Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Delegarea salariaților în interes de serviciu este un subiect actual atât pentru mediul de business, care dorește simplificarea procedurilor, precum și pentru autorități, intenția cărora este asigurarea unui cadru normativ transparent și eficient. În acest sens, în cadrul Grupului de lucru nr. 4 „Perfecționarea procesului de delegare a salariaților” pe platforma Ministerului Finanțelor, condus de secretara
Politica bugetar fiscală și vamală pentru anul 2025 a fost adoptată în cadrul ședinței parlamentare din data de 31 iulie 2024. Astfel, Legea nr.214/2024 cu privire la modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală) a intrat în vigoare la data de 15 august 2024. Totodată, ca urmare a adoptării actului
Guvernul, în cadrul ședinței din 7 decembrie 2022, a aprobat proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative elaborat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale în scopul reducerii fenomenul de muncă nedeclarată și a salariului în plic.
În Republica Moldova toate mărfurile care trec frontiera vamală sunt supuse declarării prin perfectarea și depunerea unei declarații vamale, o declarație de depozitare temporară, o declarație sumară de intrare/de ieșire, o declarație de reexport sau o notificare de reexport de către reprezentantul în,
Calcularea mărimii contribuțiilor sociale neplătite în cazul depistării muncii nedeclarate; acordarea posibilității Inspectoratului de Stat al Muncii de a utiliza probe indirecte la calcularea prejudiciului social în cazul aplicării sancțiuni contravențion
Dialogul constant dintre mediul privat și autorități este un element-cheie al bunei funcționări a economiei. Ambele părți caută în permanență instrumente pentru a îmbunătăți interacțiunea, iar pentru a evalua această cooperare, este necesar ca periodic să se desfășoare anumite barometre/chestionare, pentru a înțelege „unde suntem” și ce trebuie de îmbunătățit.
Datele din banca de date a SI „e-AEO” vor fi oferite autorităților administrației publice ale RM, persoanelor fizice și juridice, precum și în caz de schimb informațional între participanții la Sistem. Nivelul de acces al beneficiarului de date ale Sistemului la informația solicitată va fi stabilită de legislație, în funcție de statutul juridic al acestuia și regimul juridic al informației.
Nomenclatorul codurilor birourilor şi posturilor vamale (anexa nr.8 la Ordinul nr. 346-O/2009 al Serviciului Vamal „Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea Declaraţiei vamale în detaliu”) este suplinit cu poziția 2350 – postul vamal intern Ștefan Vodă (subzona nr.10 ZEL Bălți) (PVI). Potrivit documentului publicat în MO și pus în aplicare ieri, din 1 martie 2022 codul respectiv urmează a fi inclus în Sistemul Informațional „ASYCUDA World”, fiind adus și la cunoștința părților implicate – a funcționarilor vamali, brokerilor vamali şi declaranţilor în nume propriu.
Serviciul vamal a elaborat proiectul Conceptului Sistemului informațional de gestionare a autorizației de agent economic autorizat și al Regulamentului privind modul de ținere a Registrului de stat a autorizației de agent economic autorizat, care a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat și urmează a fi supus consultărilor publice.
Conform legislației în vigoare, atât la importul, cât și la exportul mărfurilor agentul economic are obligația de plată a drepturilor de import sau drepturilor de export, încasarea cărora este efectuată de către Serviciul Vamal (în continuare – SV).
Serviciul Vamal (SV), prin prisma competențelor sale, deține un rol important în asigurarea protecției vamale a proprietății intelectuale. În conformitate cu art.3 din Legea nr.114/2014 cu privire la Agenția de Stat pentru Proprietatea
Administrațiile publice centrale și locale, instituțiile publice, în conformitate cu legislația în vigoare sunt în drept să transmită elementele patrimoniale publice (terenuri, mijloace fixe, inclusiv bunuri distincte, clădiri, edificii etc.) în gestiunea întreprinderilor de stat, municipale și altor entități similare, inclusiv entităților la autogestiune financiară și societăților comerciale cu capital public. În articolul „Patrimoniul public transmis în gestiune (economică, delegată), comodat și alte forme de folosință.
Termenul de implementare a Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice 2013-2020 se extinde pe o perioadă de doi ani. Respectiv, acțiunile prevăzute în document urmează a fi realizate până în anul 2022. În Monitorul Oficial din 29 ianuarie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 9 din 20 ianuarie 2021 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 573/2013 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice 2013-2020. Rezultatele evaluării sistemice privind implementarea Strategiei denotă o neconsecvență a termenelor de realizare a indicatorilor propuși inițial din cauza instabilității politice, precum și a situației epidemiologice.
Serviciul Vamal urmează să aprobe modelul-tip al Permisului vamal de descărcare/ încărcare/ transbordare a mărfurilor (Permisul vamal), în care se va indica tipul și cantitatea mărfii care urmează a fi descărcată, încărcată sau transbordată și termenul de efectuare a operațiunii. Proiectul ordinului cu privire la aprobarea Permisului vamal a fost inclus pe ordinea de zi a Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător. Autorii afirmă că proiectul are drept scop asigurarea corectă și transparentă a operațiunilor de descărcare, încărcare sau transbordare a mărfurilor aflate sub supravegherea vamală, prin respectarea condițiilor prevăzute de Secțiunea 1 (pct.6) și Secțiunea 13 a Regulamentului de aplicare a destinațiilor vamale
Activitățile de educație financiară lansate în cadrul Global Money Week 2021 și a campaniei naționale de educație financiară „Bugetul public este bugetul tău”, organizate de Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe în colaborare cu A.O. FINEDU continuă. Astăzi, 26 mai, ora 16:00, va avea loc al doilea webinar din seria Public Finance Talks cu tematica: „Control asupra utilizării banilor publici”, dedicat elevilor din toată țara, care are ca scop explicarea unor concepte fundamentale ce țin de controlul asupra utilizării banilor publici. Subiectul va fi prezentat de către dl Petru Rotaru, Membru al Curții de Conturi și Alexei Secrieru, Director al Inspecției Financiare.
Casa Națională de Asigurări Sociale reiterează că, la 1 aprilie 2022, pensiile şi unele prestații sociale se indexează cu coeficientul 13,94% pentru partea pensiei care nu depășește 9900 lei. Procesul de indexare și majorare a pensiilor este efectuat de către CNAS din oficiu, fără depunerea cererilor de către beneficiari. Indexarea este prevăzută pentru: pensiile pentru limită de vârstă, de dizabilitate, de urmaș; pensiile pentru vechime în muncă; pensiile funcţionarilor publici, colaboratorilor vamali, judecătorilor; plățile periodice/lunare capitalizate;
Activitățile respective reprezintă continuarea evenimentelor lansate în cadrul Global Money Week 2021 și a campaniei naționale de educație financiară „Bugetul public este bugetul tău”, și sunt organizate de Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe în colaborare cu A.O. FINEDU.
Importanța turismului în lume este în continuă creștere. Totodată, se constată și o creștere a deplasărilor în interes de serviciu, precum și a contractelor internaționale de încadrare în câmpul de muncă, încheiate de către concetățenii noștri cu companiile străine. Aceste tendințe sunt asociate cu o creștere a numărului
La 1 martie curent va intra în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 705/2019 pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor, aprobat prin HG nr.974/2016. Prevederile documentului au fost discutate astăzi în cadrul ședinței extinse a Comitetului Consultativ de pe lângă Serviciul Vamal și Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. După cum au menționat reprezentanții Serviciului Vamal, prin această hotărâre au fost introduse noi prevederi ce au ca scop îmbunătățirea procesului de declarare a valorii în vamă și țin de informarea declarantului prin actul de inspecție referitor la motivul justificat de neacceptare a prețului declarat;
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *