Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Prin intermediul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1” gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) vor obține susținere financiară încă 27 proiecte investiționale. Valoarea totală a acestora este de 6,66 mil. lei, sumă care va contribui la atragerea în economie a circa 16,13 mil. lei investiții. Cererile beneficiarilor au fost recepționate și evaluate în regim on-line în perioada stării de urgență. Din numărul total al proiectelor acceptate spre finanțare, în mun. Chișinău activează 7 întreprinderi, câte 3 – în UTA Găgăuzia și Florești, 2 întreprinderi – în raionul Telenești și câte o întreprindere – în raioanele Fălești, Edineț, Basarabeasca, Rezina, Ocnița, Hâncești, Râșcani, Orhei, Ialoveni, Cantemir, Anenii Noi și Căușeni.
Cetățenii străini, la solicitarea permisului de ședere sau a buletinului de identitate, nu vor mai prezenta documentul ce atestă grupa sangvină, decizia cu privire la acordarea dreptului de muncă, permisul de muncă și extrasul din Registrul de stat al unităților de drept. Guvernul a aprobat o hotărâre prin care se propune excluderea actelor menționate mai sus din lista documentelor necesare de a fi depuse de cetățenii străini pentru eliberarea actelor de identitate, stipulată în pct.63 din Regulamentul privind eliberarea actelor de identitate și evidența locuitorilor RM. Totodată, hotărârea mai prevede excluderea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și Ministerului Muncii, Sănătății și Protecției Sociale din lista autorităților responsabile de examinarea, avizarea, coordonarea și verificarea dosarelor depuse de străini în scopul acordării dreptului la muncă
Prim-ministrul Ion Chicu a convocat o ședință în baza informației despre problemele semnalate de oamenii de afaceri, care declară existența deficitului de forță de muncă disponibilă. Deficitul este cantitativ și calitativ, afectează direct competitivitatea afacerilor locale și compromite intențiile investiționale. Între timp,Programul de Acțiuni al Guvernului 2020-2023 este concentrat pe atragerea investițiilor, industrializarea țării și crearea locurilor de muncă. În opinia participanților la ședință, deficitul va deveni acut în sezonul desfășurării lucrărilor planificate pentru anul 2020 de construcție a drumurilor, când va fi solicitat un volum mare de resurse umane. Insuficiența forței de muncă poate compromite realizarea programului de acțiuni, motiv pe care companiile solicită simplificarea procesului de aducere a forței de muncă din afara RM.
În perioada 19-21 noiembrie 2019 la Madrid, Regatul Spaniei, a avut loc prima rundă de negocieri pe marginea proiectului Acordului în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Regatul Spaniei, scopul acestuia fiind asigurarea unui cadru de garanţii în domeniul asigurărilor sociale pentru lucrătorii migranţi din ambele state care desfăşoară sau au desfăşurat o activitate legală de muncă şi în prezent domiciliază pe teritoriul unuia din statele contractante. Acordul garantează cetăţenilor Republicii Moldova şi cetăţenilor Regatului Spaniei dreptul la o pensie pentru limită de vârstă, pensie de urmaş, pensie de dizabilitate cauzată de afecţiuni generale, pensie şi indemnizaţie de dizabilitate determinată de accidente de muncă şi boli profesionale din partea statului pe teritoriul căruia au lucrat legal.
Moratoriul asupra recepționării cererilor noi privind dobândirea cetățeniei Republicii Moldova ar putea fi extins pentru o perioadă de două luni, începând cu 24 decembrie 2019. Astfel, primirea cererilor ar putea fi stopată până la 24 februarie 2020. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 17 decembrie, proiectul hotărârii pentru extinderea moratoriului privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova în condițiile art. 17 alin. (11 ) și (12 ) din Legea cetățeniei Republicii Moldova proiectul hotărârii de Guvern cu privire la prelungirea moratoriului privind acordarea cetățeniei RM în condițiile art. 17 alin. (11) și (12) din Legea cetățeniei Republicii Moldova.
Măsura de sprijin ce constă în emiterea garanțiilor financiare prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor (FGC), în baza Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1” nu mai este aplicabilă și nu constituie ajutor de stat, potrivit Deciziei nr. ASER-94 din 12.12.2019. Măsura de sprijin a fost raportată de către ODIMM, valorarea acesteia pentru anul 2014 a fost de 2250 mii lei. Programul de atragere a remitenţelor în economie „PARE 1+1” este destinat lucrătorilor migranți sau rudelor de gradul I ale acestora, care doresc să investească mijloacele bănești obținute peste hotarele Republicii Moldova în inițierea sau extinderea unei afaceri.
Urmează a fi calculată majorarea de întârziere (penalitate) și aplicate amenzi pentru încălcările fiscale depistate ce țin de perioadele supuse controlului repetat, dacă încălcarea nu a fost depistată în cadrul controlului fiscal anterior? Controlul fiscal repetat, conform prevederilor art. 214 alin. (6) – (7) din CF, se aplică dacă rezultatele controlului fiscal efectuat anterior sunt neconcludente, incomplete sau nesatisfăcătoare, dacă ulterior au fost depistate circumstanțe ce atestă existenţa unei încălcări fiscale şi, prin urmare, se impune un nou control, în cadrul examinării contestaţiilor împotriva deciziei SFS sau acţiunii funcţionarului fiscal şi în alte cazuri, la decizia conducerii SFS.
Ministerul Afacerilor Interne propune spre consultare un proiect de lege ce prevede eliminarea dificultăților la obținerea permiselor de ședere a investitorilor străini. Reamintim că ultimele modificări ale cadrului legal în domeniul migrației de muncă au avut loc în anul 2017, când a fost optimizat numărul de proceduri și acte permisive. În același timp, analiza și evaluarea legislației în vigoare la capitolul dat a constatat deficiențe practice în aplicare, precum și lipsa unor prevederi clare pentru anumite categorii de străini, cum ar fi administratorii străini ai companiilor nou create sau administratorii companiilor necomerciale etc.
Astăzi, 15 noiembrie, la Chişinău se încheie cea de a doua rundă de negociere a proiectului Acordului în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Elenă, la care participă delegaţia oficială a ţării noastre, în componența căreia sunt incluși reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă. Acordul dintre Republica Moldova şi Republica Elenă, bazat pe principii europene de proporţionalitate, oferă un şir de garanţii de securitate socială pentru lucrătorii migranţi
Republica Moldova va încheia un Acord cu Guvernul Republicii Kazahstan privind colaborarea în domeniul migrației de muncă. Hotarârea aprobată de Cabinetul de miniștri în şedinţa din 4 aprilie privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dat a fost publicată astazi, 6 aprilie, în Monitorul Oficial.
Circa 350 de femei antreprenoare din Republica Moldova au participat sâmbătă, 14 decembrie, la cea de-a V-a ediție a Forumului Anual al Femeilor din Moldova, organizat de Platforma Națională a Femeilor (PNFM) în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).Genericul ediției din acest an este „Femei pentru femei” și au avut scopul de a contura rolul asocierii femeilor, precum și de a identifica soluții pentru provocările acestora în activitatea antreprenorială și în viața socială. Oaspete de onoare a Forumului Anual al Femeilor din Moldova a fost prim-ministrul Ion Chicu, care a venit cu un mesaj de încurajare și susținere pentru femeile de afaceri din Republica Moldova.
Autoritățile trebuie să prevadă o serie de măsuri fiscale pentru diminuarea inegalităților, cum ar fi reintroducerea sistemului progresiv de impozitare, însă după o evaluare de impact sau combaterea evaziunii fiscale. Aceste și alte recomandări de politici sunt incluse în Raportul de Stare a Țării, ediția 2019, elaborat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung (FES). Principalele mesaje ale publicației au fost prezentate în cadrul Conferinței Macro 2019: Atenuarea inegalităților — o precondiție fundamentală pentru o creștere economică durabilă.
Dezvoltarea și promovarea întreprinderilor sociale poate avea ca rezultat câștiguri pe termen scurt și lung pentru bugetele publice prin reducerea cheltuielilor publice și creșterea veniturilor fiscale în comparație cu alte metode de abordare a problemelor sociale, însă lipsa de înțelegere a dimensiunii economice și sociale pe care o au întreprinderile sociale este una din barierele ce afectează credibilitatea acestora în piața economică. Faptul este constatat în Planul național de dezvoltare a antreprenoriatului social pentru anii 2020-2025. Documentul a fost elaborat pentru Ministerul Economiei și Infrastructurii ca urmare a contractului de asistență tehnică și financiară pe care îl are încheiat cu
Serviciul public de ocupare din Republica Moldova marchează 28 ani de la creare. În acest context, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, împreună cu subdiviziunile sale teritoriale, organizează, la 18 februarie curent, Ziua ușilor deschise. Cu acest prilej sunt așteptați la sediul ANOFM și la sediile subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă toți doritorii să obţină informaţii utile privind facilitarea accesului pe piaţa forţei de muncă.
Hotărârea pentru iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus privind colaborarea în domeniul migraţiei de muncă este publicat în Monitorul Oficial din 25 mai curent. Scopul documentului este reglementarea fluxurilor migraţionale de muncă şi crearea condiţiilor favorabile de circulaţie a forţei de muncă între cele două state.
Cuantumul ajutorului bănesc acordat beneficiarilor de protecţie internațională în anul 2019 va constitui 1046,25 lei, în creștere comparativ cu cel acordat în anul 2018, când acesta a fost de 922,5 lei. Guvernul a aprobat în ședința din 18 iulie un proiect de hotărâre ce stabilește volumul ajutorului bănesc pentru această categorie de persoane în anul curent. Ajutorul respectiv este acordat în temeiul art. 33 alin. (2) din Legea nr. 270/2008, care prevede dreptul beneficiarilor de protecţie internaţională la susținerea financiară în limitele disponibilităţilor statului, dacă, din motive obiective, aceştia sunt lipsiţi de mijloacele de existenţă.
Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova se completează cu un capitol ce va reglementa acordarea și prelungirea dreptului de ședere provizorie pentru lucrătorii migranți. În Monitorul Oficial din 1 februarie curent a fost publicată Legea nr. 278 din 29 noiembrie 2018 privind modificarea unor acte legislative. Astfel, legea specifică faptul că imigrarea străinilor în scop de muncă în Republica Moldova se efectuează în funcţie de necesităţile economiei naţionale de forţă de muncă calificată în cazul în care ocuparea locurilor de muncă vacante nu poate fi asigurată cu resurse umane autohtone. În acest context, Guvernul, în baza Clasificatorului ocupaţiilor din Republica Moldova, va aproba şi actualiza, anual sau la necesitate, Lista ocupaţiilor prioritare.
Casa Națională de Asigurări Sociale comunică că Acordul între Republica Moldova şi Republica Belarus în domeniul securităţii sociale, bazat pe principii europene, a fost semnat la 23 octombrie 2019. Acordul prevede că atât Republica Moldova, cât şi Republica Belarus vor achita pensia calculată proporţional perioadelor de asigurare realizate pe teritoriul propriu, iar pensia va fi transferată persoanei pe teritoriul statului unde beneficiarul are domiciliul. Principiul proporţionalităţii prevede că părțile vor calcula şi achita pensia pentru perioadele de activitate pe teritoriul lor după 31 decembrie 1991. Pentru perioadele de activitate realizate pe teritoriul fostei URSS până la 31 decembrie 1991, pensia se stabileşte şi se plăteşte de statul pe teritoriul căruia persoana locuiește la data solicitării stabilirii indemnizației.
La Roma, Republica Italiană, au avut loc negocieri pe marginea proiectului Acordului în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Italiană, comunică Casa Naţională de Asigurări Sociale. Din cadrul delegaţiei oficiale din Republica Moldova au făcut parte reprezentanţi ai CNAS, Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi ai Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
În cadrul ședinței Executivului din 3 octombrie curent a fost aprobată Hotărârea Guvernului cu privire la constituirea Comisiei de coordonare a activităților în domeniul migrației și azilului. Anterior, prin Hotărârea Guvernului nr. 133 din 23.02.2010 a fost instituită Comisia pentru coordonarea unor activităţi ce ţin de procesul migraţional. Dat fiind faptul că, în perioada ultimilor ani, a fost efectuat un şir de modificări în cadrului legal, este necesară actualizarea și eficientizarea activităţii Comisiei şi revizuirea componenţei acesteia, a comunicat ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *