Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Biroul asociat de avocați este persoană juridică și este supus regimului transparenței fiscale. Plata impozitului pe venit se face, prin intermediul biroului asociat de avocați, de către fiecare avocat și avocat stagiar care activează în cadrul biroului asociat de avocați, pentru venitul propriu, prevede noua redacție a art.31 alin (2) din Legea nr. 1260/2002 cu privire la avocatură, care a intrat în vigoare la 14 iunie 2021. Modificările au fost aprobare prin Legea nr. 67/2021. Amintim, conform art. 29 alin. (1) din, profesia de avocat se exercită, la discreţia fiecărui avocat, în una din următoarele forme:
Pentru entitățile care obțin dreptul la deducerea în scopuri fiscale a cheltuielilor privind amortizarea și reparația mijloacelor fixe pe parcursul perioadei fiscale (de exemplu, în cazul trecerii de la un regim fiscal special la cel general), calcularea amortizării se va efectua proporțional lunilor pentru care acestea dețin dreptul la deducere a cheltuielilor privind amortizarea și reparația mijloacelor fixe. Această completare este parte a proiectului modificărilor la Hotărârea Guvernului nr. 704/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale care urmează a fi examinat astăzi, 10 decembrie, în cadrul ședinței secretarilor de stat.
Se vor admite spre deducere în scopuri fiscale, cheltuielile suportate de către entitate pentru combustibilul utilizat în cadrul activității de întreprinzător, ce se atestă prin foaia de parcurs a mijlocului de transport înmatriculat în Transnistria? În conformitate cu prevederile OMF nr. 24/36 din 25.03.1998, sunt aprobate trei tipuri de foi de parcurs în funcție de tipul de transport efectuat, după cum urmează: foaie de parcurs pentru autocamioane; foaie de parcurs pentru autobuze; foaie de parcurs pentru autoturisme.
Potrivit art. 83 alin.(2) din Codul fiscal, persoanele juridice rezidente, inclusiv cele specificate la art.512 şi 513, cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice, formele organizatorice rezidenţi cu statut de persoană fizică, persoanele care desfășoară activități profesionale, persoanele fizice care desfășoară activitate independentă, reprezentanţa permanentă a nerezidentului în Republica Moldova, sunt obligate să prezinte declarația cu privire la impozitul pe venit, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului. Termenul de prezentare a Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit este nu mai târziu de data de 25 lunii a treia după finele perioadei fiscale de gestiune – 25 martie, cu excepția contribuabililor care aplică o perioadă fiscală diferită de anul calendaristic.
Sistemul informațional automatizat ,,Registrul electronic al angajaților" (SIA REA) reprezintă un spațiu informațional unic pentru stocarea înscrierilor referitoare la apariția și modificarea raporturilor de muncă a angajaților, care oferă mecanisme automatizate și eficiente pentru gestionarea și monitorizarea on-line a informației despre persoanele angajate, precum și pentru analiza riscurilor nerespectării legislației, prevede proiectul hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modalitatea de ținere a Registrului electronic al angajaților și de utilizare a Sistemului informațional automatizat, inclus pe ordinea de zi a ședinței secretarilor de stat de astăzi, 8 aprilie 2021.
Potrivit Indicelui din 2021, Republica Moldova a urcat două poziții în raport cu anul 2020 și se plasează pe locul 85 din cele 184 de țări evaluate, cu un scor de 62,5 puncte (din 100) față de 62 în anul 2020. Conform analiștilor, această creștere este influențată în special de îmbunătățirea la sub-indicatorul Povara Fiscală, unde scorul a crescut cu peste 9%, de la 86,1 în 2020, până la 94 în 2021. La estimarea scorului acestui sub-indicator sunt utilizate cotele maxime ale impozitului pe venit ale persoanelor fizice și juridice, precum și povara fiscală ca procent din PIB. La sfârșitul anului 2018, cele două cote ale impozitului pe venitul persoanelor fizice de 7 și 18% au fost comasate într-o singură cotă de 12%, astfel diminuându-se semnificativ cota maximă. Conform experților, aceste schimbări fiscale au contat în estimările scorului și au avut un impact major.
Art.54 alin.(3) din Codul fiscal prevede că, în conformitate cu tratatele internaţionale privind asistenţa tehnică şi investiţională, la care Republica Moldova este parte, nu se impozitează venitul organizaţiilor statelor străine, al organizaţiilor internaţionale, precum şi venitul obţinut de către personalul străin (consultanţii) care activează în cadrul tratatelor internaţionale menţionate. Venitul angajaţilor rezidenţi, precum şi cel al agenţilor economici rezidenţi care activează în cadrul tratatelor internaţionale menţionate se impozitează în modul general stabilit, dacă tratatul internaţional nu prevede altfel. Lista tratatelor internaţionale privind asistenţa tehnică şi investiţională, la care RM este parte, precum şi proiectele de asistenţă tehnică şi investiţională se aprobă de Guvern (Hotărârea Guvernului nr.246/2010).
În cazul efectuării tranzacțiilor cu mijloacele fixe contabilii practicieni întâmpină un șir de dificultăți ce țin de documentarea, aprecierea consecințelor fiscale și raportarea operațiunilor corespunzătoare. În continuare, în baza mai multor exemple, vom încerca să oferim răspunsul la mai multe întrebări.
În perioada 28-30 aprilie, se desfășoară evenimentul Moldova Trade Forum 2021, ce are ca scop oferirea unei platforme pentru un dialog amplu cu participarea tuturor autorităților relevante (sectorul guvernamental și cel privat, organizațiile donatoare internaționale și mediul academic) cu privire la tendințele globale în comerț. La ediția din acest an sunt înregistrați participanți din circa 40 de țări. Astfel, pe parcursul celor trei zile ale forumului vor fi discutate subiecte ce vizează impactul COVID-19 asupra IMM-urilor și măsurilor de redresare, tendințe globale pentru transformarea întreprinderilor pentru un export eficient, rolul diplomației economice în promovarea exporturilor, precum și sprijinul de recuperare pentru IMM-urile care promovează o economie inclusivă, inovatoare și ecologică.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va repartiza 10 000 de laptopuri în 35 de raioane din țară, care vor ajunge la elevii din clasele V-XII, fiind asigurați astfel cu tehnică de calcul pentru a avea acces la studiile în regim online. Această cantitate va acoperi integral necesitățile elevilor din ciclul gimnazial și liceal. Astăzi, 14 aprilie, Ministerul Educației Culturii și Cercetării a recepționat primul lot în număr de 2400 de laptopuri, achiziționat prin intermediul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM). Calculatoarele urmează a fi distribuite în raioanele din țară, iar săptămâna viitoare va fi livrat și cel de-al doilea lot, în număr de 7 600 unități.
Conform art. 12 pct. 3) din Codul fiscal (CF), dividend este venitul obţinut din repartizarea profitului net între acţionari (asociaţi) în conformitate cu cota de participaţie depusă în capitalul social, cu excepţia venitului obţinut în cazurile lichidării complete a agentului economic. În continuare o să analizăm care este impactul fiscal asupra operațiunii economice de calculare și achitare a dividendelor către persoanele juridice și persoanele fizice, atât rezidenți, cât și nerezidenți ai Republicii Moldova.
Cancelaria de Stat a Republicii Moldova a inițiat procedura de concurs pentru identificarea unei persoane profesioniste și integre pentru funcția de Secretar general al Ministerului Finanțelor. Termenul limită pentru depunerea dosarului de concurs este 30 august 2019. La concurs pot participa persoanele care corespund următoarelor cerințe:
Contractul de formare profesională în învățământul dual (în continuare – ÎD) se încheie pentru o perioadă determinată, de minimum un an și de maximum 3 ani, conform cadrului normativ: instruirea teoretică se realizează în instituţia de învățământ, iar cea practică – la întreprindere. În tabelul de mai jos găsiţi norme
La momentul actual, un interes deosebit pentru contabili prezintă modificările Standardelor Naționale de Contabilitate care vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2020. În acest sens, se prezintă explicații detaliate cu referință la modificările efectuate pentru fiecare standard care pot fi utile contabililor în funcție de particularitățile activității entității. SNC ”Stocuri” la pct.5 a fost completat cu noțiunea ”valoare contabilă”, care reprezintă valoarea la care stocurile se evaluează la ieşire şi se recunosc în bilanţ/bilanţul prescurtat.
Ministerul Finanțelor a lansat astăzi, 23 martie 2021, Campania națională de educare financiară cu genericul „Bugetul public este bugetul tău”, realizată în cadrul Săptămânii Internaționale a Educației Financiare (Global Money Week 2021). După cum a anunțat secretarul general al Ministerului Finanțelor, Iuri Pașinschi, implicarea ministerului se va realiza prin acțiuni dedicate educației financiare pentru tinerii din întreaga țară, scopul primar al activităților fiind popularizarea informației ce ține de finanțe publice într-o manieră simplă și accesibilă tinerilor.
Participarea întreprinderilor mici și mijlocii la Expoziția Virtuală „SMExpo 2021”, care se va desfășura în perioada 3 iunie - 18 iunie 2021 pe platforma www.virtual-fairs.md, va fi subvenționată de stat prin intermediul “Programului de promovare a participării agenților economici la târguri și expoziții”, gestionat de ODIMM. Expoziția este dedicată întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din toate sectoarele economiei Republicii Moldova și are ca scop expunerea produselor și serviciilor acestora către o audiență fără hotare, ceea ce ar duce la facilitarea activității de business, creșterea numărului de contacte și contracte. Perioada înregistrării expozanților pe platformă este din 9 aprilie până pe 31 mai 2021.
Procesul de elaborare a politicii fiscale și vamale pentru anul 2020 a fost încheiat prin adoptarea Legii nr. 171/2019 cu privire la modificarea unor acte legislative (Legea nr. 171/2019). Elaborarea și aprobarea proiectului de Lege nr. 171/2019 a fost ghidată de câteva aspecte importante, și anume: • stabilirea unor reguli clare de impozitare bazate pe simplitate în procesul de calculare și achitare a impozitelor și taxelor; • asigurarea unei previzibilități a politicii fiscale și crearea unui mediu investițional atractiv; • stimularea proceselor economice; • extinderea bazei fiscale.
Una dintre cele 16 platforme industriale multifuncționale (PIM) ar putea fi amenajată în satul Dănceni, raionul Ialoveni, pe teritoriul fostei școli de meserii nr.11 din localitate, cu o suprafață de circa 6,5 ha. Premierul Ion Chicu, împreună cu directorul general ODIMM, Iulia Costin, au vizitat locația Potrivit șefului executivului, platformele industriale sunt un instrument eficient de dezvoltare a localităților care contribuie la creșterea economiei, dar și la crearea unor noi locuri de muncă în zonă. „Este complicat să atragem agenți economici, dar nu imposibil. Trebuie să le oferim acestora condiții atractive de investiții, de revizuit companiile de pe lista de așteptare, iar noi vom oferi tot suportul în acest sens”, a menționat Ion Chicu.
Cabinetul de miniștri a aprobat două proiecte de hotărâri ce vizează ajutorul acordat țării noastre de către România, în vederea sprijinirii agriculturilor afectați de secetă. Astfel, prin primul proiect Agenția Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne a fost desemnată drept autoritate responsabilă de recepționarea, depozitarea, păstrarea, evidența și distribuirea motorinei acordate în calitate de ajutor umanitar.
(Partea I în nr. 4 (59), 2020) Una din formele de comerţ virtual răspândite pe larg la nivel internaţional, dar care cucerește teren și pe piaţa Republicii Moldova este dropshipping-ul (din engleză - livrare directă). Dropshipping-ul reprezintă un tip de activitate de întreprinzător, în special online, care constă în vânzarea mărfurilor producătorului/furnizorului de către un intermediar (denumit în cadrul acestor tranzacţii dropshipper).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *