Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Cum își poate exercita consumatorul dreptul de a solicita înlocuirea produsului de calitate corespunzătoare în perioada stării de urgență și cum trebuie să procedeze vânzătorul? Prin Hotărârea Parlamentului RM nr. 55 din 17 martie 2020, pe tot teritoriul Republicii Moldova a fost declarată stare de urgență pentru perioada 17 martie – 15 mai 2020. Ca urmare a stabilirii unui regim special de activitate pentru agenții economici care desfășoară activitatea în domeniul comerțului, o mare parte din aceștia și-au stopat activitatea pe această perioadă sau au migrat la comerțul online.
Serviciul Fiscal de Stat vine cu o serie de precizări menite să prevină cazurile de escrocherie din partea persoanelor care s-ar putea prezenta drept inspectori fiscali și ar întreprinde tentative ilegale de verificare a agenților economici pentru a obține beneficii financiare. Astfel, menționăm că, la iniţierea controlului fiscal la faţa locului sau la inițierea procesului de constatare a faptei contravenționale, funcţionarul este obligat să prezinte contribuabilului Decizia de iniţiere a controlului, în baza căreia sunt efectuate controalele respective, şi legitimația de serviciu.
În conformitate cu art.124, art.125 din Codul fiscal şi pct.3 din Regulamentul privind restituirea accizelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1123 din 28 septembrie 2006, posibilitatea beneficierii de dreptul la restituirea accizelor intervine în următoarele situaţii, altele de cele de export, prevăzute de:
Angajatul întreprinderii beneficiază de scutire pentru cei doi copii, de 4 și respectiv 5 ani, a câte 2 340 de lei. În urma unui accident unul dintre copii a suferit traume, obținând în cele din urmă grad de invaliditate. Tot în grija angajatului se află și fratele care este invalid din copilărie, întrucât unul din părinți este deja de vârstă de pensionare. Are dreptul acesta la scutire de impozite? În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) din CF, contribuabilul (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire în sumă de 2 340 de lei anual pentru fiecare per¬soană întreținută, cu excepția persoanelor cu dizabilități în urma unei afecțiuni congenitale sau din copilărie pen¬tru care scutirea constituie 10 620 de lei anual.
Ieri Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege ce are drept scop protejarea drepturilor clienților a trei companii fiduciare care au pierdut registrele clienților, prin restituirea investițiilor, în urma unei proceduri de vânzare a valorilor mobiliare și a părților societăților aflate în administrare fiduciară. Astfel, proiectul descrie procedura de compensare a clienților respectivi, care, potrivit Vicepreședintelui Consiliului de Administrație a Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Nina Dosca, este un mecanism similar celui utilizat în cazul fondurilor de investiții de privatizare
Contribuabilul care a încetat activitatea, conform prevederilor art. 697 alin. (3) și (4) din Codul fiscal, este obligat în termen de 5 zile de la adoptarea unei astfel de decizii să prezinte o informație la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat, cu anexarea obligatorie a declarației cu privire la impozitul pe venit din activitatea independentă.
După anunțurile anterioare ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale și ale Serviciului Fiscal de Stat, CNAS a făcut publică lista agenților economici care nu au ridicat de la casele teritoriale o parte din carnetele de muncă scanate. Astfel, CNAS se adresează către cei 552 contribuabili să vină la structurile teritoriale și să ridice carnetele de muncă, care urmau să fie restituite angajaților până la data de 28 decembrie 2018. CNAS reamintește că, conform Hotărârii Guvernului nr. 426/2018, în sarcina autorității a fost pusă responsabilitatea de scanare a carnetelor de munca în scopul completării conturilor personale de asigurări sociale cu informația aferentă stagiului de cotizare realizat până la 1 ianuarie 1999.
I. Aspecte juridice ale activităţii Lombardurile sunt instituții de creditare, care oferă populației posibilitatea de a-și păstra obiectele de uz personal și casnic, precum și de a primi împrumuturi cu amanetarea acestor obiecte. Lombardurile își pot desfășura activitatea doar după obţinerea licenței. În activitatea sa entitățile (casele de amanet) se conduc de următoarele acte normative:
În Monitorul Oficial, nr. 464-470 din 29 decembrie 2017 a fost publicată Legea nr.288 din 15 decembrie 2017 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative. Legea prevede modificarea art.109 din Codul fiscal, ce reglementează termenele obligației fiscale în cazul importurilor. Astfel, potrivit modificărilor, pentru mărfurile importate, termenul obligaţiei fiscale se consideră data declarării mărfurilor la punctele vamale.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.
Stimați cititori, suntem bucuroși să vă propunem un nou număr al Publicației Periodice „Monitorul fiscal FISC.MD” – nr. 4 (45), care iată va ieși de sub tipar. Ca de obicei, veți găsi în paginile revistei informație utilă activității Dvs., exemple practice și recomandări privind aplicarea corectă a legislației fiscale. Dăm start actualei ediții cu un interviu realizat cu Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuța, în care se face o totalizare a restructurării instituției, se menționează prioritățile în activitatea SFS pentru perioada imediat următoare. Interviul cu titlul „Reorganizarea SFS s-a soldat cu îmbunătățirea procesului de administrare fiscală” îl găsiți în rubrica Prim-Plan.
Cum trebuie să acționeze persoana care a depistat că în procesul de producție timbrul de acciz a fost deteriorat sau distrus (spre exemplu în proporție mai mare de 51%)? În conformitate cu prevederile pct. 34 din Regulamentul privind modalitatea de marcare cu „Timbru de acciz” a producției alcoolice supuse accizelor, aprobat prin HG nr. 1481 din 26 decembrie 2006, restituirea timbrelor de acciz nefolosite sau deteriorate se efectuează în următoarele cazuri:
Întreprinderea X vinde tehnică agricolă la cota 0 TVA cu o anumită complectare, conform contractului. Uneori tehnica importată nu are toate complectările contractate. Astfel, compania procură în baza facturii fiscale pe teritoriul RM piese (cu TVA), care se instalează la această tehnică agricolă, iar apoi tehnica se vinde fără TVA, la cota 0. Ce fac cu TVA de la piesele procurate și instalate la tehnica agricolă vândută?
În conformitate cu legislaţia în vigoare, organele administraţiei publice centrale și locale (în continuare – fondatori) pot transmite proprietatea publică (terenuri, obiecte de mijloace fixe și alte bunuri) autorităţilor și instituţiilor publice la autogestiune (autonomie financiară), instituţiilor medico-sanitare, instituţiilor de învățământ superior, întreprinderilor de stat sau municipale (în continuare – entităţi):
Potrivit prevederilor art.1171 alin.(2) din Codul fiscal, la efectuarea livrărilor regulate de mărfuri, servicii (energie electrică, termică, apă, gaz etc.) pe parcursul unei perioade, furnizorii eliberează factura fiscală pentru perioada în care a fost efectuată livrarea, odată cu prezentarea către cumpărător a contului.
Aspecte generale Organizație necomercială (ONC) reprezintă o persoană juridică al cărei scop este altul decât obţinerea de venit şi care este înregistrată în modul prevăzut de legislaţie. ONC sunt în drept să desfăşoare orice gen de activitate neinterzis de lege, care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statut. Venitul obţinut de ONC se utilizează doar în scopuri statutare concrete pentru organizarea şi realizarea obiectivelor acesteia şi nu poate fi distribuit fondatorilor, membrilor sau angajaților organizației.
Care sunt sancțiunile ce pot fi aplicate contribuabilului din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi pentru nerespectarea modului de întocmire și de prezentare a Dării de seamă privind calculul impozitului pe venit, primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii pentru angajații conducători auto ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi (Forma TAXI18), manifestată prin diminuarea primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală (PAM) și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (CAS)?
În activitatea oricărei entități din anumite motive fie întemeiate, fie mai puțin întemeiate pot apărea creanțe ale entităților, creanțe aferente bugetului, avansurilor acordate, ale personalului etc. al căror termen de prescripție a expirat. Respectiv, conform actelor normative în vigoare, creanțele compromise urmează a fi casate. Casarea acestora atrage după sine o serie de ajustări în scopuri fiscale. În prezentul articol ne propunem să analizăm atât sub aspect contabil, cât și fiscal modul de casare a acestora, documentele confirmative care stau la baza derecunoașterii lor în contabilitate, momentul în care creanțele urmează a fi calificate ca compromise, modul de reflectare în Declarația VEN 12 și în Declarația privind TVA.
În ultima perioadă s-a răspândit fenomenul parteneriatului public-privat (PPP) în diferite domenii de activitate economică. Acest tip de cooperare dintre mediul public şi cel privat atât sub aspect financiar, cât şi managerial, are menirea de a îmbunătăți infrastructura socială a anumitor domenii particulare şi de a spori calitatea serviciilor prestate populației.
Asociația obștească, în conformitate cu statutul sau și întru realizarea grantului primit, a organizat un șir de seminare cu participanți – persoane fizice din toată republica. Pentru participanții la seminarele se organiza cafea, prânz, cazare (în cazul în care seminarul durează mai mult de o zi), restituirea valorii biletului de transport, corespunzător bugetului aprobat în contractul de grant. Cheltuielile menționate reprezintă venituri impozabile pentru persoanele fizice-participanți?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *