Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În anul 2021 au fost date în exploatare 8,8 mii locuințe (apartamente și case de locuit individuale), cu 17,2% mai multe faţă de anul 2020, comunică Biroul Național de Statistică. Suprafaţa totală a locuinţelor date în exploatare în anul precedent a constituit 718,8 mii m2, în creștere cu 19,3% comparativ cu anul 2020. BNS precizează că în mediul urban au fost date în exploatare 7,5 mii locuințe, în creştere cu 16,3% comparativ cu anul 2020, suprafaţa totală a acestora constituind 562,5 mii m2 (cu 18,9% mai mult faţă de cea înregistrată cu un an mai devreme).
Lista proiectelor de asistență tehnică în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale, pentru aplicarea scutirilor la impozitul pe venit, accize, taxe vamale, taxe pentru efectuarea procedurilor vamale, taxe pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului, precum şi aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere pentru mărfurile şi serviciile destinate acestora va fi actualizată.
Pe parcursul anului 2020 în Republica Moldova au fost create 5 mii întreprinderi, iar numărul entităților lichidate a atins 10,5 mii, se constată în studiul privind demografia întreprinderilor care au prezentat rapoarte statistice sau financiare în adresa Biroului Național de Statistică BNS. Conform datelor studiului, în anul trecut numărul întreprinderilor raportoare a constituit 50,5 mii, dintre care 36,5 mii sunt întreprinderi active sau circa 72,2% din numărul total de întreprinderi raportoare.
În primele 9 luni ale anului curent, în Republica Moldova au fost eliberate 3279 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, în creștere cu 50,1% față de ianuarie-septembrie 2020, comunică Biroul Național de Statistică. Astfel, în ianuarie-septembrie 2021 au fost eliberate 2442 autorizații de construire pentru clădiri rezidenţiale și 837 autorizații de construire pentru clădiri nerezidenţiale, în creștere, respectiv, cu 62,2% și cu 23,3% față aceeași perioadă din anul 2020.
Prin Legea nr. 70 din 13.04.2023 pentru modificarea unor acte normative au fost operate modificări la Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice și la Legea nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi (în continuare – Legea nr. 845/1992), întreprinderea este în drept să practice orice genuri de activitate, cu excepţia celor interzise de lege.
Urmează să depună întreprinderea municipală (ÎM) Declarația cu privire la impozitul pe venit (forma VEN 12) dacă aceasta nu a desfășurat activitate ce generează obligații de achitare a impozitului pe venit? Conform prevederilor art. 83 alin. (2) lit. c) din CF, persoanele juridice rezidente, inclusiv cele specificate la art. 512 și 513din CF, cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului sunt obligate să prezinte Declarația cu privire la impozitul pe venit.
În Monitorul Oficial din, 7 iulie, a fost publicat Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Companiei Naționale de Asigurări în Medicină nr. 560/148-A din 23 iunie 2023 cu privire la aprobarea formularelor de evidență primară și dărilor de seamă privind serviciile acordate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medical.
Declaraţia de avere şi interese personale în formă electronică (declarația electronică) se depune de către subiecții declarării specificați1 la art. 3 din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale doar prin intermediul serviciului electronic al Sistemului informațional automatizat „e-Integritate”, disponibil pe pagina web oficială a Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI), în conformitate cu formularul prevăzut în anexa nr. 1 din Legea prenotată. În MO de astăzi, 18 februarie, este publicat noul Regulament privind modul de completare a declarației de avere şi interese personale în formă electronica (Regulament).
Lista proiectelor de asistență tehnică în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale pentru aplicarea scutirilor la impozitul pe venit, accize, taxe vamale, taxe pentru efectuarea procedurilor vamale, taxe pentru mărfurile care în procesul utilizării cauzează poluarea mediului, precum şi aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere pentru mărfurile şi serviciile destinate acestora, va fi actualizată. Pe agenda ședinței secretarilor generali din 4 februarie curent a fost inclus proiectul de hotărâre de Guvern ce prevede modificarea HG nr. 246/2010, prin care a fost aprobată listă menționată supra.
Structurile de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare din Republica Moldova pe parcursul anului 2021 au fost frecventate de 178,2 mii de turiști, numărul acestora fiind de 2 ori mai mare față de anul 2020, pe fundalul reducerii indicatorului comparative cu anul 2019 cu circa 284,4 mii de turiști sau de 4,1 ori, comunică Biroul Național de Statistică. Astfel, din numărul total de turiști cazați, 109,3 mii sau 61,4% au fost turiștii rezidenți și 68,9 mii (38,6%) – nerezidenți. Comparativ cu anul 2020, numărul turiștilor rezidenți cazați în structurile de primire turistică colective a crescut de circa 1,8 ori, iar a celor nerezidenți – de 2,4 ori.
În luna octombrie 2021 întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat circa 2,2 mil. tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în luna octombrie 2020 cu 31,0%, comunică Biroul Național de Statistică. Volumul de mărfuri transportate cu transportul feroviar a sporit cu 66,1% și cel rutier cu 26,7%), însă s-a diminuat volumul de mărfuri transportate cu transportul fluvial (-48,3%) şi aerian (-10,2%). Parcursul mărfurilor, în luna octombrie a constituit 537,6 mil. tone-km, fiind în creştere cu 25,3% comparativ cu luna octombrie 2020.
Starea de urgență în sănătate publică se extinde până la 30 noiembrie 2021 inclusiv, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cu posibilitatea de revizuire a termenului respectiv în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivel național. Decizia respectivă a fost aprobată prin Hotărârea CNESP nr. 64 din 26 octombrie curent.
În Monitorul Oficial din 14 ianuarie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 23 din 12 ianuarie 2022 cu privire la aprobarea Documentului unic de program pentru anii 2022-2024, care reprezintă planificarea pe termen mediu a măsurilor de implementare a Strategiei naționale de dezvoltare regională, fiind o sinteză a programelor operaționale regionale și include lista proiectelor prioritare de dezvoltare regională, selectate în baza unui concurs, ce urmează a fi implementate în următorii trei ani.
În luna iulie 2021 cu transportul public au fost transportați 5,2 mil. pasageri, în creștere cu 23,2% față de luna corespunzătoare din anul precedent, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în luna iulie 2020 față de luna iulie 2019 de 1,9 ori. Majorarea indicatorului a fost asigurată, preponderent, de majorarea numărului de pasageri transportați cu transportul rutier cu 881,2 mii pasageri (+21,2%) și cu transportul aerian – cu 102,7 mii pasageri (de 5,7 ori). Conform datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS), în ianuarie-iulie 2021 cu transportul public au fost transportați 34,8 mil. pasageri, în creștere cu 14,1% față de rezultatele înregistrate în aceeași perioadă din anul trecut.
Правительство на заседании 26 мая утвердило План проверок за предпринимательской деятельностью резидентов свободных экономических зон в 2021 г. Так, во II-IV кварталах текущего года госконтроль запланирован у 34-х резидентов СЭЗ: 10 резидентов ЗСП «Expo-Business-Chişinău» («Firstline, «Plimed-VG, «Fujikura Automotive MLD, «Euroglass Garant» и др.); 8 резидентов ЗСП «Valcaneș» («Industrial-Invest», «Terra Impex», «DK Intertrade» и др.);
Necesitatea prezenței în mediul virtual a afacerilor este incontestabilă. Un rol foarte important în dezvoltarea unui business îi revine imaginii acestuia pe web. La rândul său, site-ul web este un instrument al afacerii, prin intermediul căruia se promovează produsele sau serviciile și se câștigă. Existența unei companii pe internet crește credibilitatea companiei în raport cu potențialii sau actualii clienți.
O problemă des abordată de Curtea de Conturi sunt erorile depistate în cadrul reorganizărilor instituțiilor bugetare și anume:
În Monitorul Oficial de astăzi, 31 decembrie, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 153 din 27 decembrie 2021 cu privire la modul de achitare și evidență a plăților la bugetul public național prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor în anul 2022. În continuare vă propunem să luați cunoștință de Ordinul publicat. Întru asigurarea achitării și evidenței plăților la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor în anul 2022,
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *