Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Autoritatea administrației publice centrale doreşte să transmită o clădire, aflată în gestiunea Întreprinderii de stat X, în proprietatea publică a unei unități administrativ-teritoriale, aflate în gestiunea Întreprinderii municipale Y. Cum are loc această transmitere şi ce aspecte trebuie să ia în considerare părțile care transmit şi primesc bunul respectiv?
La sfârșitul lunii mai 2019 indicatorii cheie ai sectorului bancar rămân la un nivel adecvat, inclusiv cei ai lichidității și solvabilității. Atât la nivel agregat cât și la nivel individual băncile continuă a fi profitabile și bine capitalizate, având totodată suficiente resurse pentru a susține extinderea activității de creditare. După o creștere susținută în primele 5 luni ale anului, extinderea creditării s-ar putea tempera după ultima decizie de politică monetară care urmărește printre altele creșterea ratei de bază până la nivelul de 7% și ajustarea cu 3 p.p. a normei rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă pentru a descuraja intermedierea în valută.
Persoanele care se asigură în mod individual mai au la dispoziție o săptămână pentru a achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) în sumă fixă cu reduceri în mărime de 75%, 60% și 50% din valoarea primei. Amintim că oferta este valabilă până la 1 aprilie inclusiv. Reiterăm că proprietarii de teren agricol au reduceri de 75% şi achită 1014 lei prin intermediul agențiilor teritoriale ale CNAM. La rândul lor, persoanele fizice care desfăşoară activitate independentă în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor, beneficiază de reduceri de 60% și achită 1622,40 de lei.
Compania Națională de Asigurări în Medicină informează despre modalitatea de achitare a primei de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă. Achitarea primei de asigurare cu reduceri de 75% şi 60% Dacă sunteţi proprietar de teren cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură, şi nu vă încadraţi în categoria de persoane cu dizabilităţi severe, accentuate ori medii sau pensionari
Politica fiscală și vamală pentru anul viitor este axată pe 3 principii: asigurarea plasării echitabile a poverii fiscale între mediul de afaceri și persoanele fizice, pentru a evita derapările de la o categorie de contribuabili la alta simplificarea activității contribuabililor și evitarea dezechilibrului la nivel de venituri bugetare, a menționat ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, unde a fost prezentat proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2020. După cum a menționat ministrul, în proiect sunt incluse măsuri care diminuează presiunile fiscale pe anumite compartimente, dar există alți factori care sporesc presiunea la contribuabilii cu venituri sporite, care vin să compenseze micșorarea veniturilor ce vor fi înregistrate de primele acțiuni.
În ianuarie – mai curent, veniturile bugetului de stat al Moldovei a însumat 12, 697 mld. lei sau cu 20,9% (2,2 mld. lei) mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Ministerului Finanțelor, în același timp, cheltuielile bugetului de stat au constituit 13,72 mld. lei, în creștere de 11,3% (1,39 mld. lei), comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016. Ca urmare, în ianuarie-mai 2017, deficitul bugetului Moldovei a totalizat 1,02 mld. lei, fiind acoperit din surse interne și exter-ne. În februarie curent, Moldova va primi de la România cea de-a doua tranșă a creditului în sumă de 50 mil. euro (1, 06 mld.lei) pentru acoperirea deficitului bugetar.
Până la sfârșitul lunii iulie, în Parlament se va discuta și aproba în prima lectură un proiect de modificare a Legii bugetului de stat pentru aul 2019, iar la mijlocul lunii august se preconizează adoptarea proiectului în lectură finală, astfel încât bordul executiv al Fondului Monetar Internațional să se poată întruni în luna septembrie curent pentru aprobarea accesării de către țara noastră a finanțării externe. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în cadrul unei conferințe de presă. După cum a anunțat ministrul, au fost colectate deja toate propunerile de rectificare a bugetului de la autoritățile publice centrale, iar acum echipa ministerului definitivează modificările.
Pe timbrul de acciz pentru articolele din tutun de import se tipărește codul de bare, iar pe cele autohtone – codul din litere și cifre. Codul de bare, structura și modalitatea de creare a seriei și numărului se aprobă de Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), după coordonarea cu Ministerul Finanțelor. În Monitorul Oficial din 14 iunie 2019, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 91 din 7 iunie curent cu privire la aprobarea design-ului mărcii „Timbru de acciz”. De asemenea, sunt abrogate cerințele tehnice ale timbrelor de acciz din 18 ianuarie 2012, aflate în uz. Prevederile au intrat în vigoare în ziua publicării.
Potrivit art. 11 alin. (1)-(3) din Legea contabilității şi raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (în vigoare din 01.01.2019), faptele economice se contabilizează în temeiul documentelor primare.
Serviciul Fiscal de Stat informează titularii de patentă de întreprinzător și persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul că aceștia pot beneficia de reducere la achitarea, în termen de până la 31 martie curent, a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) calculată în sumă fixă de 50% și, respectiv, 60%. Această prevedere este stipulată de Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2019 nr. 301 din 30 noiembrie 2018, iar suma primei stabilite pentru anul 2019 constituie 4056 lei.
Odată cu adoptarea Legii nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală (Legea nr. 246/2017) a fost inițiat un proces amplu de reformare a sectorului întreprinderilor de stat atât la nivel de politici, cât și la nivel de întreprinderi. Legea în cauză a venit să substituie Legea nr. 146/1994 cu privire la întreprinderea de stat (Legea nr. 146/1994) și a avut drept scop asigurarea unei abordări echitabile a activităţii întreprinderilor de stat (ÎS) și întreprinderilor municipale (ÎM).
Ministerul Finanțelor a elaborat Programul anual de elaborare a proiectelor de acte normative pentru anul 2019. Documentul este plasat pe pagina oficială a autorității și este aprobat prin Ordinul nr. 42 din 1 martie curent al ministrului Finanțelor. Conform Programului, este preconizată elaborarea, modificarea și completarea a peste 100 de acte legislative și normative din domeniile finanțelor publice, fiscal și vamal, evidență contabilă și raportare financiară, dar și cel social.
Potrivit art. 204 din Codul civil, persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare.
În cazul în care mărfurile sunt transportate în magazinele de comercializare cu amănuntul ale subiectului (nu are loc schimbarea dreptului de proprietate), urmează oare subiectul impozabil să achite accizul la expedierea (transportarea) mărfurilor accizate din încăperea de acciz?
Ministerul Finanțelor vine cu măsuri fiscale, care au fost discutate cu Fondul Monetar Internațional și au drept scop asigurarea stabilității financiare. Acestea au fost prezentate de Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în cadrul conferinței de presă din 23 iulie curent. După cum a anunțat ministrul, se propun trei tipuri de măsuri ce țin de anularea unor decizii anterioare ce pot aduce la evaziunea fiscală, eliminarea unor scutiri și mobilizarea resurselor pentru asigurarea unei echități fiscale.
Comisia Națională a Pieței Financiare a propus spre consultare proiectul Regulamentului cu privire la auditul asiguratorilor (reasiguratorilor). Documentul reglementează cerințele față de entitatea de audit, efectuarea auditului extern, inclusiv celui al situațiilor financiare și în scop de supraveghere, documentarea și comunicarea dintre entitatea de audit, asigurător și CNPF, cerințele cu privire la rapoartele de audit, precum și atribuțiile, funcțiile și responsabilitățile comitetului de audit. Regulamentul prevede că activitatea asigurătorilor se supune unui audit anual efectuat de către o entitate ce corespunde cerințelor Legii privind auditul situațiilor financiare și a Legii cu privire la asigurări.
Banca Națională a Moldovei (BNM) va desfășura, în perioada 25–31 martie 2019, o serie de acțiuni în cadrul Săptămânii Internaționale a Educației Financiare, cu genericul „Învață. Economisește. Câștigă”. Acestea vor include vizite pentru copii și adolescenți, prelegeri pentru studenți și vor culmina cu un proiect de educație financiară. Astfel, de luni până vineri, între orele 9.00 și 17.00, Banca Națională își va deschide ușile pentru publicul larg. Vizitatorii vor avea posibilitatea să vadă sala de expoziții în care se păstrează colecția de monede comemorative și jubiliare din aur și argint emise de BNM, precum și de alte bănci centrale. La fel, în muzeu va fi expus un lingou de aur. În același timp, oaspeții vor avea posibilitatea să afle despre elementele de siguranță a leului moldovenesc.
Un cetățean al RM activează, în baza unui contract individual de muncă, peste hotarele acesteia și regulat efectuează transferuri bancare unei persoane fizice ce se află în RM, în mărime ce depășește 100 000 lei anual. Urmează oare a fi impozitate suplimentar în RM transferurile date? Pentru a determina existența obligației aferente impozitului pe venit pentru sumele care sunt transferate, este necesar de a ține cont de principiile de bază pentru subiectul și obiectul de impunere.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *