Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
1. (28.21.56) Se va permite trecerea în cont a TVA aferentă procurărilor în cadrul realizării unui proiect de asistenţă tehnică sau investițional (grant), derulat pe teritoriul Republicii Moldova, care parțial este finanțat din contul împrumutului (grantului), iar parțial din alte mijloace financiare?
Compania desfășoară activitatea în domeniul IT și s-a înregistrat în calitate de rezident al Parcului IT. Pe lingă personalul de bază, care realizează activități conform profilului companiei, în cadrul întreprinderi activează și personal auxiliar precum secretare, paznic, femeia de serviciu. Cum urmează a fi impozitat salariul îndreptat în folosul angajaților rezidenților parcurilor pentru tehnologia informației, ce îndeplinesc alte activități decât cele prevăzute la art.8 din Legea nr.77/2016?
Întreprinderea, entitate nerezidentă a RM, a semnat un contract de folosința cu titlu gratuit al unui bun imobil care îi aparține cu drept de proprietate, cu o persoană rezidentă a RM. Conform condițiilor stipulate în contract, impozitul pe bunurile imobiliare se va achita de către întreprinderea rezidentă a RM. Este în drept întreprinderea – rezidentă RM să îndeplinească obligațiunile fiscale privind impozitul pe bunurile imobiliare în situația descrisă?
P.P. “Monitorul Fiscal FISC.MD” reaminteşte că până la expirarea termenului de prezentare a Declarației privind impozitul pe venit pentru persoanele fizice (formularul CET15) au mai rămas 9 zile. Concomitent comunicăm că Serviciul Fiscal de Stat şi-a modificat programul de muncă, pentru a facilita depunerea declaraţiilor de către subiecţii impunerii. Astfel, SFS va activa: — 27 aprilie 2018 – de la 08:00 până la 19:00; — 28 aprilie 2018 – de la 8:00 până la 15:00; — 30 aprilie 2018 – de la 8:00 până la 15:00; — 2 mai 2018 — de la 08:00 până la 19:00.
Astăzi, 20 iulie, Ministerul finanţelor a convocat şedinţa de dezbateri publice a setului de acte ce ţin de perfecţionarea proiectul politicii fiscale şi vamale. Scopul şedinţei de astăzi este analiza proiectului propus de Ministerul finanţelor şi ajustarea lui la realităţile existente, astfel ca să ajungem în Guvern şi Parlament cu un proiect de lege care ar reflecta necesităţile statutui, mediului de afaceri şi a societăţii pe ansamblu, a spus ministrul finanţelor, Octavian Armaşu, la deschiderea dezbaterilor.
Conform modului de executare a inspecției tehnice periodice și completarea rezultatelor, stabilit prin HG nr. 1047 din 08.11.99, înainte de efectuarea inspecției tehnice periodice obligatorii, posesorii de autovehicule sunt obligați să prezinte expertului:
În cazul în care entitatea mai are subdiviziuni în afară de sediul central, cum urmează a fi achitat impozitul pe venit reținut la sursa de plată? Conform art. 7 alin. (5) din CF, pentru executarea prevederilor art. 6 alin. (10) din CF, contribuabilii care au subdiviziuni şi/sau obiecte impozabile calculează şi sting prin achitare obligațiile fiscale aferente subdiviziunilor/obiectelor impozabile corespunzător locului amplasării acestora (cu excepția taxei pe valoarea adăugată, a accizelor, a taxelor destinate transferării în fondul rutier şi a impozitului pe venit stabilit conform cap. 71 din titlul II al Codului fiscal).
Activitatea de bază a întreprinderii constituie darea în locațiune a imobilului, situat peste hotarele RM, nerezidenților. În conformitate cu legislația fiscală a acestei țări, bunurile situate pe teritoriul ei se supun impozitării cu impozitul pe bunurile imobiliare. De Codul fiscal al cărei ţări urmează să se conducă întreprinderea la calcularea impozitului pe bunurile imobiliare și în bugetul cărei ţări trebuie să fie achitat impozitul?
Scutirea de TVA fără drept de deducere pentru proiectele parteneriatului public-privat se va aplica mărfurilor şi serviciilor specificate în anexele la contractul de în baza căruia se va efectua importul acestora. Cabinetul de miniștri a aprobat ieri un proiect de hotărâre elaborat în scopul implementării mecanismului clar și eficient pentru importul mărfurilor și serviciilor de către agenții economici – parteneri privați pentru realizarea proiectelor de parteneriat public privat de interes național.
În conformitate cu prevederile art. 5 pct. 14) din Codul fiscal (CF), organizație necomercială este persoana juridică a cărei activitate nu are drept scop obținerea venitului şi care nu folosește vreo parte din proprietate sau din venit în interesele vreunui membru al organizației, ale unui fondator sau ale unei persoane particulare. Conform prevederilor art. 52 alin. (1) din CF, la organizaţii necomerciale sunt atribuite organizaţiile înregistrate în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Control fiscal este verificarea corectitudinii cu care contribuabilul execută obligaţia fiscală şi alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, inclusiv verificarea altor persoane sub aspectul legăturii lor cu activitatea contribuabilului prin metode, forme şi operaţiuni prevăzute de Codul fiscal.
Începând cu 1 ianuarie 2018 prin Legea nr. 288 din 15 decembrie 2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative a fost abrogat art.511 din Codul fiscal, care prevedea că instituțiile medico-sanitare publice și private se scutesc de impozitul pe venitul obținut din activitatea prestărilor de servicii medicale legate de realizarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistență medicală (conform contractelor încheiate cu compania Națională de Asigurare Medicală).
Regulamentul privind organizarea şi funcționarea Serviciului Fiscal de Stat va fi completat cu o serie de funcții și atribuții, care au fost conferite SFS prin mai multe acte normative. Un proiect de hotărâre în acest sens este propus spre consultare publică de Ministerul Finanțelor.
1. (28.1.7) Dacă organizația necomercială, în decursul a 12 luni consecutive, deține un volum al livrărilor mai mare de 600 000 lei, cu excepția celor scutite şi a celor care nu constituie obiect impozabil în conformitate cu art.95 alin.(2), are aceasta obligațiunea de a se înregistra în calitate de contribuabil al TVA?
Firma X (Beneficiar) implementează proiecte finanțate din granturile, împrumuturile și creditele acordate de către Instituțiile Internaționale de Finanțare (BEI, BERD, CE, BM) care sunt incluse în Lista împrumuturilor și granturilor din contul cărora vor fi importate sau achiziționate mărfuri (lucrări, servicii) scutite de accize, plata taxei vamale, a taxei pentru efectuarea procedurilor vamale, a taxei pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului, scutite de TVA cu drept de deducere.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 184 din 26.06.2017
Instruirea continuă și dezvoltarea profesională este o parte importantă și necesară din activitatea oricărui om indiferent de domeniul în care activează. Procesul de autoinstruire este indispensabil în condițiile în care lumea informațională evoluează cu pași rapizi, iar pentru a ține piept acestor schimbări, trebuie să lucrăm permanent asupra personalității noastre.
În baza de date ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 232 locuri de muncă vacante destinate specialiștilor în activitatea financiară, economică sau comercială: contabili-șef (16), ofițeri bancari (16), economiști (9), specialiști în problemele perceperii fiscale (4) etc. ANOFM a publicat informația privind locurile de muncă vacante. Astfel, la 21 august curent, în baza de date a Agenției erau înregistrate 11190 locuri de muncă vacante, în creștere față de numărul înregistrat la începutul lunii august, când erau 11164.
Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare (CNAA) nu a implementat un sistem de management financiar și control funcțional, ceea ce a generat deficiențe în gestiunea proceselor operaționale, menționează Curtea de Conturi în Raportul auditului situațiilor financiare ale CNAA încheiate la 31 decembrie 2017. Hotărârea privind raportul auditului este publicată în Monitorul Oficial din 3 august curent. Neasigurarea unui sistem de financiar și control functional a afectat veridicitatea și credibilitatea informațiilor prezentate în rapoartele financiare privind exercițiul bugetar 2017.
Conform, art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător. Totodată, conform pct. 39 din anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 77 din 30.01.2008, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuieli caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît şi cantitativi.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *