea că a lucrat cu guvernele, care s-au perindat din anul 2009 încoace, şi în momentul în care noi ne-am prezentat demisia, e datoria lui să secundeze această hotărîre a Executivului,” — a precizat Iurie Leancă.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *