Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Pentru recuperarea accelerată a întârzierilor în dezvoltarea regiunilor privind îmbunătățirea accesului cetățenilor, indiferent de zona de reședință, la infrastructura de bază tehnico-edilitară și socială, precum și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor din gestiunea autorităților publice locale în vederea reducerii poverii costurilor energetice și creșterii rezilienței climatice, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat conceptul
Deficitul balanței comerciale în luna decembrie 2022 a fost de $524,3 mil., fiind cu $21,8 mil. mai mare față de cel înregistrat în luna noiembrie 2022 și cu $95,1 mil. decât indicatorul din luna decembrie 2021.
Fenomenul salariilor „în plic” și desfășurarea muncii „la negru” se referă la practicile ilegale și neregulate în cadrul unui raport de muncă, care, în rezultat prejudiciază economia și societatea în întregime,
În Monitorul Oficial 01.09.2023 a fost publicată Legea nr. 247 din 31.07.2023 în temeiul căreia a fost modificată Legea nr. 1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului (în continuare – Legea nr. 1540/1998), în vigoare din 01.10.2023. Legea nr. 247/2023 stabilește în art. II, alin. (3) că Guvernul,
Lista proiectelor de asistenţă tehnică în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internaţionale, pentru aplicarea scutirilor la impozitul pe venit, accize, taxe vamale, taxe pentru efectuarea procedurilor vamale, taxe pentru poluarea mediului şi aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere, va fi completată cu încă 45 de proiecte noi. Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi, 9 noiembrie curent, proiectul de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 246/2010, care conține lista respectivă.
Într-o economie modernă, crearea unui climat de încredere și transparență între agenții economici și autoritatea fiscală este esențială. Desemnarea contribuabilului onest de către Serviciul Fiscal de Stat (SFS) are ca scop consolidarea conformării fiscale și sprijinirea companiilor care își respectă cu rigurozitate obligațiile fiscale. În acest context, Regulamentul aferent stimulării morale (non-financiare)
Reprezentanții Direcției deservire fiscală Căușeni și directorul Serviciului Fiscal de Stat, domnul Petru Rotaru au avut o discuție cu foștii titulari de patentă din raionul Căușeni, în cadrul unei companii de informare, desfășurată de comun cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, al cărei scop este acordarea suportului necesar pentru tranziția la noul regim fiscal – activitatea independentă.
Prim-ministrul Ion Chicu a convocat o ședință în baza informației despre problemele semnalate de oamenii de afaceri, care declară existența deficitului de forță de muncă disponibilă. Deficitul este cantitativ și calitativ, afectează direct competitivitatea afacerilor locale și compromite intențiile investiționale. Între timp,Programul de Acțiuni al Guvernului 2020-2023 este concentrat pe atragerea investițiilor, industrializarea țării și crearea locurilor de muncă. În opinia participanților la ședință, deficitul va deveni acut în sezonul desfășurării lucrărilor planificate pentru anul 2020 de construcție a drumurilor, când va fi solicitat un volum mare de resurse umane. Insuficiența forței de muncă poate compromite realizarea programului de acțiuni, motiv pe care companiile solicită simplificarea procesului de aducere a forței de muncă din afara RM.
Programul UE Fiscalis va contribui la îmbunătățirea schimbului de informații în domeniu, va fortifica capacității administrative și, totodată, va consolida abilitățile IT prin dezvoltarea și operarea sistemelor electronice.
Politica bugetar-fiscală și vamală reprezintă un proces complex și de importanță majoră pentru comunitatea Asociației Businessului European. În cadrul întregului proces de consultare a politicii date, EBA este una dintre cele mai puternice porta voce a mediului de afaceri.
Ministerul Economiei a inițiat procesul de consultare publică a proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative: Dezvoltarea afacerilor la distanță în Republica Moldova /Contactless Business in Moldova”.
În temeiul art. 27 din Legea nr. 181/2014 finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale (în continuare – Legea nr. 181/2014) şi în scopul reglementării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
Prohibiția de import în Republica Moldova a plasticului reciclat utilizat ca adaos în mixtură asfaltică pentru reducerea cantității de bitum poate fi exclusă. Proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative este înregistrat în Parlament. Potrivit autorilor, această tehnologie este aplicată în peste 50 de țări și a demonstrat că drumurile reparate cu utilizarea materialului din plastic reciclat sunt mai calitative și mai durabile, fiind vorba despre un asfalt de calitate superioară, mai ieftin, deoarece sunt utilizate deșeuri din plastic, iar însuși învelișul este de 10 ori mai durabil decât asfaltul obișnuit.
În Monitorul Oficial din 20 decembrie curent a fost publicat Ordinul nr. 116 din 11 decembrie 2023 cu privire la modificarea Clasificației bugetare.
Prin Legea nr. 313/2024 au fost aprobate o serie de modificări la Legea insolvabilității nr. 149/2012. Printre principalele modificări se numără: - introducerea plafonului de 10 salarii medii pe economie de la care poate fi iniția procedura de
În scopul utilizării optime de către salariați a zilelor de repaus și de sărbătoare nelucrătoare, conducătorul unității, după consultarea reprezentanților salariaților, este în drept să transfere zilele de repaus (de lucru) în alte zile. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la zile de sărbătoare oficiale.
Centrele unificate de prestare a serviciilor publice vor fi instituite în vederea eficientizării prestării serviciilor publice, sporirea accesului la servicii publice, reducerii sarcinilor administrative și minimalizării costurilor serviciilor date atât pentru beneficiari de servicii, cât și indirect pentru prestatorii de servicii publice, precum și informării, promovării utilizării serviciilor electronice, abilitării și dezvoltării competențelor digitale.
Datele din banca de date a SI „e-AEO” vor fi oferite autorităților administrației publice ale RM, persoanelor fizice și juridice, precum și în caz de schimb informațional între participanții la Sistem. Nivelul de acces al beneficiarului de date ale Sistemului la informația solicitată va fi stabilită de legislație, în funcție de statutul juridic al acestuia și regimul juridic al informației.
Autoritățile au elaborat proiectul legii privind emisiile industriale, ce va stabili cadrul juridic privind prevenirea și controlul poluării provocate de activitățile industriale și economice, în vederea reducerii emisiilor și prevenirii generării deșeurilor, fiind propusă crearea unui sistem de autorizare integrată de mediu. Documentul va fi examinat în cadrul ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător. Astfel, autorizaţia integrată de mediu reprezintă actul permisiv emis de Agenția de Mediu, care acordă dreptul de a exploata, în totalitate sau în parte, o instalaţie şi/sau practicarea unor activităţi economice cu risc semnificativ asupra mediului, cum ar fi: rafinarea țițeiului și a gazului, producerea cocsului,
În Monitorul Oficial de astăzi, 30 martie, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr.32 din 23 martie 2023 cu privire la modificarea Ordinului ministrului finanțelor nr.209/2015. În continuare oferim posibilitatea de a consulta integral documentul publicat. În temeiul punctului 9 subpct.11) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanțelor,
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *