Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În cadrul entității care prestează servicii de transport rutier de persoane în regim de taxi, un angajat a decis să plece în concediu pe toată durata lunii de gestiune, iar alt angajat pe parcursul lunii de gestiune a plecat în concediu medical. Cum urmează entitatea să-și onoreze obligațiile fiscale, luând în considerare faptul că prezentarea dărilor de seamă se efectuează în mod premergător lunii de gestiune?
Senatul României a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Codului fiscal, care prevede reducerea, din 1 ianuarie 2020, a cotei generale de TVA de la 19% la 16%. Astfel, în scopul creșterii conformării fiscale voluntare, precum şi pentru stimularea consumului din producția internă, propunerea legislativă conține și alte modificări. Și anume, instituirea din 1 ianuarie 2020 a cotei reduse de TVA de 5% pentru produse alimentare.
Potrivit Codului de procedură penală (CPP), persoanele fizice și juridice cărora le-a fost cauzat prejudiciu nemijlocit prin acţiunile interzise de legea penală pot intenta o acţiune civilă privitor la despăgubire prin: 1) restituirea în natură a obiectelor sau a contravalorii bunurilor pierdute ori nimicite în urma săvârșirii faptei interzise de legea penală; 2) compensarea cheltuielilor pentru procurarea bunurilor pierdute ori nimicite sau restabilirea calității, aspectului comercial, precum și repararea bunurilor deteriorate; 3) compensarea venitului ratat în urma acțiunilor interzise de legea penală; 4) repararea prejudiciului moral sau, după caz, a daunei aduse reputației profesionale.
În cadrul verificării tematice la capitolul impozitul pe venit pentru perioadele 2016–2017 la entitatea „A” S.R.L. s-a stabilit că aceasta a prezentat declaraţia VEN12 pentru anul 2016 la data de 15.04.2017. Ce sancţiuni vor fi aplicate în cazul respectiv entităţii, inclusiv persoanelor cu funcţii de răspundere, pentru prezentarea tardivă a declaraţiei privind impozitul pe venit, ţinând cont şi de termenul de prescripţie?
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) va elabora în scurt timp un plan de acțiuni cu privire la îmbunătățirea calității serviciilor publice prestate în baza unor indicatori de performanță concreți care vor fi monitorizați și raportați lunar. Această decizie a fost luată la ședința responsabililor de prestarea serviciilor de suport și consultanță din cadrul Centrului, convocați de directorul interimar al instituției, Vitalie Coceban, pentru a identifica metodele de îmbunătățire a calității serviciilor prestate și de asigurare a continuității proceselor de furnizare a acestor servicii.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 684 din 11 iulie 2018 a fost aprobat Regulamentul cu privire la evaluarea, administrarea și valorificarea bunurilor infracționale (sechestrate), care a intrat în vigoare din data de 12 octombrie 2018 (în continuare – Regulament), care stabilește principiile, organizarea şi desfășurarea activității de evaluare, administrare şi valorificare a bunurilor infracţionale.
Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat un șir de acțiuni de control axate pe depistarea cazurilor de practicare a activității ilicite de întreprinzător. Verificările au avut loc în perioada 3 – 22 aprilie 2017, pe întreg teritoriul țării, și au cuprins comerțul ilicit stradal, prestarea serviciilor de arat și alte lucrări în agricultură, dar și alte servicii.
Așa cum nu există dezvoltare fără reforme și angajamentul ferm al RM de transpunere în legislația națională a acquis-ului comunitar a confirmat pe deplin acest fapt, domeniul auditului situațiilor financiare a trecut, asemeni altor domenii importante pentru economia țării, printr-un șir de reforme structurale. Acestea au avut menirea de a identifica acel model de funcționare a domeniului care ar asigura crearea unui mecanism deplin care cuprinde drept părți componente: profesia, reglementarea și supravegherea. Rezultatul așteptat de societate, reprezentată de entități, investitori, organe de stat, cetățeni etc., este funcționalitatea sistemului și asigurarea calității auditului situațiilor financiare. Acest lucru este posibil doar cu contribuția și efortul angajat al celor trei piloni de bază, unul din care este supravegherea publică.
Pe data de 15 octombrie curent expiră termenul-limită în care proprietarii de bunuri imobiliare pot să achite a doua parte a impozitului pe bunurile imobiliare. În acest context, Serviciul Fiscal de Stat reamintește că, potrivit prevederilor Codului fiscal al Republicii Moldova, impozitul pe bunurile imobiliare se achită în două părți egale, până la data de 15 august și, respectiv, 15 octombrie, în bugetul unității administrativ-teritoriale în care este amplasat bunul imobiliar. Sugerăm deținătorilor de bunuri imobiliare care încă nu au reușit să-și onoreze obligațiunea de achitare, să nu ezite plata impozitului până la data de 15 octombrie curent (1/2 din suma totală).
Conform art.33 din CF, fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire personală în mărimea prevăzută la alin. (1) sau (2) al articolului menționat. Potrivit pct. 18 și 22 din Regulamentul cu privire la reținerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăti efectuate de către angajator în folosul angajatului, precum şi din plățile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate şi/sau efectuarea de lucrări, aprobat prin HG nr.697 din 22.08.2014, dacă pe parcursul anului fiscal se schimbă suma scutirilor la care are dreptul angajatul sau intervin anumite modificări în datele generale privind angajatul
În contextul în care, prin Legea nr. 122/2019 pentru modificarea unor acte legislative (Legea nr.122) au fost operate și modificări ce se reflectă asupra regimului fiscal al tichetelor de masă și aplicarea acestora provoacă întrebări, venim cu unele explicații, în special privind modul de declarare în tab. nr. 3 din Darea de seamă IPC18 a sumelor contribuțiilor de asigurări sociale şi dacă va fi sau nu modificat formularul IPC18 (pentru reflectarea în acesta a cotribuțiilor aferente valorii tichetelor de masă) după 1 ianuarie 2020.
În doar 4 luni specialiștii Întreprinderii de Stat „Fiscservinform” au realizat în cadrul Serviciului Fiscal de Stat cel mai ambițios proiect din domeniul serviciilor digitale de comunicare unificată, sau care au fost provocările și lecțiile culese din acest proiect.
Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2020. Potrivit autorilor, prioritatea acesteia pentru mediul de afaceri/societate este oferirea unui proces simplu, clar și comod de calculare și achitare a impozitelor și taxelor. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2020, pentru proprietatea întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate și, de la 1 ianuarie 2021, pentru proprietatea gajată, proprietatea ipotecată și proprietatea sechestrată se va aplica principiul taxării inverse. Aceasta presupune că, în cazul vânzării bunului de către agentul economic insolvabil (vânzător) unui alt agent economic (cumpărător),
Recent, la Batumi, Georgia, s-a desfășurat un training regional de cinci zile privind standardele internaționale de contabilitate în sectorul public (IPSAS), la care a participat un grup de formatori în domeniul finanțelor publice delegați de Ministerul Finanțelor, inclusiv două persoane din cadrul Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF). La training au luat parte și formatori din Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia și Ucraina. Training-ul a avut loc în cadrul Programului regional al Uniunii Europene și Băncii Mondiale (BM) în domeniul contabilității și raportării financiare în sectorul public PULSAR. Evenimentul a fost organizat de Asociația Contabililor Certificați Asociați în colaborare cu Centrul de reforme al raportării financiare din cadrul BM, cu sprijinul Academiei Ministerului de Finanțe al Georgiei.
Mâine, 9 noiembrie 2018, va apărea de sub tipar nr. 416-422 al Monitorul Oficial, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova • Lege privind modificarea unor acte legislative (nr. 159, 12 octombrie 2018) și Decretul de promulgare al legii
În conformitate cu prevederile art.109 alin.(2) din Codul fiscal, la serviciile importate, termenul obligației fiscale și data achitării TVA se consideră data efectuării plății, inclusiv a plății prealabile pentru importul de servicii.
Întreprinderea individuală a fost înregistrată în calitate de rezident al parcului pentru tehnologia informației pe parcursul perioadei fiscale. Fondatorul ÎI, pe lângă aceasta, obține venituri salariale pentru munca prestată de la o companie care aplică regimul general de impozitare. Poate persoana fizică să utilizeze scutirea personală pentru veniturile obținute din activitatea salarială, dacă la întreprinderea – rezident IT Parc al cărei fondator este, nu obține venituri salariale? Urmează să prezinte Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (CET18), dacă în calitate de salariat persoana vizată a utilizat scutirile conform art.33-35 din CF?
Conform art.12 alin. (3) din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15 decembrie 2017, pentru operațiunile care au caracter internațional, drept documente primare pot servi documentele aplicate în practica internațională sau cele prevăzute de contract. Totodată, potrivit prevederilor art.117 alin. (1) din Codul fiscal, subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) factura fiscală pe livrarea în cauză.
Conform prevederilor art. 954 din Codul civil (СС), arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea. În caz de dubii, suma plătită este considerată avans. Convenţia cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în formă autentică, dacă legea cere această formă pentru actul juridic, din care rezultă obligaţia garantată. În celelalte cazuri, convenţia cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în scris, sub sancţiunea nulităţii absolute. La rândul său, art. 955 din CC stabilește că, arvuna se ia în calcul la executarea prestaţiei, iar în cazul în care aceasta nu s-a efectuat, se restituie.
După aprobarea pe data de 1 aprilie 2020 de către Guvernul Republicii Moldova a proiectului de lege cu privire la unele măsuri de susținere a populației pe durata stării de urgență în contextul situaţiei epidemiologice din ţară şi apariţiei riscului de îmbolnăvire cu COVID-19, Casa Națională de Asigurări Sociale vine cu informații suplimentare pe marginea acestui proiect. Astfel, în perioada stării de urgență, persoanele, inclusiv cele revenite de peste hotare și înregistrate cu statut de șomer la subdiviziunile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), beneficiază lunar de ajutor de șomaj în cuantum de 2775 lei, chiar dacă nu au stagiul de cotizare necesar pentru a beneficia de acest ajutor conform legislației în vigoare. Scopul acestor prevederi constă în susținerea populației fără un loc de muncă în perioada stării de urgență.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *