Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La determinarea regimului fiscal privind TVA în cazul prestării serviciilor de către/către un rezident/nerezident Republicii Moldova, este necesar de a stabili locul livrării serviciilor. Conform art. 93 pct. 15) din Codul fiscal, locul livrării serviciilor se determină conform regulilor stabilite în art.111 al Codului fiscal, „Locul livrării serviciilor”. Articolul 111 alin. (1) — (3) din Codul fiscal, stabilește expres tipul serviciului și locul unde se va considera acesta ca livrat, iar pentru serviciile care nu sînt indicate în alin. (1) – (3) locul livrării considerindu-se sediul, sau, în cazul în care acesta lipseşte, domiciliul ori reşedinţa persoanei care prestează serviciile respective (alin. (4) al art.111 din Codul fiscal).
Entitățile bugetare gestionează patrimoniul public, care, în cea mai mare parte, este contabilizat în subclasa 31 Mijloace fixe. Contabilitatea operațiunilor de scoatere din evidență a mijloacelor fixe uzate și care nu se mai utilizează în activitatea acestora are o serie de particularități. În acest articol vom pune accent pe următoarele aspecte ale contabilității operațiunilor de casare a mijloacelor fixe în autoritățile/instituțiile bugetare:
Contextul global se schimbă considerabil pe fundalul condițiilor impuse de pandemia care influențează cursul firesc al lucrurilor, atât în domeniul economic, precum și cel social, cultural, educațional. Țările din întreaga lume sunt puse în situația identificării soluțiilor optime de racordare la condițiile existente. Pentru Republica Moldova, specificul anului 2020 este determinat de condiții și de împrejurări care se răsfrâng asupra sectorului economic, dar și asupra societății per ansamblu, cum ar fi: necesitatea adaptării la condițiile generate de situația epidemiologică existentă la nivel național și internațional; provocări în domeniul agricol determinate de calamitățile naturale produse;
Cabinetul de miniștri a aprobat și a prezentat Parlamentului pentru examinare proiectul legii privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor. Acesta a fost elaborat de către experții Ministerul Justiţiei și Serviciului Prevenirii şi Combaterii Spălării Banilor (SPCSB) și transpune selectiv la nivel naţional prevederile Directivelor Uniunii Europene privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului. Scopul proiectului este asigurarea securităţii statului, protejării sistemului naţional financiar-bancar, financiar-nebancar şi a liber-profesioniştilor, apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice.
Autovehiculele de epocă vor fi redenumite în autovehicule de colecție de interes istoric sau etnografic. Acestea sunt mijloacele de transport auto de orice model sau tip a cărui producție a încetat, cu o vârsta mai mare de 30 de ani ce se găsesc în starea lor originală, fără să suferit modificări substanțiale ale șasiului, caroseriei, sistemului de direcție, de frânare, de transmisie sau de suspensie, ale motorului, aripilor etc., care au participat la un eveniment istoric sau competiții și reprezintă o valoare culturală a timpurilor trecute, confirmat de instituția de stat competentă. Ieri, 23 octombrie, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind modificarea unor acte legislative.
Astăzi,19 octombrie 2018, a fost publicat Avizul Executivului la proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1018 din 17 octombrie 2018. Oferim utilizatorilor noștri posibilitatea de a lua cunoștință de acest document. ”Guvernul a examinat proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă (nr.346 din 12 octombrie 2018) de către un grup de deputați în Parlament, și comunică susținerea acestuia cu următoarele propuneri.
Potrivit normelor stabilite de Acordul de aplicare a Articolului VII al Acordului General pentru Tarife Vamale și Comerţ 1994 (GATT 1994), la care RM este parte, și prevederilor Legii nr. 1380/1997 cu privire la tariful vamal (Legea nr. 1380/1997), sunt stabilite șase metode de determinare a valorii în vamă. Astfel, ar fi bine, mai întâi de toate, a clarifica în ce moment apare necesitatea de aplicare a metodei în baza costului unitar al mărfii sau altfel numită — ,,metoda deductivă”, prevăzută de art. 15 din Legii nr. 1380/1997.
Consolidarea platformei pentru examinarea proiectelor investiționale strategice, revizuirea și aplicarea moratoriului asupra Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție, eficientizarea activității de întreprinzător și promovarea competiției loiale prin revizuirea Legii cu privire la comerțul interior sunt câteva din acțiunile prevăzute pentru componenta Economie și infrastructură în Planul anual de acțiuni al Guvernului pentru anii 2019-2020, publicat astăzi în MO. Componenta economie și infrastructură include domeniile mediului de afaceri, administrării proprietății publice, securității și eficienței energetice, amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, transportului și infrastructurii și cel al tehnologiilor informaționale.
În aceste clipe pe teritoriul Centrului Internațional de Expoziții „Moldexpo” are loc inaugurarea oficială a celei de-a XVIII ediții a expoziției ”Fabricat în Moldova” 2019. Sloganul expoziției este ”Acasă, Autentic, Autohton”. Conform informației oferite de organizatorul expoziției, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, la eveniment sunt prezenți reprezentanți ai conducerii de vârf a țării, reprezentanți ai Guvernului, ambasadori acreditați în Republica Moldova, reprezentanți ai administrației publice locale etc.
Curtea de Conturi a efectuat auditul performanței la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor cu scopul de a evalua în ce măsură aceasta asigură, prin controalele efectuate, conformitatea produselor alimentare importate. Hotărârea Curții, împreună cu concluziile și recomandările de rigoare, a fost publicată în Monitorul Oficial din 9 februarie curent.
Importul seminţelor soiurilor de plante neînregistrate în Catalogul soiurilor de plante al Republicii Moldova va fi admis, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 68/2013 despre semințe, însă cu o notificare către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, transmisă cu cel puţin 10 zile lucrătoare până la import. În Monitorul Oficial din 31 mai curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 257 din 29 mai 2019 pentru aprobarea modelelor de acte privind importul de semințe și abrogarea unei hotărâri de Guvern.
În primele 9 luni ale anului curent a crescut volumul investițiilor la construcțiile inginerești cu 36,7%, la mijloacele de transport – cu 21,5%, la clădirile nerezidențiale – cu 13,3%, la maşini, utilaje, instalaţii de transmisie – cu 8,3%. Investițiile în utilaje, maşini, instalații de transmisie rămân în continuare cu cea mai mare pondere de 32,6% din total investiții realizate, informează Biroul Naţional de Statistică. Totodată, valoarea investițiilor la clădirile rezidențiale s-a diminuat cu 4,2%.
VENITURILE ENTITĂȚII STRĂINE. Partea II Partea I. CF prevede, în art.70, că întregul venit al contribuabilului nerezident se împarte în venit obținut: în RM din activități de întreprinzător sau din munca prin contract (acord) de muncă; peste hotarele RM din activități de întreprinzător sau din munca prin contract (acord) de muncă, la determinarea venitului impozabil al nerezidenților: se va ține cont numai de venitul obținut în RM și se va permite deducerea numai a acelor cheltuieli, care vizează direct venitul menționat, supus impunerii în RM.
Companiile străine, care nu dețin o formă organizatorico-juridică în Republica Moldova, însă desfășoară activitate de întreprinzător pe teritoriul RM sau prin intermediul cărora are loc achitarea serviciilor de către persoanele fizice rezidente a RM ce nu desfășoară activitate de întreprinzător prestate prin intermediul rețelelor electronice de la alți nerezidenți, operând cu interfețe electronice, cum ar fi piețele online sau platformele, sunt considerați ca furnizori de bunuri vândute clienților din RM. În consecință, acestea vor trebui să țină evidența, să raporteze și să achite TVA pentru aceste vânzări în RM.
Dacă un avocat nerezident al RM prestează servicii profesionale unei persoane juridice din RM, se consideră acestea import de servicii?
Cadrul legal ce reglementează activitatea agenţilor economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova, dar care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar este completat de următoarele acte legislative și normative: a) Hotărârea Guvernului nr. 815 din 2 august 2005 cu privire la regularizarea traficului de mărfuri şi servicii ce constituie obiectul activităţii de comerţ exterior al Transnistriei, precum şi furnizarea de către aceştia a reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice; b) Hotărârea Guvernului nr. 1001 din 19 septembrie 2001 cu privire la declararea mărfurilor de către agenţii economici din raioanele de est ale Republicii Moldova; c) Codul fiscal.
Agenții economici care activează în regim duty-free, ale căror obiecte sunt amplasate în zona de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, ar putea să nu mai beneficieze de facilitățile fiscale și vamale. În Parlament este înregistrat proiectul de lege pentru modificarea unor articole din Codul vamal și Codul fiscal, prin care se introduce mențiunea expresă că mărfurile comercializate de către magazinele, barurile și restaurantele duty-free vor fi scutite de achitarea TVA-ului și accizei doar în cazul celor amplasate la ieșirea din țară.
Câştigul salarial mediu lunar nominal brut al unui angajat din municipiul Chișinău în trimestrul IV al anului 2018 a constituit 8385,5 lei, sporind faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 14,7% şi depăşind media pe ţară cu 20%. Datele sunt indicate în publicația «Situaţia social-economică a municipiului Chişinău în ianuarie-decembrie 2018», elaborată de Biroul Național de Statistică. Astfel, în sfera bugetară salariul mediu lunar a constituit 8203,6 lei, cu 16,8% mai mult faţă de trimestrul IV 2017, iar în sectorul real acest indicator a constituit 8422,9 lei şi s-a mărit cu 14,3% faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Structurile teritoriale de asistență socială, la solicitarea beneficiarilor de compensații, vor putea achita compensația pentru serviciile de transport la conturile de carduri bancare ale prestatorilor de servicii de plată. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune spre consultare proiectul pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1413/2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a compensației pentru serviciile de transport.
Procedura declarării şi vămuirii mărfurilor introduse/scoase de pe teritoriul vamal al ţării de către agenţii economici din raioanele de est ale Republicii Moldova, înregistraţi la Agenția Servicii Publice, se va efectua în funcţie de regimul vamal solicitat, fără perceperea drepturilor de import şi a plăţii pentru poluarea mediului, cu condiţia rămânerii mărfurilor pe teritoriul necontrolat de către organele constituţionale. Această prevedere va avea efecte asupra raporturilor juridice care au apărut începând cu 27 septembrie 2001. În Monitorul Oficial de vineri, 19 aprilie curent, a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 126 din 11.04.2019 pentru modificarea Hotărârii nr. 1001/2001 cu privire la declararea mărfurilor de către agenții economici din raioanele de est ale Republicii Moldova.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *