Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Subiectele ce țin de îmbunătățirea calității transportului rutier internațional și soluționarea dificultăților din domeniu au fost puse în discuţii în cadrul şedinţelor Comisie mixte moldo-române, care s-au desfășurat în perioada 26-27 iunie, la București. Tot aici a fost aprobată decizia conform căreia transportatorii moldoveni, care merg în Bulgaria, vor putea tranzita România fără a avea nevoie de autorizații speciale în acest sens.
Consiliul Economic va avea un grup de lucru pentru atragerea investițiilor, acesta devenind un al treilea grup de lucru din cadrul Guvernului. Despre acest fapt s-a vorbit și în cadrul celei de-a doua ședință a Consiliului economic coordonată și prezidată de Prim-ministru Pavel Filip, desfășurată ieri la Guvern.
Serviciul Fiscal de Stat a organizat o întrunire cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Republica Moldova în formatul unei mese rotunde, în cadrul căreia au fost discutate aspecte specifice ale punerii în aplicare a prevederilor pachetului de legi venite să faciliteze activitatea mediului de afaceri în partea ce ține de modificarea cotelor de impozitare a salariului, a scutirilor la plata impozitului pe venit, precum și divizarea perioadei fiscale privind impozitul pe venit pentru anul 2018, în două etape distincte. Întrunirea a avut loc ieri, 15 august 2018, în incinta SFS.
Astăzi este ultima zi în care persoanele fizice ce nu practică activitate de întreprinzător pot prezenta Declarația privind impozitul pe venit pentru persoanele fizice (formularul CET15). Pentru a facilita depunerea declarației, astăzi, 2 mai 2018, Direcțiile de deservire fiscală ale SFS și Centrul Unic de Apel al SFS (08000 15 25) vor avea un program de activitate extis de la orele 8.00 până la orele 19.00. Reiterăm că subiecți ai impunerii cu impozitul pe venit sunt:
Asigurarea colectării la nivel a veniturilor la bugetul public național de către Serviciul Fiscal de Stat (în continuare SFS), este o condiție importantă și indispensabilă pentru bunul mers al dezvoltării societății. Administrația fiscală nu trebuie să se limiteze doar la încasarea dinamică a veniturilor la buget, dar și recuperarea pe deplin și în termen restrâns a restanțelor la buget.
Moldova a aderat la Coridorul feroviar internațional al Organizației Colaborării Căilor Ferate OCCF (OSDJ), ceea ce va permite ca prin Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG) să fie transportate mărfuri pe teritoriul Republicii Moldova spre/din Reni, Odesa, Iliciovsk, Poti, Tbilisi, Baku, Türkmenbaşı, Bukhara, Dzidzak, Avast, Tașkent. În acest sens, la Sesiunea XLVI-a a Consiliului Miniștrilor al Statelor Membre ale OSDJ OCCF, care a a avut loc la Bișkek, Republica Kârgâză, fost semnat un Protocol, comunică Ministerul Economiei şi Infrastructurii.
Casa Naţională de Asigurăti Sociale comunică, că din 1 aprilie 2018 toate pensiile au fost indexate cu 6,6%. Coeficientul de indexare constituie creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum pe ţară pentru anul precedent determinat în modul stabilit de Guvern. De indexare vor beneficia 705022 beneficiari de pensii stabilite conform Legii privind sistemul public de pensii nr. 156-XIV din 14.10.1998, Legii asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23.06.1993 și Legii privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl nr. 909-XII din 30.01.1992.
În conformitate cu prevederile art.124 alin.(4) din Codul fiscal, accizele nu se achită în cazul în care subiectul impunerii exportă mărfuri supuse accizelor în mod independent sau în baza contractului de comision, în cazul existenţei documentelor justificative stabilite de Guvern.
Estimarea impozitelor și taxelor prin metode și surse indirecte de către organele fiscale, inclusiv în temeiul declarațiilor angajaților din cadrul întreprinderii, activitatea căreia a fost supusă controlului fiscal. În cadrul efectuării controalelor fiscale sunt deseori folosite metode și surse indirecte de estimare a impozitelor.
Parlamentul European a aprobat hotărârea privind acordarea asistenţei macrofinanciare în valoare de 100 mil. euro pentru Moldova cu votul «pentru» al 575 de deputaţi. 76 au votat "împotrivă", iar 46 s-au abţinut. Din sumă aprobată, 40 mil. au fost convenite sub formă de grant şi 60 mil. sub formă de împrumut.
Cetățenii Republicii Moldova care activează în Estonia și au reşedinţă sau domiciliul în această țară vor beneficia de alocaţie pentru capacitate de muncă în loc de pensie pentru incapacitate de muncă, cum este practicat în prezent. Asta deoarece în Estonia a fost lansată reforma naţională, care prevede schimbarea conceptului de incapacitate în capacitate de muncă și se referă la modificarea atitudinii faţă de persoanele cu capacitatea redusă de muncă. Astfel, conceptul prevede substituirea pensiei pentru incapacitate de muncă cu alocaţia pentru capacitate de muncă.
Până la 31 iulie agenții economici pot depune cererile, în scris sau prin intermediul portalului e-Cerere, de rezervare a subvenției unice în mărime de 40 mii lei pentru fiecare loc de muncă creat, anunţă Ministerul Economiei și Infrastructurii. Actele vor fi depuse în adresa Ministerului Finanțelor. Dreptul la subvenţie unică îl au întreprinderile care nu activează în unul din domeniile incluse în lista activităţilor economice care nu au dreptul la subvenţii la crearea locurilor de muncă şi corespund următoarelor criterii:
În cadrul ședinței plenare din 18 octombrie, deputații au votat în prima lectură proiectul de lege cu privire la controlul de conformitate cu cerințele de calitate pentru fructele și legumele proaspete. Documentul reglementează modul de organizare și desfășurare a controlului asupra determinării calității pentru aceste produse. Astfel, controlul va fi efectuat la toate etapele lanțului comercial până la consumatorul final și se va aplica persoanelor fizice și juridice, excepție fiind sectorul casnic. Controalele de conformitate vor fi efectuate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, care va monitoriza și stabili un sistem de control.
Întreprinderea „X” lunar calculează şi achită salariu angajatului său, cetățean al Federației Ruse, în baza unui contract individual de muncă. Se califică oare serviciul prestat de către angajat angajatorului ca import de servicii și ce obligații privind TVA apar la angajator în cazul descris? Dacă angajatorul achită persoanei fizice nerezidente venituri sub formă de salariu pentru activitatea desfășurată în baza contractului individual de muncă, aceste venituri urmează a fi impozitate?
Organizaţiile şi cetăţenii străini, care implementează proiecte de dezvoltare sau asistenţă tehnică externă în baza unui tratat internaţional, vor fi scutiţi, în condiţiile şi în limitele stabilite de tratatul internaţional, de plata taxei de stat pentru serviciile prestate de autorităţile publice.
Astfel consideră expertul economic al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) Viitorul, Iurie Gotişan. Într-un studiu el a menţionat că „Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR) are un buget de circa 200 mil. lei pentru anul 2017, ceea ce constituie doar 0,3% din PIB, în timp ce Estonia şi Lituania alocă pentru acest domeniu circa 5% din PIB, iar Romania — peste 2,5%”.
Ministerul Afacerilor Interne propune spre consultare un proiect de hotărâre ce prevede actualizarea şi eficientizarea activității Comisiei de coordonare a activităților în domeniul migrației și azilului, creată în anul 2010. Autoritățile își doresc o mai bună coordonare a proceselor în domeniul imigrării şi emigrării străinilor, sistemului de azil, apatridiei, integrării străinilor în țară, prevenirii şi combaterii șederii ilegale, actualizarea şi eficientizarea activității Comisiei şi revizuirea componenţei acesteia.
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor vine cu un comunicat pentru producătorii și exportatorii producției vegetale destinate pieţei din Federația Rusă. Autoritatea aduce la cunoştinţa persoanelor vizate că, potrivit scrisorii Rosselihoznadzorului nr. ФС-ЮШ-3/18279 din 27 iulie 2018, informația despre producător se indică atât pe eticheta atașată la fiecare unitate de ambalaj cât și în certificatul fitosanitar pentru export din Republica Moldova în Federația Rusă.
Firma care nu are activitate, trebuie să prezinte dările de seama cu indicii zero sau nu? În conformitate cu art. 129 pct. 9) din Codul fiscal, darea de seamă fiscală este orice declaraţie, informaţie, calcul, notă informativă, alte documente, care sunt prezentate sau trebuie să fie prezentate Serviciului Fiscal de Stat privind calcularea, achitarea, reţinerea impozitelor, taxelor, primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, majorărilor de întârziere (penalităţilor) şi/sau amenzilor ori privind alte fapte ce ţin de naşterea, modificarea sau stingerea obligaţiei fiscale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *