Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Pacific Investment Management şi alţi investitori au acţionat în instanţă banca americană Citigroup pentru eşecul acesteia în a monitoriza corect titluri financiare toxice bazate pe credite ipotecare în valoare de peste 13,8 miliarde de dolari, eşec care a generat pierderi de 2,3 miliarde de dolari, relatează Reuters.
În contextul intrării în vigoare la 1 iulie 2016 a Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la 27 iunie 2014 la Bruxelles, un interes sporit îl prezintă atît prevederile acestuia, cît şi baza juridică şi procesuală europeană la care urmează a fi ajustate legislaţia şi procedurile autohtone.
10 companii își licitează proiectele investiționale în fața potențialilor finanțatori în cadrul Târgului Ideilor Eco-Responsabile, ce se desfășoară astăzi în premieră la Chișinău. Proiectele cele mai reușite vor primi finanțare din partea investitorilor prezenți la eveniment – bănci comerciale, fonduri de investiții și parteneri de dezvoltare, care au pus la dispoziția agenților economici un fond de 100 de milioane de lei.
Banca Centrală Europeană (BCE) și-a majorat săptămâna trecută achizițiile de obligațiuni emise de companii, în pofida atenuării turbulențelor de pe piețele financiare, astfel că totalul cumpărat în ultimele două luni a ajuns la 15 mlrd. euro, peste estimările analiștilor.
Scăderea de către Banca Națională a Moldovei a ratei la politica monetară cu 3 puncte procentuale este o acțiune îndrăzneață și are efecte pozitive atât pentru creditori cât și pentru stat.
Conform art. 16 alin. (6) din Codul contravențional (în continuare CC), persoana cu funcție de răspundere este persoana căreia, într-o întreprindere, instituție, organizație, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, într-o autoritate publică centrală sau locală, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin lege, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității publice sau a acțiunilor administrative de dispoziție, organizatorice ori economice.
Banca Națională a Moldovei a primit a doua notă informativă despre progresul înregistrat de compania Kroll în investigarea fraudei de proporții din sectorul bancar al Republicii Moldova. În urma fraudei respective, trei bănci din Republica Moldova: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank au ajuns in stare de faliment la sfîrșitul anului 2014 și a fost constatată dispariția unui miliard SUA din acestea.
Băncile din România sunt bine capitalizate şi profitabile şi sunt finanţate suficient din depozite locale, iar bilanţurile lor se îmbunătăţesc gradual, rata împrumuturilor neperformante continuând să scadă, consideră Fitch Ratings, una dintre cele trei mari agenţii de evaluare financiară.
Cu un sistem bancar incert și cu un plafon de garantare a depozitelor de numai 300 euro, este firesc ca cetățenii care dețin bani la bancă să se întrebe: eu cât de repede îmi iau banii în caz că...?
La licitaţia de marţi, 9 august, emitentul VMS – Ministerul Finanţelor – a plasat valori mobiliare de stat în volum de 142 mil. lei, deşi propunerea a fost de 160 mil. lei. Indicele mediu al profitabilităţii a scăzut uşor şi a constituit 10,07%-11,24%.
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că, potrivit prevederilor Codului fiscal, contribuabilii — persoanele juridice și persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător, au obligația de a depune Declarația cu privire la impozitul pe venit aferentă anului 2016 până la 25 martie a anului curent.
Firmele ING Investment Management, Deutsche Bank Asset & Wealth Management International, State Street Global Advisors și Amundi vor ajuta Banca Central Europeană să achiziționeze obligațiuni garantate cu active (ABS), program care va începe luna viitoare, transmit Bloomberg și Reuters. Săptămâna trecută, BCE a început să cumpere obligațiuni ipotecare (covered bonds) — primul pas al programului menit să extindă bilanțul său cu până la 1.000 miliarde de euro (1.300 miliarde de dolari).
Continuarea articolului Încetarea procesului de insolvabilitate Efectele confirmării planului procedurii de restructurare, în cadrul procedurii de insolvabilitate, sînt prevăzute de Secțiunea a 4-a din Capitolul VI al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (în continuare – Legea).
Comisia Europeană ar urma să propună astăzi, în pofida reticențelor exprimate de Germania, înființarea treptată, până în 2024, a unui sistem comun european de garantare a depozitelor bancare, în ideea de a evita panicile bancare prin asigurarea deponenților cu privire la securitatea plasamentelor lor.
Băncile pe parcursul trimestrului I al anului 2016 au consolidat capitalul, dar au încetinit activitatea de creditare. Sectorul bancar rămâne a fi vulnerabil și dependent de circumstanțele mediului intern și extern.
Alte 13 întreprinderi vinicole au depus actele pentru a contracta credite preferențiale, în cadrul programului ”Filiera Vinului”, disponibile pentru finanțarea mijloacelor circulante în scopul procurării strugurilor tehnici de la producătorii autohtoni.
În scopuri de protejare a contribuabililor din Moldova, creditul Poloniei de 100 mil. de euro, acordat pentru sprijinirea agricultorilor moldoveni, va fi gestionat de bănci. Asemenea decizie a fost luată de Guvern în şedinţa de miercuri, la iniţiativa Ministerului Finanţelor.
Ieri, în cadrul sedinţei Guvernului, a fost aprobată Hotărîrea Guvernului cu privire la alocarea mijloacelor financiare pentru construcţia unei case individuale, a unei locuinţe cooperatiste sau procurarea spaţiului locativ, sau restaurarea caselor vechi. În acest sens, vor fi acordate indemnizaţii unice anumitor categorii de cetăţeni, în sumă de 1223,7 mii lei.
Prim-ministrul Pavel Filip a dat asigurări că Guvernul va susţine şi în continuare dezvoltarea sectorului agricol şi va rămâne mereu deschis pentru a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă mediul de afaceri. Declaraţia a fost făcută, ieri, în cadrul conferinţei de lansare a proiectului „Livada Moldovei”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *