Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Politica fiscală și vamală pentru anul viitor este axată pe 3 principii: asigurarea plasării echitabile a poverii fiscale între mediul de afaceri și persoanele fizice, pentru a evita derapările de la o categorie de contribuabili la alta simplificarea activității contribuabililor și evitarea dezechilibrului la nivel de venituri bugetare, a menționat ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, unde a fost prezentat proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2020. După cum a menționat ministrul, în proiect sunt incluse măsuri care diminuează presiunile fiscale pe anumite compartimente, dar există alți factori care sporesc presiunea la contribuabilii cu venituri sporite, care vin să compenseze micșorarea veniturilor ce vor fi înregistrate de primele acțiuni.
Personalul care îşi desfăşoară activitatea pe timp de noapte, între orele 22.00 şi 6.00, va beneficia, pentru orele lucrate în acest interval, de supliment în sumă fixă, integral pentru 8 ore de muncă, în funcție de complexitatea activității care este determinată de categoria/nivelul instituției și de profilul medical sau specialitatea medicală în care activează angajații. Guvernul a aprobat în ședința din 11 septembrie curent hotărârea pentru modificarea Regulamentului privind salarizarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. Documentul este publicat astăzi, 13 septembrie, în MO.
Potrivit statisticilor internaționale, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) generează circa 64% din poluarea industrială, în timp ce doar 16% din acestea sunt angajate în acțiuni de mediu. În același timp, statele sunt tot mai preocupate de identificarea celor mai bune soluții și tehnologii privind gestionarea corectă a deșeurilor. În acest context, Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului Național de Ecologizare a IMM-urilor.
Peste 2 400 de cereri de solicitare a subvențiilor în agricultură în sumă de 458,3 mil. lei au fost recepționate de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), de la începutul anului curent. Numărul cererilor a crescut cu 7 la sută față de perioada similară a anului precedent, iar valoarea subvențiilor — cu 35 %. Din totalul cererilor depuse, AIPA a autorizat spre plată peste 1 600 de dosare, în valoare de 251 mil. lei.
Prin Decizia nr. 100 semnată astăzi, 22 octombrie 2019, Prim-ministrul Maia Sandu a aprobat componența nominală a Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Potrivit deciziei, în componența Consiliului sunt incluși 118 membri, reprezentanți ai mediului de afaceri și asociațiilor de business, comunității științifice din Moldova, organizațiilor internaționale active în domeniul reformelor mediului de afaceri, precum și ai autorităților și instituțiilor publice.
În cadrul activității economice de întreprinzător, debitorul relațiilor comerciale civile obține o poziție procesuală specifică în cadrul procedurii de insolvabilitate, în care nu există reclamant şi pârât care să participe în condiţii de contradictorialitate. În calitate de părţi în cadrul procedurii de insolvabilitate apar doar debitorul insolvabil şi creditorii acestuia.
În baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt înregistrate 12730 locuri de muncă vacante, cele mai multe fiind în Chișinău – 5061, iar cel mai mic număr de locuri vacante este declarat în Dubăsari – 21. Numărul locurilor vacante este în creștere comparativ cu cel înregistrat la începutul lunii septembrie, când angajatorii erau în căutarea a 12356 de angajați. Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 2095 locuri de muncă vacante, constituind circa 16% din numărul total. Astfel, pentru specialiștii din activitatea financiară, economică sau comercială sunt disponibile 180 locuri de muncă, dintre care 89 pentru contabili.
Consiliului Concurenței a prezentat Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe Raportul privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova pentru anul 2017. În opinia membrilor Comisiei, cifre oferite au contribuit la formarea unei imagini clare asupra problemelor existente în acest domeniu de supraveghere a concurenței și în ce măsură funcțiile Consiliului sunt exercitate conform competenței. Comisia a constatat, totuși, lipsa unor indicatori clari cu privire la impactul pe care îl au ajutoarele de stat în soluționarea problemelor economiei autohtone.
Cu o săptămână înainte de lansarea evenimentului Moldova Business Week 2020, organizatorii au desfășurat o conferință în cadrul căreia au oferit mai multe detalii despre agenda unuia din cele mai importante evenimente economice ale anului. După cum a anunțat directorul Agenției de Investiții din Moldova, Rodica Verbeniuc, la ediția din acest an sunt așteptați peste 1500 de participanți – oficiali, potențiali investitori, antreprenori, oameni de afaceri din 24 de țări, printre care sunt România, Belgia, SUA, Grecia, Armenia, Israel, Turcia, Iordania, China, Emiratele Arabe Unite, India, Rusia, precum și din țara noastră.
Dezvoltarea și promovarea întreprinderilor sociale poate avea ca rezultat câștiguri pe termen scurt și lung pentru bugetele publice prin reducerea cheltuielilor publice și creșterea veniturilor fiscale în comparație cu alte metode de abordare a problemelor sociale, însă lipsa de înțelegere a dimensiunii economice și sociale pe care o au întreprinderile sociale este una din barierele ce afectează credibilitatea acestora în piața economică. Faptul este constatat în Planul național de dezvoltare a antreprenoriatului social pentru anii 2020-2025. Documentul a fost elaborat pentru Ministerul Economiei și Infrastructurii ca urmare a contractului de asistență tehnică și financiară pe care îl are încheiat cu
Măsurile propuse de Ministerul Finanțelor pentru a fi incluse în Planul de acțiuni al Guvernului au fost discutate ieri, 8 august, în cadrul unor consultări publice. Potrivit ministrului Finanțelor, Natalia Gavrilița, documentul reprezintă viziunea guvernării și are misiunea de a ghida activitatea autorităților publice în următoarea perioadă. Totodată, ministrul a asigurat că documentul va fi îmbunătățit și ajustat, inclusiv cu propunerile prezentate în cadrul discuțiilor publice.
Sustenabilitatea și transparența investițiilor în sănătate, asigurarea dezvoltării sectorului de sănătate prin atragerea și menținerea investițiilor, consolidarea mecanismelor strategice de contractare a serviciilor medicale pentru eficientizarea utilizării fondurilor pentru sănătate au fost discutate ieri, 11 mai, pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, în cadrul unei reuniuni de experți la nivel înalt. Sectorul privat să participe la reforma sistemului medical
Partea I. În prima parte a acestui articol au fost prezentate tipurile documentelor în conformitate cu Indicatorul documentelor-tip şi al termenelor lor de păstrare pentru organele administraţiei publice, pentru instituţiile, organizaţiile şi întreprinderile RM, documente întocmite în urma activităţii administrative, evidenţa şi dările de seamă, administrarea resurselor de muncă (cu subcapitolele respective). În continuare oferim partea II a articolului. В первой части этой статьи были представлены виды документов в соответствии с Перечнем типовых документов и сроков их хранения для органов публичного управления, учреждений, организаций и предприятий РМ, документы, образующиеся в управленческой деятельности, учет и отчетность, управление трудовыми ресурсами, с соответствующими подразделами. Далее представляем часть II статьи.
În cazul în care entitatea publică dispune de subdiviziune de audit intern, opinia acestuia va fi inclusă în fiecare capitol din compartimentul VII al Raportului anual consolidat privind controlul intern managerial, cu excepția capitolului I. Opinia auditorului va conține informaţii aferente situaţiei constatate ca rezultat al desfăşurării activităţii de audit intern în cadrul entităţii publice și, după caz, în cadrul entităților subordonate. Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul ordinului cu privire la modificarea Ordinului nr. 4 din 9 ianuarie 2019 cu privire la aprobarea Regulamentului privind autoevaluarea, raportarea sistemului de control intern managerial şi emiterea Declaraţiei de răspundere managerială.
§1. INTRODUCERE Contractul constituie instrumentul juridic prin care bunurile, lucrările și serviciile circulă în cadrul unei economii. Pe măsură ce crește rata de contractare profesionistul este nevoit să ia decizia de a-și standardiza procesele, inclusiv contractele ce le folosește. Contractele standardizate sunt un fenomen care ajută economia modernă: asigură egalitatea în condiții contractuale a tuturor clienților, dar și asigură diminuarea riscurilor juridice pentru profesionistul care le folosește în activitatea sa.
Ministerul Economiei și Infrastructurii propune pentru consultări publice proiectul hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de aplicare a scutirii de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere a mărfurilor şi serviciilor importate de către parteneri în cadrul proiectelor de parteneriat public-privat din lista lucrărilor şi serviciilor de interes public naţional propuse parteneriatului public-privat. În opinia autorilor, parteneriatul public–privat (PPP) reprezintă o metodă eficientă de implicare și atragere a capitalului privat în realizarea proiectelor de interes public,
Partea I Modul de calculare a salariului pentru zilele de sărbătoare nelucrătoare conform art. 111 CM al RM Potrivit art. 111 alin. (1)1 din Codul muncii salariaților remunerați în acord sau pe unitate de timp (oră sau zi), pentru zilele de sărbătoare nelucrătoare enumerate la alin. (1), în cazul în care zilele de sărbătoare nelucrătoare nu coincid cu zilele de repaus săptămânal, li se plătește salariul mediu. În cazul în care zilele de sărbătoare nelucrătoare coincid cu zilele de repaus săptămânal, salariul mediu pentru aceste zile nu se plătește. Întru respectarea prevederilor art. 111 alin. (1)1 din Codul muncii angajatorul este obligat să calculeze salariul mediu pentru o zi lucrătoare reieșind din perioada de decontare de 3 luni.
În Moldova există condiții avantajoase pentru investitorii care își doresc afaceri oneste și transparente. O demonstrează cifrele oficiale BNM, potrivit cărora, anul trecut influxul net de capital sub formă de investiții străine directe a constituit peste 196 de milioane dolari SUA, în creștere cu 31,3% față de 2017. Este vorba despre investitori din România, Marea Britanie, Olanda, Franța, Estonia, Italia, Rusia, Germania, Turcia și Luxemburg, care au luat decizia inspirată de a-și extinde sau de a pune bazele unui business în țara noastră. Activitatea lor de succes confirmă o dată în plus că Republica Moldova este o destinație din ce în ce mai atractivă pentru investitorii străini, ca urmare a unui șir de reforme fiscale, politici guvernamentale, implementate în ultimii ani, în diverse sectoare ale economiei naționale, dar și a eforturilor de promovare consolidate.
Transportul modern a trecut printr-o schimbare majoră, cu o modificare în viziune, de la o funcție operațională la una strategică. Actualmente, transportul necesită o căutare constantă a metodelor pentru a se asigura că produsele clienților vor ajunge la ușa lor, atunci când este necesar, în cantitățile corecte și în stare intactă. În plus, transportul trebuie să îmbunătățească în mod continuu flexibilitatea și capacitatea de a răspunde cerințelor pieței, într-un timp scurt,oferind în același timp căi mai bune de comunicare și, de asemenea, de reducere a costurilor. Acest lucru transformă transportul într-o activitate continuă, mai degrabă decât un exercițiu de o singură dată.
Republica Moldova își va putea consolida capacitățile vamale și informaționale pentru alinierea la proiectul pilot intermodal E-TIR pe coridorul Kazahstan, Azerbaijan, Georgia și Ucraina. Aceasta este una din oportunitățile oferite de utilizarea pre-declarării electronice prinmodulul TIR-EPD, în cadrul sistemului ASYCUDA WORLD. Evenimentul de relansare al modului a avut loc ieri, 7 decembrie 2018. Relansarea acestuia este posibilă la inițiativa Asociației Internaționale a Transportatorilor Auto (AITA), în colaborare cu Serviciul Vamal și cu compania IT BASS Systems, prin cofinanțarea din partea Programului USAID Reforme Structurale în Moldova.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *