Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În perioada stării de urgență anunțată în condițiile pandemiei provocate de răspândirea coronavirusului COVID-19, mai multe entități au manifestat dorința de a oferi suport, în special instituțiilor medico-sanitare, dar și cetățenilor aflați în situație financiară mai gravă. În prezentul articol ne propunem să analizăm impactul fiscal atât pentru donatori, cât și pentru beneficiari, în contextul legislației în vigoare.
Prin Încheierea Curții de Apel Economice a fost admisă spre examinare cererea introductivă a SA ,,X”, iar prin Hotărârea Curții de Apel Economice a fost intentat procesul de insolvabilitate în privința debitorului SA ,,X”, cu stabilirea procedurii de faliment.
Ministerul Finanţelor a aprobat formularul-tip “Nota de informare privind salariul şi alte plăţi efectuate de către angajator în folosul angajaţilor, precum şi plăţile achitate rezidenţilor din alte surse de venit decât salariul şi impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi” (Forma IALS18) şi Modul de completare al acestuia. Conform documentului, acesta va intra în vigoare la 1 octombrie curent, iar prima perioadă de prezentare a Formei IALS18 este etapa II a perioadei fiscale 2018 (1 octombrie-31 decembrie).
Agentul economic „X” donează mijloace bănești nerezidenților care sunt cetățeni ai Republicii Moldova precum și nerezidenților cetățeni străini.
Persoana juridică a procurat un automobil de la o persoana fizica. Contractul de vânzare - cumpărare a fost semnat cu reprezentantul proprietarului automobilului în baza procurii. Potrivit clauzelor contractuale, plata pentru automobilul procurat a fost transferat la contul reprezentantului proprietarului. Care persoană fizică urmează a fi declarată prin Nota de informare IALS21 – persoana fizică care este proprietarul automobilului sau reprezentantul acestuia, căruia i-a fost transferată plata de la înstrăinarea automobilului?
На основании договора имущественного найма движимого имущества, физическое лицо передает автомобиль в наём Ассоциации собственников в кондоминиуме.
În anul 2023 instituția de învățământ privată din Republica Moldova a decis să organizeze un program de perfecționare și schimb de experiență pentru angajații săi - profesori de limbi moderne. În acest sens au fost încheiate contracte de prestări servicii cu profesori nativi nerezidenți, care oferă un program inovator în domeniul predării limbilor străine.
В «Monitorul Oficial» сегодня, 7 августа 2020 года, опубликован Приказ Министерства финансов oб утверждении типового формуляра (Форма IALS21) «Информация о заработной плате и о других выплатах, осуществленных работодателем в пользу работников, а также о выплатах, произведенных резидентам из источников дохода, отличных от заработной платы, и о подоходном налоге, удержанном из этих выплат» и Порядка его заполнения. Он вступит в силу с 1 января 2021 года.
Având în vedere necesitatea reflectării corecte și depline a contribuțiilor de asigurare socială de stat obligatorie, în cazul aprobării completărilor la art.188 al CF vor fi restabilite drepturile depline a persoanelor asigurate, inclusiv la stabilirea cuantumului prestațiilor sociale.
O persoană a absolvit studiile de licență în Olanda și urmează să efectueze stagierea, una din condiții fiind ca stagiul să decurgă în afara UE (deoarece este cetățean român). Ce pași trebuie să întreprindă compania din RM pentru ca persoana respectivă să poată efectua
Corectarea erorilor comise în Nota de informare privind salariul şi alte plăţi efectuate de către angajator în folosul angajaţilor, precum şi plăţile achitate rezidenţilor din alte surse de venit decât salariul şi impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi (Forma IALS18) se vor efectua prin prezentarea unei dări de seamă corectate în condițiile stabilite de art.188 din Codul fiscal. Totodată, aceasta urmează a fi prezentată și în cazul în care plăţile salariale ale conducătorilor auto angajați ce efectuează transport rutier de pasageri în regim de taxi depășesc 10 mii lei lunar. Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la modificarea și completarea unor Ordine ale Ministerului Finanțelor. După aprobarea documentului, vor intra noi prevederi în următoarele acte:
În conformitate cu prevederile art. 92 alin.(3) din Codul fiscal, veniturile achitate în folosul angajaților - conducători auto ce efectuează transport rutier de pasageri în regim de taxi, în sumă ce nu depășesc 10 000 lei se vor reflecta în darea de seamă (forma IALS 21) la codul sursei de venit „TAXI 18” fără reflectarea sumelor impozitului pe venit și a contribuțiilor de asigurări sociale și medicale achitate de angajator, iar în suma venitului care va depăși 10 000 lei – la codul sursei de venit „SAL” cu reflectarea sumei impozitului pe venit reținut.
Dacă GȚ are un număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, mai mic de 3 unități și nu este înregistrată în calitate de plătitori de TVA atunci prezintă Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF21).
În baza unui contract de locațiune a bunului mobiliar persoana fizică transmite un automobil Asociației de coproprietari în condominiu.
Какой режим налогообложения применяется в отношении вознаграждений, выплачиваемых членам Административного совета за участие в рабочих заседаниях? Являются ли они основой для расчета взносов обязательного медицинского страхования? Имеют ли право лица на использование личных освобождений? Каким образом следует отражать данные выплаты в отчетах по форме IPC и IALS?
Ce cotă a impozitului pe venit urmează a fi aplicată de către persoana juridică la achiziționarea de la persoana fizică care nu practică activitate de antreprenoriat a unor stupi, stupi cu familii de albine, miere?
Întreprinderea ia în arendă un teren cu destinația non-agricolă de la persoana fizică. Se reține în acest caz impozit la sursa de plată?
Согласно ст. 45 ч. (1) Закона об акционерных обществах № 1134/1997 г., прибыль (убытки) общества определяется в порядке, предусмотренном законодательством. Чистая прибыль образуется после уплаты налогов и иных обязательных платежей и остается в распоряжении общества. (ч. (2) ст. 45 Закона об акционерных обществах).
Хозяйствующий субъект накануне нового учебного года подарил школьникам из двух социально уязвимых семей школьные принадлежности и ранцы. Хозяйствующий субъект удержал 6% суммы осуществленного дарения. Правильно ли поступил налогоплательщик в рассматриваемой ситуации?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *