Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Fiecare contribuabil - persoană fizică rezidentă, care are un venit anual impozabil mai mic de 360 mii lei, cu excepţia veniturilor prevăzute la art. 90/1 din Codul fiscal, are dreptul la o scutire personală anuală. Prevederile în cauză nu aduc atingere dreptului contribuabilului de aplicarea scutirilor acordate soției/soțului şi scutirilor pentru persoanele întreținute, în condițiile prevăzute de CF.
În cazul în care asociația obștească suportă cheltuieli care nu pot fi confirmate documentar (nu există nici bonul fiscal, nici factura), cum vor fi calificate aceste cheltuieli? Vor fi calificate drept fiind utilizate contrar destinației? Urmează a fi aplicat impozit pe venit?
Potrivit art. 2 al Legii comunicațiilor poștale nr. 36 din 17.03.2016 (Legea nr. 36/2016), servicii poștale reprezintă servicii destinate publicului, constând în colectarea, ambalarea (în caz de necesitate), sortarea, transportul trimiterilor poștale şi di
Partea a doua a articolului oferă o analiză detaliată a activităților desfășurate de comisia de cenzori (în continuare – comisia), având ca obiectiv principal asigurarea unei administrări eficiente și consolidarea mecanismelor de control intern în cadrul Asociațiilor de economii și împrumut (în continuare – AEÎ) din Republica Moldova.
Care este modalitatea de atribuire/confirmare a codului fiscal persoanei fizice străine, care deține bunuri imobiliare pe teritoriul Republicii Moldova? În conformitate cu prevederile art.162 alin.(1) lit. b) din Codul fiscal, se atribuie cod fiscal oricărei persoane fizice – cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid – care dispune de obiecte impozabile sau care are obligaţii fiscale.
Normele de prudență financiară (în continuare – NPF) ale Asociațiilor de economii și împrumut (în continuare – AEÎ), aprobate prin Hotărârea Comisiei Naționale a Pieței Financiare (în continuare – CNPF) nr. 17/8 din 30 aprilie 2008,
Până la 22 aprilie 2022 Ministerul Finanțelor este în așteptarea propunerilor de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 235/2017, prin care a fost aprobat Regulamentul privind stingerea obligației fiscale prin compensare și/sau restituirea mijloacelor bănești. Autoritatea a plasat anunțul de inițiere a procesului de elaborare a proiectului hotărârii de Guvern cu privire la modificarea respectivului Regulament. Astfel, peroanele interesate pot expedia opiniile și sugestiile în adresa persoanei responsabile pentru elaborarea proiectului: Naval Valentin (inspector), număr telefon 022 82 33 04, email: valentin.naval@sfs.md.
Anul 2023 a fost marcat de mult-așteptatele modificări în formularul Declarației cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12) și Modul de completare a acestuia care au fost aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 99/2023 cu privire la modificarea Ordinului ministrului finanțelor nr. 153/2017 (OMF nr. 99/2023)
Guvernanța corporativă reprezintă un sistem de reguli, practici și procese prin care se conduce, se administrează și se controlează o entitate (întreprindere). Acest concept implică echilibrarea intereselor diverse ale părților implicate în funcționarea unei entități, precum acționarii
O persoana fizică are intenția de a schimba cota parte în capitalul social al unei întreprinderi pe un imobil, valoarea de piață a imobilului fiind mai mare. Când apare obligația de a calcula creșterea sau pierderea de capital?
Conform art. 35 din Codul fiscal, contribuabilul (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire în sumă de 4500 de lei anual pentru fiecare persoană întreţinută, cu excepţia persoanelor cu dizabilităţi în urma unei afecţiuni congenitale sau din copilărie, persoanelor cu dizabilităţi severe şi accentuate, pentru care scutirea constituie 18900 de lei anual. Persoană întreţinută este persoana care întruneşte toate cerinţele de mai jos:
Potrivit prevederilor Legii cu privire la statistica oficială nr.93/2017, sarcina statisticii oficiale constă în asigurarea utilizatorilor cu informații statistice de calitate și la timp, necesare pentru elaborarea și monitorizarea politicilor economice și sociale,
Costul orientativ pentru o zi în taberele de odihnă și întremare a sănătății copiilor și adolescenților, care va fi finanțat din bugetul de stat, ar putea constitui între 243-310 lei, fiind majorat cu circa 47% față de anul 2019 (dat fiind faptul că în timpul pandemiei, în perioada anilor 2020-2021, nu au fost organizate tabere de odihnă), ținând cont de majorarea cuantumului salariului minim garantat în sectorul real pentru anul curent, dar și de creșterea inflației. Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la organizarea odihnei copiilor și adolescenților în sezonul estival 2022,
În contextul atragerii de noi investiții, informațiile privind relațiile cu părțile afiliate sunt extrem de importante. Aceasta se datorează faptului că relațiile cu părțile afiliate reprezintă o zonă de interes special nu numai pentru investitori, care au dreptul la o prezentare inteligibilă
Legislația Republicii Moldova nu reglementează statutul cryptomonedei (monedă virtuală sau cryptovalută) și nu recunoaște aceste instrumente drept monede electronice de plată în sensul Legii nr 114/2012 privind serviciile de plată și moneda electronică. Însă, în lipsa unor reglementări speciale vizavi de statutul cryptovalutei în Republica Moldova, aceasta (cryptovaluta) se califică drept o proprietate (un activ) a persoanei fizice care o deține.
În anul 2023 revine mecanismul de impozitare progresivă a veniturilor persoanelor fizice. Astfel, potrivit proiectului politicii fiscale și vamale pentru anul viitor, pentru cetățeni se propune aplicarea a două cote de impozitare a veniturilor: • 12% pentru venitul anual impozabil ce nu depășește 1 mil.lei; • 18% pentru venitul anual impozabil ce depășește 1 mil.lei.
Stimați contribuabili, comunicăm că Serviciul Fiscal de Stat a publicat Calendarul fiscal pentru luna septembrie 2020. Conform acestuia, termenul limită de prezentare a dărilor de seamă și de achitare a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor de asigurări sociale expiră pe data de 25 septembrie. Calendarul fiscal poate fi descărcat aici
În conformitate cu art. 177 din Codul fiscal, în cazul admiterii restanței, obligația fiscală poate fi stinsă prin executare silită, care se efectuează în modul stabilit de Capitolul 9 al Titlului V din Codul fiscal (CF). În acest sens, art. 1324 alin. (8) și art. 195 alin. (1) din CF stabilesc că atribuția și prerogativa executării silite a restanțelor aparține Serviciului Fiscal de Stat (în continuare - SFS), care este abilitat cu această funcție și în cazul altor plăți restante față de bugetul public național potrivit legii (ex. contribuțiile obligatorii în Fondul Viei și Vinului, conform art. 323 alin. (10) și (11) din Legea viei și vinului nr. 57/2006; creanțele bănești bazate pe dispoziții de drept public, în temeiul art. 175 alin. (2) din Codul administrativ).
Autoritățile își propun consolidarea capacităților Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) pentru ca aceasta să poată răspunde tuturor provocărilor din domeniul de competență prin activități eficiente de supraveghere a pieței, dar și pentru a facilita crearea unui mediu de afaceri competitiv pentru toți agenții economici. Astfel, Ministerul Economiei a elaborat proiectul de hotărâre de Guvern cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, ce urmează a fi creat prin reorganizarea APCSP și care va avea un efectiv-limită de 63 de unități de personal.
Mecanismul de impozitare progresivă a veniturilor persoanelor fizice-cetățeni, care poate fi pus în aplicare din 1 ianuarie 2023, presupune impozitarea cu 12% a venitului anual impozabil ce nu depășește plafonul de 1 mil. lei și, respectiv, cu 18% în cazul venitului anual ce depășește 1 mil. lei. Totodată, persoanelor fizice rezidente care obțin un venit impozabil anual mai mic de 360 mii lei, li se va păstra dreptul de utilizare a scutirii personale, cuantumul căreia pentru anul viitor rămâne la nivelul anului 2022 (vezi prevederile art.33 din Codul fiscal).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *