Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Primul interviu oferit de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, de la numirea în funcție.
Control este orice formă de verificare, revizie, audit, evaluare şi/sau analiză exercitată de către un organ de control, cu scopul de a constata respectarea legislației și de a verifica unele fapte relevante pentru domeniul de control al organului în cauză, la fața locului şi/sau prin solicitare directă de la persoana controlată a documentației şi a altei informații prin poştă, inclusiv prin poşta electronică, sau prin telefon, informație pe care aceasta, în virtutea legii, nu este obligată să o ofere.
Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură (AIPA) va fi reorganizată în baza Legii cu privire la principiile de bază ale activității de subvenționare în agricultură și mediul rural, adoptată de către Parlament la 16 decembrie 2016 și publicată recent în Monitorul Oficial (03.03.17).
În Monitorul Oficial din 20 octombrie 2017 a fost publicată Legea nr. 174 din 21 septembrie 2017 cu privire la energetică. Noua Lege stabileşte cadrul juridic pentru organizarea, reglementarea şi asigurarea funcţionării eficiente şi sigure a sectoarelor energeticii.
Potrivit Consiliului Concurenței, pe 19 decembrie 2014 a fost inițiată din oficiu investigația referitor la semnele încălcării prevederilor art. 5 ale Legii concurenței de către Î.M. „Moldcell” S.A. și „Moldtelecom” S.A. privind împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe piața comercializării cu ridicata a produselor și serviciilor preplătite de telefonie mobilă.
Pentru anul 2018 veniturile generale ale bugetului municipal se estimează în sumă de 3621429,6 mii lei. Consilierii municipali sunt în proces de discuții a proiectului bugetului pentru anul viitor. Potrivit proiectului, din totalul veniturilor cele proprii vor constitui 443611,9 mii lei sau 12,2%, iar defalcările de la impozitele şi taxele de stat vor acoperi 1279500,0 mii lei sau 35,3% din buget.
În cazul în care întreprinderea nu dispune de mijloace financiare suficiente pentru realizarea planului de investiții, aprobat de adunarea generală a acționarilor societății pe acțiuni sau consiliul de administrație al întreprinderii de stat, acestea vor fi scutite de obligativitatea plății dividendelor. Un proiect în acest sens este propus spre consultare de Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Cancelaria de Stat propune spre consultare un proiect ce se referă la reorganizarea Întreprinderii de Stat „Fintehinform” în Instituţia Publică „Centrul de Excelență în Finanțe și Tehnologii Informaționale”, în subordinea Ministerului Finanțelor, care, ulterior, va absorbi Întreprinderea de Stat „Fiscservinform” şi Întreprinderea de Stat „Vamservinform”.
Conducerea Serviciului Vamal, a Poliției de Frontieră, a Biroului Migrație și Azil și reprezentanții Misiunii EUBAM au lansat o nouă platformă informațională, destinată tuturor celor ce intenționează să traverseze frontiera Republicii Moldova.
Membrii Comisiei pentru selectarea candidaților la funcția de judecător la Curtea Constituțională din partea Guvernului au votat unanim pentru ca Veaceslav Zaporojan să fie înaintat Cabinetului de miniștri pentru a fi numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională, a relatat agenției Moldpres Biroul comunicare și relații cu presa al Executivului.
Proiectul prin care se propune lansarea procedurii de reorganizare a întreprinderilor de stat și municipale în societăți pe acțiuni a fost votat de Parlament în prima lectură. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Angela Susanu, acest proiect propune actualizarea şi uniformizarea politicilor publice de administrare a întreprinderilor de stat și a întreprinderilor municipale la normele generale de guvernare corporativă, care vor determina şi delimita clar atribuţiile fondatorului, consiliului de administrație şi ale administratorului.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor propune spre consultare Regulamentul cu privire la evidența, modul de atribuire și folosire a locuințelor sociale, elaborat în conformitate cu prevederile articolului 9 din Legea nr. 75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuințe.
Evaluarea rezultatelor activității parcurilor IT se va efectua anual, de către o comisie constituită prin ordinul Ministerului Economiei și Infrastructurii.Regulamentul privind evaluarea activității parcului pentru tehnologia informației este propus spre consultare până la data de 8 septembrie curent. Documentul stabilește modul de formare și atribuțiile comisiei de evaluare a activității parcurilor pentru tehnologia informației, precum și procedura, criteriile și cerințele privind evaluarea activității parcurilor.
În Monitorul Oficial Nr. 434-439 (6357-6362) de mâine, 15 decembrie 2017, vor fi publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
Subiecții declarării averii și intereselor personale din cadrul organizațiilor și instituțiilor publice vor prezenta declarațiile online , utilizând în acest scop semnătura electronică avansată calificată. O prevedere în acest sens se desprinde din hotărârea privind implementarea Legii declarării averii și intereselor personale, aprobată de Guvern în cadrul şedinţei din 23 august curent. În decizie este prevăzut modul de repartizare a semnăturii electronice avansate calificate subiecților declarării averii și intereselor persoanele.
În acest caz urmează să ținem cont de prevederile Codului fiscal, art 88, punctele 5 si 6. «Articolul 88. Reţinerea impozitului din salariu.
Un proiect ce are drept scop modificarea Hotărârii Guvernului nr.657/2009 în partea ce ține de excluderea prevederilor referitoare la cabinetul secretarului general al Guvernului, este propus spre consultare de Cancelaria de Stat.
Ministerul Finanțelor, prin Ordinul nr.104 din 04 iulie 2017, care a fost publicat în Monitorul Oficial la 14 iulie curent, a aprobat termenele de prezentare a rapoartelor financiare pentru semestrul I și 9 luni ale anului 2017 de către autoritățile publice centrale și direcțiile finanțe.
Un proiect de lege ce prevede crearea unui organ consultativ pentru susținerea întreprinderilor mici şi mijlocii a fost votat astăzi în ședința plenară. Legea presupune crearea Consiliului Consultativ pentru IMM-uri, sarcina căruia va consta în analiza competitivității sectorului, dezvoltării competențelor și spiritului antreprenorial și înaintării recomandărilor pentru îmbunătățirea mediului de afaceri.
Va fi creată Agenţia Servicii Publice în baza Întreprinderii de Stat “Centrul Resurselor Informaţionale de Stat “Registru”, care va absorbi, ulterior, Întreprinderea de Stat “Camera Înregistrării de Stat”, Întreprinderea de Stat “Cadastru”, “Serviciul Stare Civilă” şi „Camera de Licenţiere”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *