Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Contribuabilii ce achită contribuții obligatorii la Fondul Viei și Vinului ar putea fi scutiți de plata contribuțiilor obligatorii calculate din facturile fiscale eliberate în anul 2020, prin derogare de la art. 323 din Legea viei și vinului. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă ce prevede modificarea Legii cu privire la plata contribuțiilor obligatorii în Fondul Viei și Vinului și a Legii viei și vinului.
Procedura de eliberare, suspendare, retragere, modificare și anulare a autorizației agentului economic autorizat (AEO) se va efectua prin intermediul sistemului informațional automatizat de gestionare a autorizației (SIA „e-AEO”), care reprezintă o soluție informatică, constituită din interconexiunea unui ansamblu de resurse și tehnologii informaționale, mijloace tehnice de program și metodologii, precum și infrastructură destinată utilizatorului pentru procesarea informației și formarea resursei informaționale privind gestionarea proceselor de aplicare, eliberare a autorizațiilor AEO, monitorizare și reevaluare a condițiilor de autorizare. Ministerul Finanțelor a propus pentru consultări publice proiectul modificărilor
Subvenționarea creării locurilor de muncă, măsură de sprijin notificată de către Ministerul Finanțelor, constituie ajutor de stat, în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 139 din 15 iunie 2012, comunică Consiliul Concurenței în decizia nr. ASS-46/18-27 din 24 aprilie 2019. Măsura de sprijin examinată constă în alocarea mijloacelor financiare în scopul subvenționării creării locurilor de muncă, beneficiarii subvenţiilor fiind persoanele juridice care practică activitate de întreprinzător în RM.
Începând cu data de 1 ianuarie 2023 au intrat în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal privind impozitul pe venit, aprobate prin Legea nr. 356/2022 pentru modificarea unor acte normative (politica fiscală și vamală pentru anul 2023). A fost modificată modalitatea de determinare a facilității fiscale aferentă sumei dobânzii, pentru creditele acordate angajaților.
Dezvoltarea Registrului de Stat al Controalelor (în continuare – RSC), îmbunătățirea analizei impactului de reglementare pentru actele normative noi și dezvoltarea continuă a Ghișeului Unic pentru eliberarea actelor permisive sunt doar unele dintre serviciile modernizate pe parcursul anului 2020, comunică Ministerul Economiei și Infrastructurii. Eficientizarea utilizării Registrului de Stat al Controalelor. Această resursă informaţională specializată a prevăzut planificarea şi evidenţa automatizată a efectuării controalelor planificate şi inopinate, dar implementarea Registrului a decurs neuniform din determinarea insuficientă a unor organe ale controlului de stat (în continuare – OCS) pentru utilizarea RSC, precum și numărul exagerat de mare a OCS – 58 la număr până în anul 2018, cu o capacitate foarte diferită
Lista instituțiilor și agenților economici parteneri ai proiectului „Cartela Socială” va fi administrată, furnizată și completată periodic de către Primăria mun. Chișinău. Totodată, Primăria va identifica băncile acceptante, care vor emite respective Cartelă cu dreptul exclusiv de a acorda şi retrage statutul de deținător de card în condiţiile prestabilite.
În anul 2023 instituția de învățământ privată din Republica Moldova a decis să organizeze un program de perfecționare și schimb de experiență pentru angajații săi - profesori de limbi moderne. În acest sens au fost încheiate contracte de prestări servicii cu profesori nativi nerezidenți, care oferă un program inovator în domeniul predării limbilor străine.
În cadrul achizițiilor publice de valoare mică ar putea fi permisă încheierea contractelor cu efectuarea plăţilor anticipate (în avans) pentru achiziţionarea bunurilor, serviciilor şi lucrărilor, iar de către autorităţile/instituţiile bugetare plata în avans se va permite în cazul în care termenul stipulat în contract pentru executarea obligațiilor persoanelor fizice sau juridice
Reamintim că prin Legea pentru modificarea unor acte normative nr. 70 din 13.04.2023 au fost operate modificări la Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice și la Legea nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală
În contextul actual economic dificil cauzat de multiplele crize care au afectat Republica Moldova în ultima perioadă, mai multe entități au înregistrat o scădere semnificativă a veniturilor,
Organizația necomercială A primește ca donație bunuri care sunt comercializate la un iarmaroc organizat de o ambasadă. S-a decis ca suma câștigată din comercializarea acestor bunuri să fie dublată și donată unei asociații obștești B. Cum urmează a fi documentate și contabilizate faptele economice de către organizația necomercială A?
Prin Legea nr.356/2022 cu privire la modificare unor acte normative (ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2023), art.26/1 a fost completat cu un alineat nou (6/1), care prevede că întreprinderile mari, altele decât cele clasificate în conformitate cu art.5 alin.(1) din Legea nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii, pot utiliza metoda amortizării accelerate pentru primul an de punere în funcţiune a mijlocului fix.
Potrivit art. 70 alin. (1) și art. 71 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, nerezidenţii care obţin venituri impozabile din RM au obligaţia de a plăti impozit determinat conform modului stabilit de capitolul 11. Venituri ale nerezidenţilor obţinute din RM, indiferent dacă sunt primite în RM sau în străinătate, se consideră veniturile din comercializarea mărfurilor.
Procesul de privatizare constituie un element ce necesită o reglementare vădită și minuțioasă. Reglementările legislative ce țin de subiectul dat, atât domeniul privatizării, cât și cel al deetatizării, au fost sistematizate și enunțate în Legea nr.121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, sub incidența căreia cad proprietatea publică a statului şi proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale, cu excepţia finanţelor publice şi a locuinţelor.
Începând cu perioada de gestiune 2020, entitățile-mamă ale grupurilor mari de entități, precum și ale celor mici și mijlocii în cazul în care una dintre entitățile afiliate este entitate de interes public, în conformitate cu prevederile stipulate în art. 27 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (Legea nr. 287/2017) și pct. 12 din Standardul Național de Contabilitate (SNC) „Prezentarea situațiilor financiare consolidate” (Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 93/2019 cu modificările ulterioare) sunt obligate să întocmească și să prezinte bilanțul consolidat, situația consolidată de profit și pierdere și nota explicativă la situațiile financiare consolidate.
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a propus pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la stabilirea criteriilor de determinare și selectare a contribuabililor mari. Documentul este elaborat în scopul eficientizării administrării contribuabililor mari şi îmbunătățirii colectării încasărilor la bugetul public național, în temeiul prevederilor art. 133 alin. (2) pct. 35) din Codul fiscal (CF).
Suburbiile mun. Chișinău sunt defavorizate în raport cu celelalte localități din țară, fiind lipsite de posibilitatea de a beneficia de fonduri de dezvoltare regională, drept prevăzut de Legea nr. 438/2016 privind dezvoltarea regională în RM. Respectiv, crearea Agenției de Dezvoltare Regională Chișinău va permite deblocarea posibilităților de finanțare a proiectelor de investiții regionale din cadrul programelor de dezvoltare aprobate de Guvern, deși, conform datelor oficiale, mun. Chișinăul contribuie în proporție de 80% la formarea bugetului național. Procesul de creare a ADR Chișinău a fost lansat în cadrul unei ședințe de lucru cu participarea primarilor localităților din componența municipiului. În calitate de membri ai acestui organ au fost aleși cinci primari din suburbiile capitalei:
Serviciul Fiscal de Stat, pe parcursul perioadei ianuarie – mai 2022, în scopul stabilirii modului de respectare a legislației în vigoare în partea ce vizează respectarea formării prețurilor de comercializare pe piața internă a produselor social-importante, a întreprins următoarele acțiuni: 303 controale fiscale prin metoda verificării operative, la contribuabilii care desfășoară comerț cu amănuntul în unități comerciale; 19 controale prin metoda verificării faptice, cu scopul inventarierii stocului de mărfuri depozitat în spațiile de păstrare (depozite/ depozite comerciale) pentru care modul de formare a prețului este reglementat de către stat;
Conform prevederilor art. 1667 din Codul civil (CC), prin contract de intermediere, o parte (intermediar) se obligă față de cealaltă parte (client) să acționeze în calitate de mijlocitor la încheierea unui sau mai multor contracte între aceasta şi terț.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *