Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Prin Legea nr. 356/2022 pentru modificarea unor acte normative, au fost operate modificări la Codul fiscal și, în special, la modul de impozitare a veniturilor nerezidenților. În conformitate cu prevederile art. 70 din CF, condițiile generale de impozitare a nerezidenților sunt următoarele: Nerezidenţii care obţin venituri impozabile din Republica Moldova au obligaţia de a plăti impozit determinat conform modului stabilit în capitolul XI al CF
Lista localităților rurale în care urmează a fi înființate farmacii și subvenționate de stat va fi aprobată prin Ordinul Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale
Serviciul Fiscal de Stat a publicat pe pagina-web lista celor 175 de învingători a primei ediții (trimestriale) a concursului „Loteria fiscală” din anul 2024 și poate fi consultată aici.
Până în anul 2028 cadrul normativ național va asigura desfășurarea controalelor de stat conform unor proceduri unificate și uniformizate, tot până atunci autoritățile preconizează consolidarea capacității tehnice a organelor de control prin modernizarea infrastructurii IT.
Serviciul Vamal ne informează care sunt regulile și condițiile de a introduce în țară bunuri prin intermediul trimiterilor poștale.
Parlamentul a aprobat în ședința din 26 mai, extinderea stării de urgență, începând cu data de 4 iunie, pe o perioadă de încă 60 de zile.
Oportunitățile de susținere a mediului de afaceri în contextul crizei pandemice, întreprinderile de stat și politica de concurență, integrarea și facilitarea comerțului cu UE, dezvoltarea sectorului financiar, transport și logistică, facilitarea accesului la finanțare, energie regenerabilă, TIC și externalizarea proceselor de afaceri (BPO) sunt unele din prioritățile pe care se va axa diagnosticul sectorului privat al Republicii Moldova, ce va fi elaborat de grupul Băncii Mondiale. Conceptul studiului a fost prezentat de către echipa Băncii Mondiale în cadrul unei ședințe cu reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii. Analiza se va axa pe identificarea principalelor oportunități și constrângeri în ceea ce privește creșterea sectorului privat în Republica Moldova.
În conformitate cu prevederile art.160 alin.(1) Cod vamal nr.95/2021, toate mărfurile destinate plasării sub un anumit regim vamal, cu excepţia regimului de zonă liberă, fac obiectul unei declaraţii vamale corespunzătoare regimului respectiv, declaraţia vamală poate fi depusă prin alte mijloace
Modul de aplicare a impozitului pe bunurile imobiliare este reglementat de titlul VI al Codului fiscal și de Legea nr. 1056/2000 pentru punerea în aplicare a titlului VI al Codului fiscal. Subiecți ai impunerii cu impozitul dat sunt persoanele juridice și persoanele fizice rezidenți și nerezidenți al Republicii Moldova enumerate la articolul 277 al CF.
Pentru perioada fiscală 2024, informația și/sau dosarul privind prețurile de transfer se prezintă pe adresa eletronică infopt@sfs.md. Totodată, dosarul privind prețurile de transfer poate fi prezentat în format de hârtie și/sau electronic, în cazul prezentării acestuia în mod electronic, urmează a fi semnat electronic de persoana/persoanele cu funcții de răspundere.
În conformitate cu art.96 lit.b) liniuța 2 din Codul fiscal (în redacția Legii nr.187/2025, în vigoare începând cu 01.01.2026, se stabilește cota redusă a TVA de 8% la mărfurile înregistrate în Nomenclatorul de stat al medicamentelor și/sau autorizate pentru import de
Subiecții declarării averii și intereselor personale sunt obligați să depună declarațiile anuale până la data limită - 31 martie, inclusiv, anunță Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Declaraţia de avere şi interese personale în formă electronică
Începând de astăzi, 2 august și până la 20 august curent, persoanele juridice care activează pe teritoriul țării și au o experiență de cel puțin 3 ani de activitate în domeniul colectării, reciclării, reutilizării și eliminării deșeurilor, pot depune dosarele de participare la Programul de grant destinat gestionării specifice a unor fluxuri de deșeuri în Republica Moldova: uleiuri uzate, anvelope uzate și vehicule scoase din uz.
Persoana fizică desfășoară activitate de întreprinzător în România, aceasta deține atît cetățenia Republicii Moldova cît și cea a României, dar locuiește de facto în RM. Urmează a se supune impozitării și declarării de către persoana fizică dividendele obținute?
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) reamintește că începând cu 28 iulie 2024, sunt fi puse în aplicare formulare noi care vizează asigurarea de răspundere civilă auto (RCA).
Astăzi, 31 ianuarie 2024, expiră perioada în care persoanele fizice au avut posibilitatea de a vămui mijloace de transport cu aplicarea scutirii de 70% reducere.Amintim, începând cu 1 iulie curent, mijloacele de transport clasificate la poziția tarifară 8703, cu termenul de exploatare de 7 ani
Constituirea, dar și dezvoltarea parcurilor industriale se va realiza în baza unui program de stat, ce presupune finanțare anuală din bugetul de stat, având ca scop susținerea întreprinderilor mici și mijlocii.
De la începutul anului curent au fost angajate 4 mii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care 2270 șomeri (56,6%), 43 zilieri sau angajați în baza unui contract de o perioadă de până la 3 luni, anunță Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
Una dintre primele decizii, dar și una dintre cele mai importante, pe care ar trebui să o ia antreprenorul în momentul lansării activității sale, este alegerea formei organizatorico- juridice a afacerii sale. Dat fiind faptul că nu există o formă organizatorică și juridică
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *