Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Camera inferioară a Parlamentului Germaniei, Bundestag, a aprobat joi introducerea primului salariu minim din istoria ţării, de 8,5 euro pe oră, nivel mai ridicat decât în Statele Unite şi Marea Britanie. Creştin-democraţii cancelarului Angela Merkel au fost de acord cu introducerea salariului minim în cadrul acordului de coaliţie cu Partidul Social Democrat, transmite BBC.
Peste 2,368 de miliarde de euro au oferit în ultimii cinci ani Republicii Moldova partenerii externi de dezvoltare. Suma depăşeşte de două ori un buget anual al ţării şi vine prioritar din partea SUA, a Uniunii Europene şi a statelor membre.
Prima casă de ambalare a strugurilor de masă din Republica Moldova îşi va începe activitatea în anul 2015 în satul Costeşti, raionul Ialoveni. Lucrările de construcţie a acesteia sunt în proces de derulare.
În vederea popularizării legislaţiei fiscale, IFS pe raionul Briceni a organizat un seminar informativ, la care au participat 50 de agenţi economici, dintre care 22 agenți economici nou–înregistrați, la subiecte ce țin de popularizarea modificărilor legislației fiscale, în cadrul căruia s-a pus accentul pe eficacitatea serviciilor electronice, precum și conectarea acestora și accesarea lor pas cu pas. Pe ordinea de zi a seminarului au fost puse în discuţie următoarele subiecte
Cum inițiez o afacere în Republica Moldova?”, „Dacă locuiesc și muncesc într-o țară străină de mai mulți ani, pot primi pensie în Republica Moldova?”, „Cum înscriu copilul meu la un liceu din Republica Moldova, după ce a învățat mai mulți ani în străinătate?” răspunsuri la aceste și alte întrebări, cetățenii le vor putea afla accesând online un singur portal – din.md – lansat astăzi de Biroul pentru relații cu diaspora (BRD).
În conformitate cu art. 19 lit. a) din CF, facilităţile impozabile acordate de patron includ: plăţile acordate salariatului de către patron pentru recuperarea cheltuielilor personale, precum şi plăţile în favoarea lucrătorului, efectuate altor persoane, cu excepţia plăţilor în bugetul asigurărilor sociale de stat şi a primelor de asigurare obligatorie de stat, precum şi a plăţilor aferente cheltuielilor suportate şi determinate de angajator pentru transportul, hrana şi studiile profesionale ale angajatului, conform modului stabilit de Guvern.
Cadrul juridic pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului prin aplicarea faţă de acesta a procedurii planului sau prin lichidarea patrimoniului debitorului şi distribuirea produsului obţinut este stabilit de prevederile Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012. Legea menționată este aplicabilă persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, întreprinzătorilor individuali, inclusiv titularilor de patentă de întreprinzător, societăţilor de asigurări, fondurilor de investiţii, companiilor fiduciare, organizaţiilor necomerciale, înregistrate în Republica Moldova în modul stabilit. Prezenta lege nu se aplică băncilor.
În perioada 01-20 iulie 2014 plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat (în continuare – plătitorii de contribuţii la BASS) au prezentat Declaraţiile privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (în continuare – declaraţia forma 4-BASS) pentru trimestrul II al anului 2014.
Moldova Agroindbank şi Centrele de Servicii NEXUS îşi extind colaborarea în vederea susţinerii moldovenilor mai mult sau mai puţin implicaţi în procesul de migraţie — celor care vor să plece la studii sau la muncă peste hotare, celor care sînt deja stabiliţi acolo şi rudelor lor din Moldova, cetăţenilor care au revenit în ţară, relatează MOLDPRES cu referire la un comunicat al băncii.
Tinerii din Republica Moldova vor putea beneficia de burse private. Un proiect de lege în acest sens a fost votat vineri de Parlament în lectură finală. Potrivit prevederilor legii, bursele private vor fi acordate de către organizaţii sau agenţi economici. Bursieri pot deveni persoanele care au împlinit 16 ani, nu au depăşit vârsta de 30 de ani şi sunt înregistraţi la învăţământul de zi.
Parlamentul European (PE) a cerut măsuri mai puternice de combatere a şomajului în rândul tinerilor, propunând chiar finanţare UE mai mare, în viitoarele bugete, pentru programele care creează locuri de muncă, se arată într-un comunicat transmis, joi, agenţiei MEDIAFAX. Parlamentul European a cerut măsuri mai puternice de combatere a şomajului în rândul tinerilor, inclusiv standarde minime pentru ucenicii şi salarii decente, în rezoluţia aprobată joi, dar şi ca finanţarea UE pentru programele care creează locuri de muncă să fie crescută în viitoarele bugete.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) analizează schimbarea regulilor pentru acordarea de împrumuturi mari ţărilor cu probleme financiare şi eliminarea excepţiei care a permis creditarea Greciei în 2010 fără o restructurare în prealabil a datoriei statului elen, potrivit Bloomberg.
Vlad Loghin este noul viceministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. El a fost desemnat astăzi, în cadrul ședinței Guvernului, datorită experienței vaste în domeniul exportului de produse agroalimentare. „Are studiile necesare pentru a activa eficient în această funcție și este exptrem de important faptul că are experiență internațională în domeniul exportului de produse agroalimentare — o temă foarte actuală în contextul politicilor comerciale prin care trece astăzi sectorul", a spus ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov.
Dragi cititori, Astăzi, noi vom continua studierea componentului Cărți de referință folosind cunoștințele acumulate la lecțiile precedente în operarea cărților de referință în sistemul 1С 7.7, și, inclusiv, vom învăța a opera cu ele în sistemul 1С Întreprindere 8.1, 8.2
Ministerul Economiei informează că Iniţiativa Central Europeană (ICE) a lansat apelul pentru propuneri de proiecte pentru 2014, în cadrul Programului de schimb de Know-how finanţat de Austria (Know-how Exchange Programme – KEP AUSTRIA).
Casa Naţională de Asigurări Sociale aduce la cunoştinţă despre operarea modificărilor în art. 5 al Legii nr. 489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale, în partea ce ţine de schimbarea periodicităţii şi termenului de prezentare a Declaraţiei privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi declaraţiei privind evidenţa nominală a asiguraţilor. Modificările menţionate au fost aprobate prin Legea nr. 160 din 18.07.2014 pentru modificarea Legii nr. 489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial din 08.08.2014, nr. 223-230.
Pe data de 26 septembrie, a avut loc conferința internațională cu genericul „Dezvoltarea durabilă a profesiei în domeniul contabilității şi auditului: aplicarea celor mai bune practici în modernizarea programelor universitare prin intermediul cooperării şi parteneriatului cu ţările-membre ale Uniunii Europene” — eveniment organizat de Centrul Băncii Mondiale pentru Reforma Raportării Financiare (CFRR), în parteneriat cu Facultatea de Contabilitate a Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM).
Este o întrebare care merită examinată, în condițiile în care persoanele fizice achită o rată progresivă a impozitului pe venit de 7% și 18% (cu aplicarea unor scutiri personale maxime stabilite de lege), iar persoanele juridice achită o taxă unică de 12% și au o libertate mult mai mare de a deduce anumite cheltuieli din suma totală impozabilă, iar uneori pot arata și zero profit asupra căruia să poată fi aplicat impozitul pe venit.
În perioada 8-11 aprilie, în Republica Moldova s-au întrunit în cadrul unei conferinţe partenerii din cinci ţări din cadrul Proiectului „Reţeaua pentru turism durabil la Marea Neagră: Strategii de marketing turistic comun şi dezvoltare". În cadrul conferinţei s-a discutat despre efectuarea cercetărilor de marketing şi elaborarea în baza lor a două Strategii de marketing regionale.
Serviciul Fiscal de Stat intenționează reorientarea eforturilor sale în noua Strategie de dezvoltare pentru anii 2016-2020, având ca scop câștigarea încrederii publice, devenind cea mai prietenoasă instituție publică, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul mesei rotunde cu participare internațională ”Planificarea și coordonarea asistenței – performanță și dezvoltare”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *