Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În articolul publicat anterior ”Blocarea fondurilor și a resurselor economice de Serviciul Fiscal de Stat în scopul punerii în aplicare a măsurilor restrictive internaționale aplicate de Republica Moldova” au fost elucidate atribuțiile autorității fiscale în punerea în aplicare a măsurilor restrictive internaționale aplicate de RM.
Taxa pentru amenajarea teritoriului este o taxă locală, prevăzută de titlul VII al Codului fiscal, ce poate fi stabilită pe teritoriul unității administrativ-teritoriale, anual, de către autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale (consiliul local).
Conform Codului contravențional al RM, sancțiunea contravențională este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare ce se aplică, în numele legii, persoanei care a săvârșit o contravenție. Contravențiile sunt tipurile de încălcări expres prevăzute de partea specială a Codului contravențional (CC). Pentru contravențiile constatate, pot fi aplicate următoarele sancțiuni:
Conform art. 44 din Legea nr. 271/2017 privind auditul situațiilor financiare, entitatea de interes public este obligată să constituie un comitet de audit, subordonat adunării generale a acționarilor sau fondatorului. În Monitorul Oficial din 2 mai curent a fost publicată Legea nr. 70 din 13 aprilie 2023 pentru modificarea unor acte normative, ce are ca scop reglementarea modului de desemnare și de activitate a
Conform art. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 337/2022 privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli (în continuare - Legea nr. 337/2022), persoanele eligibile pentru Programul de rambursare a TVA sunt considerate întreprinderile:
În Monitorul Oficial 01.09.2023 a fost publicată Legea nr. 247 din 31.07.2023 în temeiul căreia a fost modificată Legea nr. 1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului (în continuare – Legea nr. 1540/1998), în vigoare din 01.10.2023. Legea nr. 247/2023 stabilește în art. II, alin. (3) că Guvernul,
Deservirea calitativă a contribuabililor este pilonul de bază al administrării fiscale care încurajează conformarea și reduce costurile contribuabililor la executarea obligațiilor stabilite de actele normative în vigoare.
В соответствии со ст. 287/6 Налогового кодекса, исчисление поимущественного налога и представление платежного извещения осуществляются ГНС в срок до 10 декабря по состоянию на 1 ноября отчетного года. Соответственно, исчисление поимущественного налога за 2020 г. проведено на основании информации, зарегистрированной в Реестре недвижимости на 1 ноября 2020 г., в соответствии с которой оценочная стоимость недвижимости составила 3,02 млн леев.
Din diverse motive, fie din cauza modificărilor frecvente ale reglementărilor aplicabile sau a complexității activității, fie din cauza fluctuației de personal etc., situaţiile financiare pot conține o serie de erori semnificative, care trebuie corectate. În mod contrar, omisiunea corectării acestora ar conduce la denaturarea situaţiilor financiare întocmite. Mai mult, în cazul în care situaţiile financiare conţin erori semnificative comise în mod intenţionat, acestea nu se consideră conforme nici cu Standardele Naționale de Contabilitate (SNC), nici cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS1).
Dropshipping este o formă de vânzare cu amănuntul în care e-vânzătorul nu are produse în stoc, adică face comenzi de la un furnizor / producător care le livrează direct clientului și numai după ce clientul finalizează comanda.
Comisia pentru situații Excepționale a publicat Dispoziția nr.13 din 31 martie, prin care sunt aprobate măsuri suplimentare de gestionare a crizei refugiaților ( crearea Centrului Unic de Gestionare a Crizei, distribuirea ajutoarelor umanitare, inclusiv livrarea în Ucraina a loturilor de ajutoare internaționale intrate în Republica Moldova; dar și din rezervele de stat etc.), de tranziție în domeniul justiției (acestea vor fi puse în aplicare din 4 aprilie 2022), precum și de ordin economic, avându-se în vedere un șir de derogări de la prevederile Legii nr. 278/2007 privind controlul tutunului.
Cum se determină venitul impozabil obținut din retragerea mijloacelor bănești prin intermediul piețelor financiare (tip CFD, Forex etc.) de către persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător? Se va califica în acest caz venitul din investiții obținut prin intermediul platformelor de Trading drept creștere de capital?
В результате изменений, внесенных Законом №356/2022 в Законе №93/1998 о предпринимательском патенте, с 1 июля 2023 года аннулирована торговая деятельность
La efectuarea tranziției la metoda nouă de amortizare, în scopuri fiscale se va lua în calcul valoarea reziduală apreciată în contabilitatea financiară? Conform metodei „vechi” de amortizare (art.27 alin.(10) lit.b) din Codul fiscal, în vigoare la 31 decembrie 2018), baza valorică a mijloacelor fixe pe fiecare categorie de proprietate în contabilitate se ajusta cu suma valorii restante presupuse a mijloacelor fixe în cazul trecerii lor la pierderi, în legătură cu amortizarea totală.
Serviciul Fiscal de Stat, în colaborare cu Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe va organiza mai multe sesiuni de instruire privind modul de utilizare a unor sisteme informaționale. Scopul instruirilor este perfecționarea cunoștințelor contribuabililor și clarificarea întrebărilor apărute în procesul de utilizare a sistemelor informaționale: „Cabinetul personal al contribuabilului”, „Contul curent al contribuabilului” „Contul unic” și „e-Factura”.
Care este baza impozabilă pentru mărfurile importate, care urmează a fi reflectată în Darea de seamă privind taxa pentru mărfurile care
Structurile asociative ale producătorilor și structurile asociative ale comercianților care plasează pe piață și comercializează produsele ambalate, care vor fi interesați în administrarea Sistemului de depozit pentru ambalaje (SDA), vor depune la Ministerul Mediului Planul de organizare a SDA de unică folosință
Politica bugetar-fiscală și vamală reprezintă un proces complex și de importanță majoră pentru comunitatea Asociației Businessului European. În cadrul întregului proces de consultare a politicii, EBA este una dintre cele mai puternice porta voce a mediului de
Opțiuni: - mijloacele fixe cuprind imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora depăşeşte plafonul valoric prevăzut de legislaţia fiscală (de exemplu, pentru anul 2024 – 12 000 lei, art. 261 al Codului fiscal ), (pct. 4 al Standardului Național de Contabilitate
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *