Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 31 iulie anul curent, a aprobat în a doua lectură Codul subsolului (în redacție nouă), elaborat de către Ministerul Mediului în scopul atingerii unui nivel cât mai înalt de transparență în activitatea instituțiilor care reprezintă interesele statului în domeniul cercetării,
Modificarea va oferi autorităților publice locale din țară posibilitatea să asigure cu locuințe funcționarii publici din zonele critice, contribuind în acest mod și la dezvoltarea regiunilor.
Autoritățile emitente, ministerele şi autoritățile cu funcții de reglementare vor avea obligația de a desfăşura periodic, dar nu mai rar decât o dată în trei ani, un amplu proces de revizuire a oportunității actelor permisive în cauză,
Plățile încasate în Fondul de susținere a populației vor fi transferate la conturile trezoreriale ale agențiilor teritoriale de asistență socială și la conturile trezoreriale ale structurilor responsabile de asistență socială din mun. Chișinău și din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia,
În Parlament în calitate de inițiativă legislativă este înregistrat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica fiscală și vamală 2025), elaborat urmare a adresărilor Ministerului Finanțelor, în vederea eficientizării proceselor de administrare fiscală și
Urmează a fi utilizat echipamentul de casă și de control la comercializarea producției agricole de către gospodăria țărănească sau este scutită de utilizarea acestuia? Ce reprezintă gospodăria țărănească (de fermier)?
În cadrul controalelor de stat, inspectorul va avea dreptul să achiziționeze produse pentru prelevarea de mostre și efectuarea încercărilor de laborator în domeniul supravegherii pieței, cu includerea informației privind prelevarea mostrelor în procesul-verbal de control. În același timp, acesta va fi obligat să pună la dispoziția
Evidența contabilă a mijloacelor financiare ale Fondului Național pentru Mediu (prin intermediul conturilor extra bilanțiere) va fi asigurată de către Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului.
Rapoartele de evaluare a bunurilor imobile ar putea fi verificate de un verificator - persoană fizică cu o reputație bună, cu studii superioare corespunzătoare, titular al certificatului verificatorului
În conformitate cu prevederile pct.2 din Regulamentul cu privire la Sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a facturilor fiscale electronice "e-Factura" aprobat prin Anexă la Ordinul SFS nr.317/2020, ciclul lung reprezintă ciclul
În Monitorul Oficial din 25 octombrie a fost publicată Legea nr.297 din 19 octombrie 2023 prin care au fost operate modificări la Legea fondurilor obligatorii de asistență medical pe anul 2023 nr.358/2022.
Codul muncii a fost completat cu prevederi noi prin care se interzice violența în muncă și hărțuirea în muncă. Prevederile au fost aprobate prin Legea nr.194 din 10 iulie 2025 și publicate
Implementarea unor politici de contabilitate și de audit în sectorul privat care să asigure un nivel de evidență și de transparență suficient pentru utilizatorii interni și externi ai informației financiare, fără a pune o povară birocratică excesivă pe companii; ...
Elaborarea proiectului este condiționată de necesitatea actualizării Regulamentului, ținând cont de recentele modificări efectuate la Legea nr.62/2008 privind reglementarea valutară prin Legea nr.363/2022 pentru modificarea unor acte normative (vor intra în vigoare din 20.07.2023). Beneficiarii proiectului sunt persoanele fizice rezidente și nerezidente.
În cadrul conferinței de presă din 23 iulie 2019 ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, a anunțat și despre necesitatea rectificării la veniturile bugetului public național, care vor constitui 63,5 mld. lei, ceea ce înseamnă o majorare cu 0,2% față de anul trecut. Totodată, cheltuielile vor constitui 69,458 mld. lei sau cu 287,5 mil. lei mai mult comparativ cu bugetul aprobat. Cea mai mare majorare se va înregistra la capitolul cheltuieli de personal – cu 1,19 mld. lei față suma aprobată, pentru acoperirea cheltuielilor respective la nivel local din contul transferurilor de la bugetul de stat. Circa 70% din aceste cheltuieli vor fi destinate sectorului educației, iar altele 30% – pentru acoperirea cheltuielilor de personal pe domeniile proprii de competență ale autorităților publice locale, în special cel al culturii sau pentru aparatul administrativ.
Serviciul Fiscal de Stat acordă o atenție sporită prevenirii și contracarării fenomenului muncii „la negru” și a practicii de achitare a salariilor „în plic”, iar acțiunile autorității în acest sens au drept scop creșterea gradului de conformare a contribuabililor din domeniile de activitate economică cu risc sporit de a recurge la asemenea practici.
Guvernul, în cadrul ședinței din 6 iunie anul curent, a aprobat proiectul noii redacții a Codului subsolului, elaborat de către Ministerul Mediului în vederea asigurării unui nivel cât mai înalt de transparență în activitatea instituțiilor care reprezintă interesele statului în domeniul
Parlamentul a aprobat în ședința de astăzi, 30 martie, proiectul de lege privind extinderea stării de urgență. Astfel, începând cu data de 5 aprilie curent, starea de urgență pe întreg teritoriul țării se va extinde cu încă 60 de zile și va dura până la 3 iunie 2023.
În Monitorul Oficial de astăzi, 7 septembrie, a fost publicată Hotărârea nr. 609 din 21 august 2023 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 17/2023
Taxa pentru salubrizare (în continuare – taxa), conform prevederilor art. 289 alin. (2) lit. p) din Codul fiscal, se include în sistemul taxelor locale și reprezintă o plată obligatorie efectuată la bugetul local. Procedura şi principiile stabilirii, modificării şi anulării taxelor locale, modul lor de plată și criteriile de acordare a înlesnirilor fiscale sunt determinate de titlul VII al Codului fiscal.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *