Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat a avut o întrevedere cu un grup de executori judecătorești privind utilizarea Sistemului Informațional Automatizat „Crearea şi circulația documentelor electronice” (SIA CCDE). La întrunire au participat și reprezentanții Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”.
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii în comun cu Rețeaua Centrelor de Consultanță în Afaceri a dat startul campaniei de informare privind oportunitățile de suport în business oferite prin programele și proiectele din portofoliu ODIMM. Scopul campaniei este de a prezenta informații ample publicului larg, inclusiv viitorilor antreprenori, despre întreaga gamă de servicii oferite de ODIMM: consultanță, instruire, mentorat și finanțare a afacerilor. Pentru perioada următoare, ODIMM si-a propus organizarea a 7 sesiuni de informare ce va cuprinde tot teritoriul țării.
Produsele alcoolice și cele din tutun introduse pe teritoriul Republicii Moldova și destinate a fi consumate pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale ale RM, începând cu 1 mai 2021, sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de consum. Modul de procurare, utilizare și aplicare a timbrelor de consum este similar timbrelor de acciz. În acest sens, legislația în vigoare stabilește obligația marcării în timpul fabricării a producției alcoolice și din tutun – până la perfectarea importului acesteia pe teritoriul Republicii Moldova.
De astăzi, 1 aprilie 2021, toate pensiile vor fi indexate cu 3,89%, coeficientul de indexare constituind media creșterii anuale a indicilor prețurilor de consum pentru ultimii trei ani. Pentru indexarea pensiilor a peste 663 mii de beneficiari în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru acest an au fost planificate mijloace financiare în suma de 608 mil. lei, comunică Casa Naţională de Asigurări Sociale. Indexarea este prevăzută pentru următoarele categorii de pensii: toate pensiile stabilite şi recalculate în temeiul Legii privind sistemul public de pensii; pensiile pentru vechime în muncă; pensiile funcţionarilor publici;
Pentru a sprijini organizațiile să stabilească, implementeze, mențină și să îmbunătățească continuu un program de conformare anti-mită a fost elaborat Standardul ISO 37001 „Sisteme de management anti-mită. Cerințe cu ghid de utilizare” – primul standard internațional din domeniu, care include o serie de măsuri de monitorizare și control ce reprezintă, de fapt, o generalizare a bunelor practici din acest domeniu la nivel mondial. Standardul ISO 37001 urmează a fi implementat în țara noastră în cadrul a circa 30 de autorități de control până în anul 2023. În acest context, prin Decizia Prim-ministrului nr.30/2020, a fost creat Grupul de lucru privind implementarea standardului, al cărui activitate este asigurată de Consiliul Economic. La momentul actual Grupul de lucru este la etapa elaborării documentelor necesare punerii în aplicare a Standardului, invitând părțile interesate să vină cu propuneri privind îmbunătățirea procesului de aplicare a standardului.
Noua versiunea a portalului MTender a fost lansată la data de 1 iunie curent de către Instituția Publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (I.P. „CTIF”), în calitatea sa de operator tehnico-tehnologic. Actualizarea portalului va contribui la creșterea transparenței achizițiilor publice electronice din Republica Moldova. Versiunea actualizată a portalului www.mtender.gov.md permite o navigare ușoară pe pagina ghișeului unic și completează instrumentele funcționale dedicate utilizatorilor. Totodată, soluția actualizată oferă fiecărui cetățean posibilitatea să acceseze sistemul şi să vizualizeze orice achiziție efectuată de o anumită instituție și de pe orice platformă electronică.
МЕХИКО – COVID-19 заострил внимание на многих проблемах, с которыми уже давно сталкивается мир, включая растущее неравенство, недостаточный доступ к надлежащему медицинскому обслуживанию и образованию, а также изменение климата. Задолго до пандемии люди начали задавать сложные вопросы о глобализации и техническом прогрессе. Несмотря на создание богатства и сокращение глобальной бедности в последние десятилетия, многие люди независимо от их способностей, по-прежнему лишены экономических возможностей. Вызванный этим раскол общества представляет серьезную угрозу для долгосрочного благополучия бизнеса, граждан и экономики.
Ministerul Finanțelor și Banca de Dezvoltare a Germaniei au semnat Acordul suplimentar de finanțare și Acordul de grant pentru finanțarea proiectului „Sistemul de aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare, Moldova Centru, faza 2”, în valoare totală de 10 mil. euro. Scopul proiectului constă în îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației prin minimizarea riscurilor pentru sănătate și utilizarea eficientă a resurselor naturale prin dezvoltarea și extinderea serviciilor de alimentare cu apă în zonele rurale, în cazul dat fiind vorba de conectarea a 5 localități rurale la apeductul Chișinău-Strășeni-Călărași.
Британский Институт государственных финансов и бухгалтерского дела (CIPFA) совместно с Humentum (международной некоммерческой ассоциацией институтов развития) реализуют совместную инициативу IFR4NPO (International Financial Reporting for Non-Profit Organisations/Международная финансовая отчетность для некоммерческих организаций). Пока, как отмечают эксперты, сложно говорить о какой-то полноценной международной системе стандартов. Речь, скорее, о первых попытках создать отдельное руководство для составителей отчетности этого довольно узкого сегмента мировой экономической системы.
Dare de seamă fiscală (Declarație) reprezintă orice declaraţie, informaţie, calcul, notă informativă, alt document, care este prezentat sau Serviciului Fiscal de Stat, privind calcularea, achitarea, reţinerea impozitelor, taxelor, primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii,
Astăzi, 28 decembrie, Casa Națională de Asigurări Sociale a comunicat că, prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 206/2021 și Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489/1999, pentru anul 2022 la calcularea sumei datorate bugetului asigurărilor sociale de stat de către categoriile de plătitori stabilite în Anexa nr.3 la Legea nr.489/1999 se vor aplica următoarele tarife și termene de virare a contribuțiilor:
Banca Națională a Moldovei comunică că, la 29 ianuarie 2021, activele oficiale de rezervă au constituit $3763,78 mil., în descreștere cu $19,76 mil. în comparație cu 31 decembrie 2020, când acestea au însumat $3783,54 mil. Diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de: plățile aferente serviciului datoriei publice externe a RM: $13,27 mil.; deprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA: $13,07 mil.; plățile Ministerului Finanțelor al RM: $6,49 mil.; plățile nete din contul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă: $0,13 mil.
После прошедшего в самом конце месяца апрельского заседания в краткосрочные рабочие планы авторов международных стандартов финансовой отчетности были внесены коррективы, которые отследил портал IAS Plus, отметив попутно некоторые улучшения в формате представления. Так, в рабочем плане для удобства теперь имеются отсылки на затрагиваемые проектами стандарты. Проекты по разработке стандартов
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a menținut valorile principalelor instrumente de politică monetară la nivelul actual. Astfel, rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt este de 2,65% an, ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight – 5,15% și, respectiv, 0,15 la sută anual. Totodată, normele rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă au fost diminuate cu 2,0 puncte procentuale (până la 30,0% din baza de calcul).
ГОНКОНГ/ЛОНДОН – Быстрые изменения технологий активно стимулируют частные (нередко поддерживаемые крупными технологическими компаниями) инициативы в мире финансов, особенно в сфере платежей. В результате глобальная финансовая система достигла потенциально поворотного момента. В числе новых разработок оказались так называемые стейблкойны, которые лишены волатильности своих более известных крипто-родственников, подобных биткойну, потому что их стоимость поддерживается той или иной группой активов. Стейблкойны потенциально могут усилить конкуренцию в сфере платежей, благодаря технологиям и инновациям, помогающим сократить издержки и предложить новые услуги. Но в случае их масштабного использования в качестве платёжного средства они могут создать материальные риски для финансовой системы.
În perioada 1 aprilie – 4 iunie 2021, deținătorii de animale pot depune dosarele de solicitare a plăților directe per cap de animal la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), comunică Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM). Amintim că, la 18 noiembrie 2020, Guvernul a aprobat, prin Hotărârea nr.836, Regulamentul respectiv, conform căruia plățile directe vor fi oferite pentru trei măsuri de sprijin: Măsură 1: bovine Submăsura 1.1: Vaci din rase specializate pentru producția de lapte și mixte – 7000 lei;
По мнению ACCA и Международной федерации бухгалтеров (IFAC), технически подкованное молодое «Поколение Z» – так называют людей, родившихся в период со второй половины 90-х до второй половины нулевых – является основным катализатором изменений в бизнесе, а вот в отношении роли самого бизнеса у них пока имеются большие сомнения. Данные совместного опроса около 9 тыс. молодых людей в возрасте от 18 до 25 лет выявляют их основные страхи - за безопасность труда, благосостояние и психологическое здоровье. Немудрено, ведь эти опасения формировались
Astăzi, 30 decembrie 2020, va fi lansat, pe platformă industrială, Sistemul Informațional Automatizat „Cabinetul personal al contribuabilului”, anunță Serviciul Fiscal de Stat. Astfel, ultima actualizare a sistemului „Cabinetul personal al contribuabilului” oferă posibilitatea contribuabililor de a accesa direct din cadrul sistemului serviciile fiscale electronice în calitate de persoană fizică, precum și juridică, dacă dețin acces oferit de către administratorul companiei.
Personalul farmaceutic este compus din farmacişti-specialişti cu studii farmaceutice superioare şi laboranţi-farmacişti specialişti cu studii farmaceutice medii. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la garanţii acordate personalului farmaceutic. Cetăţenii străini şi
В связи с тем, что предельный срок подачи декларации СЕТ18 все ближе, продолжаем публиковать ответы на некоторые вопросы, возникающие у физических лиц, не осуществляющих предпринимательскую деятельность, и помогут правильно учесть и задекларировать все доходы, полученные в течение 2020 г. Является ли налогооблагаемым доходом доход полученный в виде задатка, в результате несоблюдения договорных соглашений? В соответствии со ст. 18 лит. (n) Налогового кодекса,
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *