Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului ,,În cazul transferării sumelor la contul creditorului, creanţa se consideră stinsă din momentul în care suma datorată este înscrisă în contul creditorului” din art. 41 alin. (3) din Codul de executare (CE), ridicată de către autorul sesizării în dosarul nr. 2-4479/2017, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani. Prin încheierile executorului judecătoresc s-a dispus intentarea procedurii de executare în baza titlului executoriu, emis de Judecătoria Râşcani, mun. Chişinău, privind încasarea de la Compania de asigurări ,,Z” (CA „Z”) în beneficiul cetățeanului ,,X” şi BC ,,Banca comercială” SA a despăgubirii de asigurare în mărime de 311096 lei, a dobânzii de întârziere în mărime de 97428,40 lei şi a penalităţii în mărime de 55997,28 lei (în total, 464521,68 lei),
§1. INTRODUCERE Codul civil al R. Moldova, în redacția adoptată la 6 iunie 2002 (pe care în continuare –„redacția anterioară”), deși avea o reglementare oarecum bună și detaliată a rezoluțiunii contractului, nu tot timpul era clară și unitară. Legea privind modernizarea Codului civil (CC) și modificarea unor acte legislative nr. 133 din 15 noiembrie 20181 (în continuare – „Legea de modernizare”), introduce un nou capitol în Cartea a 3-a, Titlul I, al CC, denumit Neexecutarea obligației, care cuprinde art. 901-946. El este unul din capitolele-cheie ale modernizării propuse la CC. În primul rând, fiindcă reglementările sale înlocuiesc complet nu doar fostul capitolul V (Efectele neexecutării obligației), ci
În conformitate cu prevederile statuate de art. 8 alin. (2) lit. e) al Codului fiscal (CF), contribuabilul este obligat să achite la buget, la timp şi integral sumele calculate ale impozitelor şi taxelor, iar în cazul în care contribuabilul nu respectă obligațiile menționate, în corelare cu prevederile imperative ale art.229 alin. (2) al CF, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) este în drept de a emite dispoziții privind suspendarea operațiunilor la conturile bancare ale contribuabilului.
Modul de închidere a exercițiului financiar-contabil anual, de întocmire, aprobare și prezentare a rapoartelor financiare de către autoritățile și instituțiile (entitățile bugetare) din sistemul bugetar pentru anul 2020 este reglementat de următoarele acte normative de bază: • Legea contabilității nr. 113-XVI din 27.04.2007 (Legea nr. 113/2007); • Legea finanțelor publice și responsabilității bugetarfiscale nr. 181 din 25.07.2014 (Legea nr. 181/2014); • Legea privind finanțele publice locale nr. 397/2003 (Legea nr. 397/2003), • Normele metodologice privind executarea de casă a bugetelor componente ale bugetului public național și a mijloacelor extrabugetare prin Contul Unic Trezorerial al MF (OMF nr. 215 din 28.12.2015), modificat prin OMF nr. 8 din 15.01.2020;
La momentul actual, un interes deosebit pentru contabili prezintă modificările Standardelor Naționale de Contabilitate care vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2020. În acest sens, se prezintă explicații detaliate cu referință la modificările efectuate pentru fiecare standard care pot fi utile contabililor în funcție de particularitățile activității entității în cadrul căreia activează. Pct.3 în redacție nouă a SNC ”Creanțe și investiții financiare” care cuprinde domeniul de aplicare, stabilește că acesta se aplică tuturor creanţelor şi investiţiilor financiare pe termen lung şi scurt, iar cazurile de neaplicare a standardului și de aplicare a IFRS au fost excluse.
Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt va fi diminuată cu 2 puncte procentuale și va constitui până la 5,5% anual. Anunțul a fost făcut de Guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu, în cadrul unui eveniment, fiind prezentate deciziile Comitetului executiv ale BNM din 11 decembrie. Această decizie vine ca urmare a Raportului asupra inflației din luna octombrie, unde noi deja am prevăzut că, în anul 2020, vom avea un mediu mai dezinflaționist, adică o inflație mică, spre deosebire de anul 2019, când am avut o inflație destul de înaltă, care la sfârșitul lunii noiembrie a constituit 7,1% și, probabil, va mai crește puțin în luna decembrie, a menționat Octavian Armașu.
Delegația Republicii Moldova condusă de ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, și guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Octavian Armașu, au participat la şedinţele anuale ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Grupului Băncii Mondiale, desfășurate la Washington, în perioada 14-20 octombrie 2019.
În conformitate cu Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr.845/1992, entitatea este obligată să păstreze mijloacele băneşti în instituţii financiare şi să-și achite obligațiile față de bugetul public naţional, angajaţii, creditorii, precum şi să-și onoreze celelalte obligaţii de plată prin sistemul financiar-bancar, în modul stabilit de actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei. Întreprinderea este liberă să deschidă conturi bancare și să efectueze operațiuni cu acestea, respectând normele impuse de legislația bancară.
Ministerul Finanțelor anunță că numărul beneficiarilor Programului Facilitatea de Creditare a Tinerilor este în continuă creștere. Până la momentul actual, 76 de tineri antreprenori au beneficiat de credite avantajoase în cadrul Programului în sumă totală de circa 45 mil. lei. Afacerile finanțate sunt amplasate în 20 de raioane ale țării. Cele mai multe credite au fost acordate în UTA Găgăuzia – 15. Sumă totală a acestora a atins 13,1 mil. lei. În raionul Râșcani sunt 9 beneficiari, care au obținut credite în valoare de 3,8 mil. lei. Câte 6 credite au fost acordate tinerilor antreprenori din raionul Glodeni și municipiul Chișinău, suma totală a finanțării constituind 3,8 mil. lei și, respectiv, 2 mil. lei.
1. Destinația și importanța sistemului PERLAS în analiza activității AEÎ Asociațiile de economii și împrumut (AEÎ) prezintă anual, trimestrial și lunar către Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), dar și altor părți interesate situații financiare și rapoarte speciale, în conformitate cu prevederile Indicațiilor metodice privind particularitățile contabilității și prezentării informațiilor în situațiile financiare ale asociațiilor de economii și împrumut (aprobate prin ordinul MF nr. 166 din 30.12.2016, în continuare – Indicații) și Instrucțiunea cu privire la raportarea asociațiilor de economii și împrumut (aprobată prin Hotărârea CNPF nr. 54/3 din 11.12.2017, în continuare - Instrucțiunea), care stabilesc formele și regulile de întocmire și prezentare a situațiilor financiare și rapoartelor specifice (în continuare – rapoarte).
Autoritățile trebuie să prevadă o serie de măsuri fiscale pentru diminuarea inegalităților, cum ar fi reintroducerea sistemului progresiv de impozitare, însă după o evaluare de impact sau combaterea evaziunii fiscale. Aceste și alte recomandări de politici sunt incluse în Raportul de Stare a Țării, ediția 2019, elaborat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung (FES). Principalele mesaje ale publicației au fost prezentate în cadrul Conferinței Macro 2019: Atenuarea inegalităților — o precondiție fundamentală pentru o creștere economică durabilă.
Persoana fizică D. s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată către compania aeriană X din RM. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 24 februarie 2017, a achiziţionat de la compania aeriană biletul la cursa Chişinău-Birmingham (Marea Britanie) pentru data de 31 august 2017. Fiind prezent la data indicată la Aeroportul International Chişinău, D. a observat că acest zbor nu apărea pe monitoarele curselor aeriene, motiv pentru care clientul s-a adresat reprezentanţilor companiei X, iar aceştia i-au comunicat despre anularea zborului respectiv. În aceeaşi zi, reclamantul a depus o cerere către reprezentanţa companiei din cadrul aeroportului, iar a doua zi, acesta s-a adresat cu o plângere nemijlocit la sediul companiei aeriene.
Societatea cu răspundere limitată „Y” a contractat un credit, pe care nu l-a restituit. În conformitate cu hotărârea judecății, „Y” SRL este obligată să transmită băncii un mijloc fix gajat. Cum urmează a fi transmis mijlocul fix gajat? Potrivit Legii cu privire la gaj nr. 44-XV din 30 iulie 2001, gajul este o garanție reală în al cărei temei creditorul gajist poate urmări bunul gajat având prioritate față de alți creditori, inclusiv față de stat, la satisfacerea creanței garantate. Bunul gajat se transmite în posesiunea creditorului gajist benevol ori silit. În cazul în care transmiterea se execută silit, nu este obligatoriu ca cererea creditorului gajist privind transmiterea silită să fie adusă la cunoștința celui care trebuie să transmită bunul gajat. Este obligatorie însă aducerea la cunoștința acestuia a hotărârii judecătorești privind transmiterea silită.
Deținerea informațiilor şi indicilor, susținute prin probe aflate în posesia organelor de control şi a altor instituții de stat despre existența situațiilor privind încălcarea prevederilor Legii nr. 202 privind contractele de credit pentru consumatori va fi considerată temei pentru efectuarea controalelor inopinate asupra unei persoane, în baza evaluării riscurilor, precum şi pentru emiterea inspectorului delegaţiei de control. Această prevedere este inclusă în Legea privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, odată cu publicarea în MO din 29 iunie curent a Legii nr. 94 din 31 mai 2018 pentru modificarea și completarea unor acte legislative. Toate modificările şi completările operate prin această Lege ţin de informarea corectă şi deplină a beneficiarilor de credite şi protecţia drepturilor acestora.
Întreprinderea noastră a contractat un împrumut în numerar, fără dobândă, de la o persoană fizică. Suma va fi restituită creditorului peste două luni. Urmează să reflectăm această sumă drept venit, cu efectuarea încasărilor băneşti în numerar prin intermediul mașinii de casă și control? Principale acte normative care reglementează domeniul aplicării echipamentelor de casă și de control sunt: • Codul fiscal nr. 1163/1997 (CF) • Codul contravențional nr. 218/2008 (CC) • Hotărârea Guvernului 141/2019 cu privire la aplicarea echipamentelor de casă şi de control la efectuarea decontărilor
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului consideră că produsele horticole autohtone ar putea fi mai competitive pe plan internațional datorită mobilității producătorilor (companii mici, suprafețe mici, adaptabilitate relativ ușoară) și promovării anumitor produse pe diverse piețe noi, de nișă, dar și poziționării geografice a țării. Avantaje competitive ar trebui să fie și implementarea tehnologiilor noi în domeniul producerii, post-recoltării și marketingului agricol. Prevederile sunt incluse în Programul de dezvoltare a horticulturii pentru anii 2019-2025, propus de autoritate pentru consultări publice. Documentul reflectă politicile Guvernului cu privire la eforturile și intervenţiile în sectorul horticol, acestea fiind direcţionate spre dezvoltarea domeniului, care este extrem de important pentru economia națională, fiind inclus și în Strategia Națională de dezvoltare agricolă și rurală pentru anii 2018-2020.
Deja 102 tineri din 26 de raioane ale țării au beneficiat de susținere financiară în cadrul Programului Facilitatea de Creditare a Tinerilor. Suma totală a creditelor acordate prin intermediul Instituțiilor Financiare Participante în cadrul programului este de 66,5 mil. lei, anunță Ministerul Finanțelor. Mijloacele bănești au fost investite în procurarea tehnicii agricole, echipamentelor pentru sisteme de irigare de scară mică, îngrășămintelor minerale, utilarea camerelor frigorifice, sere, material săditor, semințe, conectare la rețele electrice și apeduct, utilaje de fabricare a mobilei. Programul a fost lansat cu scopul promovării și încurajării tinerilor antreprenori, creării locurilor de muncă noi prin reducerea dobânzilor la creditele noi contractate prin băncile comerciale. Astfel, rata dobânzii la creditele acordate tinerilor participanţi ai Programului este redusă cu cel puțin 2% în raport cu rata dobânzii de referință anuală.
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) comunică că profitul net al instituțiilor de creditare nebancare din Republica Moldova în anul precedent a constituit 689,3 mil. lei, majorându-se cu 29,2% față de anul 2017, când profitul a atins cifra de 533,36 mil. lei. Clasamentul este condus de Easy Credit cu 173,37 mil. lei și Iute Credit cu 136,76 mil. lei, cee ace constituie 45% din profitul net obținut de organizațiile non-bancare. Conform datelor prezentate de CNPF, din totalul celor 176 de organizații de microfinanțare 50 au suportat pierderi în anul 2018, cele mai mari fiind înregistrate de Credits 2 (-7,7 mil. lei), Credit-Profit (-4,3 mil. lei) și Credit Nobil (-3,3 mil. lei).
Întreprinderea cu capital străin a primit, în anul 2014, un împrumut în USD, suma (pâna la 100 000), dobânda zero de la o companie străină si a fost înregistrat la BNM. In anul trecut ni s-a anunțat ca întreprinderea debitoare si-a încheiat activitatea, prin urmare, datoria fata de ea a rămas încă nerambursată. Întrebarea este care este procedura de casare a acestei datorii?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *