Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Odată cu intrarea în vigoare a Legii privind auditul situațiilor financiare nr. 271/2017 (în continuare - Legea nr. 271/2017), în legislația națională a fost introdus un nou concept, cel de comitet de audit. Deși prevederile legale referitoare la această noțiune sunt în vigoare deja al doilea an (începând cu 01.01.2019), pentru unii manageri activitatea comitetului de audit este considerată puțin abstractă, pentru alții, nu sunt clare responsabilitățile acestuia. Având în vedere importanța constituirii unui comitet de audit eficient, am considerat necesară o examinare, care să cuprindă atât aspecte teoretice, cât și practice, referitoare la activitatea acestui comitet.
Serviciul Vamal a publicat Planul de control pentru anul 2026 a subdiviziunilor de control ulterior efectuat prin audit postvămuire. Conform documentului,
Asociațiile de economii și împrumut (în continuare – AEÎ) activează în conformitate cu Legea asociațiilor de economii și împrumut nr. 139/2007 (în continuare – Legea nr. 139/2007). Ele sunt definite ca organizații necomerciale, cu un statut juridic special, create de către persoane fizice
Dacă numărul specialiștilor privind controlul extern al calității auditului necesar pentru efectuarea controlului extern nu este suficient, atunci Consiliul de supraveghere publică a auditului va putea contracta experți - persoane cu înalt nivel de calificare și experiență de minim
În Monitorul Oficial din 28 mai curent a fost publicată Hotărârea Curții de Conturi nr.16 din 29 aprilie 2021 cu privire la Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Economiei și Infrastructurii încheiate la 31 decembrie 2020. Misiunea de audit public extern a fost realizată conform Programelor activității de audit a Curții de Conturi pe anii 2020 și 20212, având drept scop oferirea unei asigurări rezonabile cu privire la faptul că rapoartele financiare consolidate ale Ministerului Economiei și Infrastructurii încheiate la 31 decembrie 2020 nu conțin, în ansamblul lor, denaturări semnificative, cauzate de fraude sau erori, precum și emiterea unei opinii.
Republica Moldova a realizat încontinuu, începând cu semnarea la 28 noiembrie 1994 a Acordului de Cooperare şi Parteneriat (APC) cu Uniunea Europeană (în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioadă iniţială de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii tacite), eforturi de a se încadra organic
În Monitorul Oficial din 30 august curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 81 din 31 iulie 2024 cu privire la aprobarea componenței nominală a Consiliului controlului financiar public intern.
Auditul estimărilor contabile nu a fost niciodată ușor. Estimările sunt dificil de măsurat, implică adesea subiectivismul conducerii și se pot baza pe modele extrem de complexe. Astfel, prin însăși natura lor, ele reprezintă provocări enorme pentru auditori. Nu numai că sunt dificil de auditat, dar importanța estimărilor pentru investitori și alte părți interesate a crescut în ultimii ani, deoarece modificările
Întru executarea prevederilor Legii nr. 271/2017 privind auditul situațiilor financiare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 7-17, art. 48), cu modificările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.180/2012 „Privind aplicarea Standardelor de audit şi Codului etic pe teritoriul Republicii Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 60-62, art. 210)
Procesul de selectare a persoanelor fizice care participă la Programul de instruire și certificare în domeniul auditului intern în sectorul public va fi gestionat automat în cadrul Resursei informaționale „Certificarea în domeniul auditului intern” (RI CAI)
La data de 17 decembrie 2020, a avut loc Conferința internațională jubiliară „CFPI după un deceniu – privire în viitor”, destinată auditorilor interni din sectorul public din Republica Moldova, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la adoptarea Legii nr.229/2010 privind controlul financiar public intern, document care a deschis porțile pentru dezvoltarea funcției de audit intern și a sistemului de control intern managerial. Conferința a fost organizată de comun cu experții internaționali din Olanda, Croația, România și Armenia, reprezentanții Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” și reprezentanții Asociației auditorilor interni din Republica Moldova.
În Monitorul Oficial din 19 februarie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 29 din 16 februarie 2021 privind modificarea Clasificației bugetare. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării şi perfecționării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
Pe 19 septembrie 2024, Camera de Comerț Americană din Moldova organizează TAXCON 24 - cea mai mare conferință internațională privind impozitarea din Moldova. Aceasta este ediția a 5-a - o ediție jubiliară,
În Monitorul Oficial din 14 martie curent a fost publicată Hotărârea Băncii Naționale a Moldovei nr. 71 din 29 februarie 2024 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la auditul societăților de asigurare și reasigurare. Documentul stabilește modalitatea de desfășurarea a auditului în scop de supraveghere la societatea
Pe 11 septembrie 2025, Camera de Comerț Americană din Moldova organizează TAXCON 25 - cea mai mare conferință internațională privind impozitarea din Moldova. Ediția a VI-a își propune să
În Monitorul Oficial din 26 martie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 43 din 4 martie curent privind modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28 decembrie 2015.
La 19 septembrie curent va avea loc TAXCON 24 - cea mai mare conferință internațională privind impozitarea din Moldova, organizată de Camera de Comerț Americană din Moldova. Aceasta este ediția a 5-a, o ediție jubiliară, care și își propune să abordeze subiecte actuale și
Ministerul Finanțelor anunță inițierea procesului de înmatriculare la Programul de instruire și certificare în domeniul auditului intern în sectorul public, pentru nivelul de bază, nivelul intermediar și nivelul avansat.
Noile standarde de management al calității în audit introduc o nouă abordare care se concentrează pe identificarea proactivă și răspunsul la riscurile la adresa calității. Cheia conformării cu standardele noi constă în faptul că firmele de audit trebuie să își efectueze propria evaluare a riscurilor, pentru a se asigura că sistemul de management al calității
Ministerul Finanțelor a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul ordinului privind aprobarea Normelor de audit intern în sectorul public (Norme), care prevede și abrogarea, odată cu intrarea în vigoare a proiectului, a Ordinul MF nr.105/2013 cu privire la aprobarea Normelor metodologice de audit intern în sectorul public. Documentul a fost elaborat în scopul revizuirii și reproiectării integrale a Normelor de audit intern, eficientizării și simplificării acestora, precum și în scopul actualizării acestora conform ultimelor tendințe și evoluții în domeniul dat. Suplimentar, prin acest proiect se urmărește reglementarea doar a obligațiilor persoanelor care desfășoară activitate de audit intern și a cerințelor minime față de activitatea în domeniu.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *