Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Banca Socială, aflată în proces de lichidare, a anunțat o licitație care se va desfășura pe data de 29 decembrie a anului curent. În cadrul acestuia vor fi scoase la mezat imobile în valoare totală de aproape 30 de milioane de lei.
Compania japoneză «Sumitomo Electric Bordnetze GmbH» va începe în luna aprilie procesul de construcție a uzinei de la Orhei, susține Marin Ciobanu, directorul ZEL Bălți care a fost extinsă și la Orhei.
În timp ce şomajul de două cifre devastează vieţi şi agită scenele politice din Spania şi Grecia, antreprenorii din estul în curs de dezvoltare al Uniunii Europene se confruntă cu o altă problemă: o criză a forţei de muncă, scrie Bloomberg.
Până în 2017 va fi instituit Registrul vitivinicol, Guvernul a aprobat conceptul tehnic al Sistemului informațional automatizat Registrul vitivinicol (SIA RVV). Cheltuielile de implementare a SIA RVV vor fi acoperite din bugetul de stat.
Banca de Economii continuă să recupereze banii. Astfel, instituția a anunțat o licitație cu reducere pe data de 28 decembrie a anului curent. Vor fi scoase bunuri ale companiei „Moșbani” SRL, proprietarul căreia este Mihail Moșin.
În procesul activității entității sînt situații cînd este necesar de efectuat diverse certificări, expertize sau alte tipuri de autorizări care pot fi, după caz, și obligatorii pentru a putea practica anumite activități.
În volumul total al veniturilor bugetului de stat preconizate pentru 2016 veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat vor constitui 11596,1 mil lei sau 36,9%. Acestea vor depăși suma executată pentru anul 2015 cu 1053,9 mil lei sau cu 10%.
Interviu exclusiv al fostului şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), Ion Prisăcaru, acordat corespondentului agenţiei «Infotag», Vladimir Sidorenco. Partea I. «Inovaţiile fiscale» – cum pot fi administrate «I»:: Domnule Prisăcaru, ce credeţi despre proiectele politicii bugetar-fiscale şi bugetului de stat pentru anul 2016?
Conservele de fructe şi legume, sucurile naturale şi nectarele fabricate în Moldova sunt la mare căutare la Expoziția Internațională a produselor alimentare, băuturilor şi materiilor prime „Prodexpo-2016”, care se desfășoară la de la Moscova. Expoziția este la cea de a 23-a ediție, iar din partea țării noastre la eveniment sunt prezente două companii.
Subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii sunt persoanele fizice, care desfășoară activitate de întreprinzător sau persoanele juridice (art. 290 lit. e) Codul fiscal), care dispun de unităţi de comerţ cu amănuntul, cu ridicata, de alimentaţie publică şi/sau de prestări servicii (art. 288 alin.(4) şi art. 291 lit. e) al Codului fiscal).
Membrii asociației noastre, privind susținerea businessului local, au recepționat o Reclamație de la primăria orașului, prin care sunt obligați să primească autorizație de funcționare și să achite taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii pentru mai multe obiecte, cu avertizarea inițierii unui litigiu judiciar în cazul refuzului de a achita taxa respectivă.
Persoanele fizice, proprietari ai bunurilor imobiliare, care au o suprafață mai mare de 120 m p. (cu excepția terenurilor) și valoarea estimată, apreciată de către organele cadastrale teritoriale ce depășește 1,5 milioane de lei, vor plăti un impozit pe avere, potrivit proiectului de politica bugetar-fiscală și vamală pe 2016, definitivată de Ministerul Finanțelor.
1. (5.7.1.10) Cine are obligaţia de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare în cazul în care un bun imobiliar este transmis prin moştenire sau donaţie? 2. (5.7.1.9) Este obligată persoana fizică-cetăţean să achite impozitul pe bunurile imobiliare în cazul în care bunul imobil a fost lichidat, demolat sau distrus?
În contextul necesităţii elucidării unor aspecte ce ţin de taxa pentru folosirea drumurilor, urmare a înregistrării numeroaselor solicitări parvenite de la persoanele fizice – subiecți ai impunerii cu taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în RM privind restituirea sumei taxei achitate în plus, informăm asupra modalităţii de verificare a plenitudinii achitării obligaţiilor fiscale aferente taxei menţionate, precum şi modalităţii de restituire a plăţilor în cazul constatării înregistrării supraplăţii.
Proprietarii clădirilor pentru oficii au redus prețurile în 2015 și au făcut renovări din cont propriu. Totuși, per total, sectorul imobiliar al oficiilor este într-o situație bună, relatează autorii unei analize cu referire la piața imobiliară din Republica Moldova în anul 2015.
”Modul funcțional integrat” – astfel este denumit noul proiect investițional oferit de Parcul industrial ”Tracom”.
Pe data de 06.06.2016, ora 10.00, pe adresa: mun. Chişinău, str. Constantin Tănase 9, of. 66, se va desfăşura licitaţia „cu strigare” a patrimoniului S.C. „Agroterra-Impex” S.R.L., în proces de lichidare, care constă din lotul nr. 1 – combină MDW Fortschritt E524, amplasată în r-nul Basarabeasca, s. Bașcalia, prețul 245 520,00 lei; lotul nr.2 – combină MDW Fortschritt E524, amplasată în r-nul Basarabeasca, s. Bașcalia, prețul 245 520,00 lei.
Agenţia de Dezvoltare Regională Sud a anunţat astăzi (21 ianuarie 2016) despre un concurs de elaborare a documentaţiei tehnice pentru proiectul „Casa Vinului” din Cimişlia.
La Cahul se va deschide un Parc Industrial. Un proiect al Ministerului Economiei, privind acordarea titlului Parcului Industrial Cahul a fost aprobat la ședința de ieri a Guvernului.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *