Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Specificul anului 2020, fiind determinat de situația epidemiologică atât la nivel național cât și internațional, dar și de calamitățile naturale din sectorul agricol, impune noi adaptări ale politicilor publice de natură bugetar-fiscală. Întreprinderea măsurilor complexe care rezultă din situația creată și care sunt direcționate spre susținerea mai multor domenii economice afectate continuă să fie o prioritate. În acest sens, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative aprobat de Guvernul Republicii Moldova în data de 30 noiembrie 2020 conține atât măsuri de diminuare a presiunii fiscale cât și mecanisme noi de subvenționare, în vederea susținerii relansării economice. Cele mai semnificative schimbări conceptuale și sistemice de ordin fiscal și vamal propuse pentru consultări publice pentru anul 2021 sunt sistematizate și descrise în continuare.
În perioada 19-20 noiembrie curent, în țara noastră s-a desfășurat un important eveniment consacrat mediului de afaceri, promovării exporturilor și atragerii investițiilor – Moldova Business Week 2020. În condițiile impuse de pandemie, ediția din acest an a avut loc în format online, cu participarea a circa 1200 de reprezentanți ai asociațiilor de business, fondurilor investiționale, camerelor de comerț, investitorilor străini și oameni de afaceri din 70 de țări. Organizatorii au oferit și paneluri de discuții, în calitate de experți fiind invitați specialiști internaționali și locali din diferite domenii.
Serviciul Fiscal de Stat anunță că, începând cu data de 13 noiembrie 2020, Sistemul Informațional Automatizat „Cabinetul personal al contribuabilului” va avea un nou design. Acesta va oferi contribuabililor oportunitatea de a naviga mai facil și rapid. Modificare efectuată în sistem va permite beneficiarilor o conectare automatizată mai interactivă și comodă la serviciile fiscale electronice. Sistemul „Cabinetul personal al contribuabilului” este disponibil pe pagina oficială a Serviciului Fiscal de Stat - www.sfs.md în partea dreaptă a paginii și are drept obiectiv de bază stimularea interacțiunii contribuabililor cu SFS exclusiv în mediul on-line.
Potrivit prevederilor art.120 alin.(1) din Codul muncii, din motive familiare și din alte motive întemeiate, în baza unei cereri scrise, salariatului i se poate acorda, cu consimțământul angajatorului, un concediu neplătit cu o durată de până la 120 de zile calendaristice, în care scop se emite un ordin (dispoziție, decizie, hotărâre). Contractul individual de muncă se suspendă prin acordul părților exprimat în formă scrisă în caz de acordare a concediului fără plată pe o perioadă mai mare de o lună.
(Continuare. Partea I/ continuare partea I în nr. 7 (62)) Determinarea și deducerea cheltuielilor pentru reparații Atribuirea cheltuielilor/costurilor ulterioare aferente reparației sau dezvoltării la cheltuieli curente ori la costuri ulterioare care urmează a fi capitalizate se efectuează în conformitate cu SNC sau IFRS (pct. 20 din Regulament). Cheltuielile/costurile ulterioare care, potrivit prevederilor SNC sau IFRS, urmează a fi capitalizate, în scopuri fiscale se vor capitaliza prin majorarea valorii de intrare cu suma cheltuielilor/costurilor ulterioare suportate (pct. 22 din Regulament). Vom prezenta schematic cheltuielile/costurile ulterioare suportate ce urmează a fi deduse sau capitalizate în scopuri fiscale (Figura 2). Situația cea mai complicată pentru contabil apare atunci când acesta urmează să califice care costuri aparțin costurilor de întreținere și asistență tehnică, costurilor cu reparația curentă sau costurilor cu reparația capitală.
La data de 17 decembrie 2020, a avut loc Conferința internațională jubiliară „CFPI după un deceniu – privire în viitor”, destinată auditorilor interni din sectorul public din Republica Moldova, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la adoptarea Legii nr.229/2010 privind controlul financiar public intern, document care a deschis porțile pentru dezvoltarea funcției de audit intern și a sistemului de control intern managerial. Conferința a fost organizată de comun cu experții internaționali din Olanda, Croația, România și Armenia, reprezentanții Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” și reprezentanții Asociației auditorilor interni din Republica Moldova.
Astăzi, 31 decembrie 2020, în cadrul unei conferințe de presă susținută de prim-ministrul Ion Chicu și miniștrii Serghei Pușcuța, Viorica Dumbrăveanu și Anatol Usatîi au fost prezentate cele mai importante rezultate înregistrate pe parcursul anului 2020 în domeniile administrate de Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei și Infrastructurii și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Din cauza restricțiilor impuse de criza pandemică, majoritatea companiilor din Republica Moldova și-au diminuat activitatea investițională, fiind constrânse de insuficiența mijloacelor financiare și, astfel, formarea brută de capital a avut o contribuție de -8,5% la evoluția PIB, comunică Biroul Național de Statistică. Astfel, în primele nouă luni ale anului 2020 investițiile în active imobilizate a scăzut cu 4,4% și au constituit circa 15 mld. lei.
În primele nouă luni ale anului curent, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile a însumat 21000,5 mil. lei, constituind 74,7% faţă de perioada respectivă a anului 2019, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Diminuarea a fost determinată de scăderea producţiei vegetale cu 35,5% și producţiei animaliere cu 2,8%, fiind resimțit impactul condiţiilor climaterice nefavorabile din anul curent. Astfel, doar în trimestrul III al anului 2020 producția agricolă s-a redus cu 31,3% comparativ cu aceiași perioadă din anul precedent, inclusiv producția vegetală – cu 36,0% și cea animalieră – cu 9,3%.
Ținând cont de ajustările efectuate în ultimii ani la cadrul normativ conex, Catalogul mijloacelor fixe și activelor nemateriale aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.338/2003 a devenit nefuncțional și dificil de aplicat în practică, întrucât în mare parte nu corespunde realităților economice, aprobarea unui nou Catalog al mijloacelor fixe devenind imperativ necesară. Respectiv, cu implicarea mediului de afaceri și autorităților publice, s-a reușit elaborarea și aprobarea unui nou Catalog al mijloacelor fixe (Catalog), acesta fiind aprobat în ședința Guvernului din 22 decembrie 2020 și urmează a fi publicat în Monitorul Oficial.
Cardul de masă „Up Dejun” continuă să fie unul dintre cele mai inovative instrumente de motivare a angajaților utilizate de companiile din Republica Moldova. În perioada de pandemie, acestea sunt un beneficiu important pentru ca anagații să ducă un mod de viață sănătos în timp ce muncesc de la distanță. Rețeaua partenerilor Up numără peste peste 600 de magazine și restaurante, de unde salariații pot face cumpărături sau o comandă cu livrare. Achitarea cu cardul Up se face simplu și ușor și durează doar câteva secunde. Astfel, se reduce și riscul de infecție deoarece se exclude interacțiunea cu alte persoane.
La mijloc de toamnă, marcăm o frumoasă sărbătoare – Hramul municipiului Chişinău – oraș în care mulți dintre noi s-au născut și au copilărit, iar pe alții ne-a primit cu brațele deschise! Stimați chișinăuieni! Cu prilejul Hramului orașului, Publicaţia Periodică „Monitorul fiscal fisc.MD” vă transmite cele mai sincere şi calde urări de bine, sănătate şi prosperitate!
În contextul crizei actuale cauzate de pandemia de COVID-19, unele companii și-au sistat activitatea pe perioada stării de urgență sau a stării de urgență în sănătate publică, iar dificultățile financiare au dus la instituirea șomajului tehnic sau a staționării în conformitate cu prevederile art. 80 și 801 ale Codului muncii. În cazul șomajului tehnic, salariații pot beneficia de o indemnizație ce nu poate fi mai mică de 50% din salariul de bază, cu excepția cazului în care șomajul a intervenit prin acordul părților și contractul a fost suspendat.
În primele nouă luni ale anului curent, de serviciile agențiilor de turism şi ale turoperatorilor au beneficiat 82,1 mii de turiști și excursioniști, cu 74,3% mai puțin decât în perioada similară a anului 2019, potrivit datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică. Din numărul total, 6,9 mii sunt turiști şi excursionişti străini, dintre care 95,4% au sosit în scopuri de odihnă, recreere şi agrement, 3,2% – în scop de afaceri şi profesionale, iar 1,4% – de tratament.
Autoritățile continuă discuțiile privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021, astăzi, 23 octombrie, documentul fiind discutat pe platforma Clubului Presei Economice, cu participarea ministrului Finanțelor, Serghei Pușcuța, secretarului de stat, Dorel Noroc, experților economici și reprezentanților mediului de afaceri. Serghei Pușcuța s-a referit la contextul bugetar al anului 2020, care a fost marcat de situația epidemiologică, dar și de secetă. După cum a menționat ministrul, cea mai afectată perioadă a fost luna aprilie, când veniturile au scăzut în medie cu circa 30% comparativ cu luna similară din anul 2019. Totodată, vicepremierul a dat asigurări că în ultimele trei luni ale anului curent vom avea un sistem bugetar echilibrat, ținând cont de faptul că în această perioadă, tradițional, se efectuează cele mai multe cheltuieli din buget.
La data de 26 octombrie curent, în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă erau înregistrate 8657 locuri de muncă vacante, cu 400 mai multe decât au fost înregistrate acum o lună. Cele mai multe locuri libere sunt declarate în Chișinău – 3424 și în Bălți – 1021, iar cele mai puține – în Drochia și Dubăsari (20 și, respectiv, 19). În UTAG, agenții economici propun 171 locuri vacante. Din numărul total, 2199 locuri de muncă vacante sau 25% sunt destinate persoanelor cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate, cele mai multe – 786 fiind pentru inspectori și ofițeri.
Casa Națională de Asigurări Sociale a publicat Raportul operativ privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 11 luni ale anului 2020. Conform acestuia, în bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) au fost acumulate venituri în sumă de 22489,9 mil. lei, ceea ce constituie o executare a prevederilor anuale (24572,1 mil. lei) la nivel de 91,5%. Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 12670,7 mil. lei sau 90,4% din suma anuală prevăzută de 14023,8 mil. lei. Faţă de indicatorul respectiv realizat în perioada similară a anului 2019, suma contribuţiilor în anul curent a înregistrat o creştere cu 397,3 mil. lei sau cu 3,2%.
Conform prevederilor art. 83 alin. (2) din Codul fiscal, sînt obligați să prezinte declarația cu privire la impozitul pe venit persoanele fizice (cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăţilor acţionarii fondurilor de investiţii):
Pe parcursul primelor zece luni ale anului 2020, la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă au fost înregistrate 67759 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care 41485 persoane aveau statut de șomer, cei mai mulți șomeri au fost înregistrați în mun. Chișinău, UTA Găgăuzia, Ungheni și Drochia, comunică ANOFM. Totodată, ponderea șomerilor din mediul rural a fost mai mare decât a celor din mediul urban, indicatorii constituind 58,6% și, respectiv, 41,4%. Din totalul șomerilor înregistrați pe parcursul lunilor ianuarie-octombrie ale anului curent, 34,2% au vârsta cuprinsă între 16-35 ani, iar nivelul de pregătire al șomerilor înregistrați arată că cei mai mulți (63,3%) au studii primare/gimnaziale/liceale și nu dețin o calificare profesională.
Serviciul Fiscal de Stat reiterează: termenul limită pentru achitarea impozitului pe avere în acest an este data de 28 decembrie 2020, ținând cont de faptul că ziua de 25 decembrie este zi de odihnă. Menționăm, subiecți ai impozitul pe avere sunt persoanele fizice care dețin bunuri imobiliare cu destinație locativă şi căsuțe de vacanță (cu excepția terenurilor) a căror totalitate întruneşte cumulativ următoarele condiții: valoarea estimată totală constituie 1,5 mil. lei şi mai mult și suprafața totală constituie 120 m2 şi mai mult.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *